Linkuri accesibilitate

Un bărbat ieșit cu câinele la plimbare privește dezastrul provocat de atacul Rusiei asupra unui mall din Kiev, în urma căruia cel puțin opt oameni au fost uciși, 21 martie 2022.
Un bărbat ieșit cu câinele la plimbare privește dezastrul provocat de atacul Rusiei asupra unui mall din Kiev, în urma căruia cel puțin opt oameni au fost uciși, 21 martie 2022.

Războiul lui Putin în Ucraina | Forțele rusești sunt în Mariupolul asediat. SUA și NATO: Belarusul s-ar putea alătura invaziei

Forțele rusești nu au făcut niciun progres major în ultima zi, însă au continuat bombardamentele cu rachete. Președintele SUA, Joe Biden, a reiterat avertismentul că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina.

Forțele rusești se află în interiorul orașului asediat Mariupol, a declarat marți un înalt oficial american al apărării. Peste 200.000 de oameni sunt prinși în Mariupol, unde situația este descrisă de Human Rights Watch ca „un iad înghețat, plin de cadavre și clădiri distruse”.

SUA și NATO cred că Belarusul s-ar putea alătura „în curând” Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei, au declarat oficialii americani și NATO pentru CNN. Este din ce în ce mai „probabil” ca Belarus să intre în conflict, a declarat luni un oficial militar al NATO. „Putin are nevoie de sprijin. Orice ar ajuta”, a explicat oficialul. Unitățile de luptă din Belarus sunt gata să intre în Ucraina cu mii de forțe armate, a confirmat un membru al opoziției belaruse.

Hersonul este în pragul colapsului. 300.000 de persoane au rămas fără hrană și medicamente, iar trupele rusești trag în continuare în protestatarii anti-invazie din orașul aflat sub ocupație de două săptămâni. Rusia refuză să deschidă coridoare de evacuare pentru civili.

Marea Britanie a oferit Ucrainei 4.000 de sisteme rachete antitanc, spune ministerul britanic al Apărării.

Republica Moldova cere ajutorul ONU și al UE pentru că nu mai face față presiunii puse de fluxul de refugiați ucraineni.

Peste 3,5 milioane de oameni au fugit din Ucraina, potrivit celei mai recente actualizări a Agenției ONU pentru Refugiați.

Volodimir Zelenski le-a spus parlamentarilor italieni că Moscova consideră Ucraina „o poartă” de intrare în restul Europei și a cerut intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei, care a ucis 117 copii de la începutul invaziei. Premierul italian, Mario Draghi, a spus că Italia dorește că Ucraina să intre în UE.

Peste 15.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului, arată datele publicate de Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forțele ucrainene „continuă să respingă” încercările de a ocupa orașul Mariupol.

Circa un sfert dintre cei 400.000 de locuitori ai orașului se află în continuare captivi, fără provizii de bază precum apă, alimente și combustibil. Cel puțin 2.300 de persoane au murit în oraș, potrivit autorităților locale.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că discuțiile dintre Rusia și Ucraina avansează „mult mai lent și cu mai puțină substanță pe cât ne-am dori”.

Joe Biden a spus înainte să călătorească în Europa că Vladimir Putin „este cu spatele la zid”, iar acest lucru crește șansele ca președintele Rusiei să folosească arme chimice sau biologice în Ucraina.

Președintele SUA a avertizat că Rusia ar putea recurge la atacuri cibernetice pentru a răspunde sancțiunilor drastice. În același timp, guvernul american a anunțat că adună în mod activ dovezi ale crimelor de război din Ucraina.

Miniștrii de Externe și ai Apărării din Uniunea Europeană se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre noi sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce n​egociatorul-șef al Ucrainei a afirmat că rezistența ucraineană a făcut ca Rusia să „evalueze mai adecvat situația” războiului.

06:50 22.3.2022

Guvernul SUA adună dovezi privind crimele de război ale Rusiei în Ucraina

Armata americană a acuzat forțele ruse de comiterea crimelor de război în invazia sângeroasă a Ucrainei, reiterând acuzațiile președintelui Joe Biden și ale oficialilor Uniunii Europene și ale liderilor ucraineni.

„Vedem cu siguranță dovezi clare că forțele rusești comit crime de război și ajutăm la colectarea de dovezi în acest sens”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

„Există procese care vor continua și vom lăsa să se întâmple acest lucru. Vom contribui la acest proces de investigare. