Linkuri accesibilitate

Un bărbat ieșit cu câinele la plimbare privește dezastrul provocat de atacul Rusiei asupra unui mall din Kiev, în urma căruia cel puțin opt oameni au fost uciși, 21 martie 2022.
Un bărbat ieșit cu câinele la plimbare privește dezastrul provocat de atacul Rusiei asupra unui mall din Kiev, în urma căruia cel puțin opt oameni au fost uciși, 21 martie 2022.

Războiul lui Putin în Ucraina | Forțele rusești sunt în Mariupolul asediat. SUA și NATO: Belarusul s-ar putea alătura invaziei

Forțele rusești nu au făcut niciun progres major în ultima zi, însă au continuat bombardamentele cu rachete. Președintele SUA, Joe Biden, a reiterat avertismentul că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina.

Forțele rusești se află în interiorul orașului asediat Mariupol, a declarat marți un înalt oficial american al apărării. Peste 200.000 de oameni sunt prinși în Mariupol, unde situația este descrisă de Human Rights Watch ca „un iad înghețat, plin de cadavre și clădiri distruse”.

SUA și NATO cred că Belarusul s-ar putea alătura „în curând” Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei, au declarat oficialii americani și NATO pentru CNN. Este din ce în ce mai „probabil” ca Belarus să intre în conflict, a declarat luni un oficial militar al NATO. „Putin are nevoie de sprijin. Orice ar ajuta”, a explicat oficialul. Unitățile de luptă din Belarus sunt gata să intre în Ucraina cu mii de forțe armate, a confirmat un membru al opoziției belaruse.

Hersonul este în pragul colapsului. 300.000 de persoane au rămas fără hrană și medicamente, iar trupele rusești trag în continuare în protestatarii anti-invazie din orașul aflat sub ocupație de două săptămâni. Rusia refuză să deschidă coridoare de evacuare pentru civili.

Marea Britanie a oferit Ucrainei 4.000 de sisteme rachete antitanc, spune ministerul britanic al Apărării.

Republica Moldova cere ajutorul ONU și al UE pentru că nu mai face față presiunii puse de fluxul de refugiați ucraineni.

Peste 3,5 milioane de oameni au fugit din Ucraina, potrivit celei mai recente actualizări a Agenției ONU pentru Refugiați.

Volodimir Zelenski le-a spus parlamentarilor italieni că Moscova consideră Ucraina „o poartă” de intrare în restul Europei și a cerut intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei, care a ucis 117 copii de la începutul invaziei. Premierul italian, Mario Draghi, a spus că Italia dorește că Ucraina să intre în UE.

Peste 15.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului, arată datele publicate de Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forțele ucrainene „continuă să respingă” încercările de a ocupa orașul Mariupol.

Circa un sfert dintre cei 400.000 de locuitori ai orașului se află în continuare captivi, fără provizii de bază precum apă, alimente și combustibil. Cel puțin 2.300 de persoane au murit în oraș, potrivit autorităților locale.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că discuțiile dintre Rusia și Ucraina avansează „mult mai lent și cu mai puțină substanță pe cât ne-am dori”.

Joe Biden a spus înainte să călătorească în Europa că Vladimir Putin „este cu spatele la zid”, iar acest lucru crește șansele ca președintele Rusiei să folosească arme chimice sau biologice în Ucraina.

Președintele SUA a avertizat că Rusia ar putea recurge la atacuri cibernetice pentru a răspunde sancțiunilor drastice. În același timp, guvernul american a anunțat că adună în mod activ dovezi ale crimelor de război din Ucraina.

Miniștrii de Externe și ai Apărării din Uniunea Europeană se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre noi sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce n​egociatorul-șef al Ucrainei a afirmat că rezistența ucraineană a făcut ca Rusia să „evalueze mai adecvat situația” războiului.

17:05 22.3.2022

Marea Britanie a oferit Ucrainei peste 4.000 de sisteme de rachete antitanc

Marea Britanie a furnizat forțelor ucrainene peste 4.000 de sisteme de rachete antitanc pentru a le ajuta cu „rezistența împotriva agresiunii ruse”, spune ministerul britanic al Apărării.

Într-o serie de tweet-uri, ministerul spune că dispozitivele trimise sunt NLAW (Next Generation Light Anti-tank Weapons) și că Regatul Unit are „suficiente sisteme de arme pentru a apăra atât securitatea națională a Regatului Unit, cât și pentru a ne menține angajamentele față de NATO”.

16:21 22.3.2022

Moldova cere ajutorul UE și ONU din cauza presiunii puse de refugiați pe sistemul său de sănătate

Republica Moldova cere ajutorul ONU și UE pentru că sosirea a sute de mii de refugiați ucraineni în țară pune o presiune uriașă asupra sistemului său de sănătate, a declarat marți ministrul moldovean al sănătății, transmite Reuters.

Peste 331.000 de refugiați au intrat în Moldova de când Rusia a invadat Ucraina și 100.000 dintre aceștia se află încă în țară, a declarat Ala Nemerenco în cadrul unei conferințe de presă comună cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), transmisă în direct de la Chișinău.

Moldova este una dintre cele mai sărace țări din Europa și are o populație de doar 2,6 milioane de oameni. „Evident că resursele țării sunt limitate și nu am dori ca acest lucru să afecteze sau să devină o povară pentru cetățenii Republicii Moldova”, a spus Nemerenco.

„De aceea ne-am adresat tuturor partenerilor noștri pentru a cere sprijin în această situație”, a spus ea. „Din păcate, aceste evenimente fără precedent aici sunt cu adevărat foarte grave și pun sistemul nostru de sănătate sub o presiune foarte mare”, a adăugat ministrul.

Copii ucraineni refugiați în Republica Moldova
Copii ucraineni refugiați în Republica Moldova

15:59 22.3.2022

Șeful ONU: Războiul din Ucraina, din ce în ce mai imprevizibil

Secretarul general al ONU, António Guterres (foto), a vorbit cu reporterii, unde a descris războiul din Ucraina „de neînvins”.

De când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape o lună, lumea a văzut „suferințe umane îngrozitoare și distrugeri” în Ucraina, „bombardamente sistematice care terorizează civilii” și „bombardamente ale spitalelor, școlilor, clădirilor de apartamente și adăposturilor”, spune Guterres.

„Toate acestea se intensifică, devin din ce în ce mai distructive și mai imprevizibile din oră în oră”, a spus Guterres.

Orașul devastat Mariupol a fost încercuit de forțele ruse de mai bine de două săptămâni, supus bombardamentelor și bombardamentelor necruțătoare, a spus Guterres.

„Și pentru ce? Chiar dacă Mariupol cade, Ucraina nu poate fi cucerită oraș cu oraș, stradă cu stradă, casă cu casă. Singurul rezultat al tuturor acestor lucruri este mai multă suferință, mai multă distrugere și mai multă groază din câte vedeți cu ochii”, a spus secretarul general al ONU, citat de The Guardian.

15:36 22.3.2022

Mario Draghi: Italia dorește ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană

Premierul italian Mario Draghi a spus că dorește ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană. „​Ucraina a oferit rezistență eroică invaziei ruse”, a spus Draghi, promițând sprijin permanent pentru refugiații care fug de lupte, precum și ajutor militar.

Liderul italian a spus parlamentului: „Aroganța guvernului rus s-a ciocnit de demnitatea poporului ucrainean, care a reușit să înfrâneze scopurile expansioniste ale Moscovei și să impună un cost uriaș armatei invadatoare.”

Promisiunea premierului italian are loc după discursul președintelui Ucrainai, Volodimir Zelenski, rostit marți în fața parlamentului italian prin transmisiune video.

El a avertizat că atacul Rusiei asupra Ucrainei riscă să provoace foamete în țări din întreaga lume și a spus că, pentru trupele ruse, Ucraina nu este altceva decât poarta prin care acestea vor pătrunde în Europa.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG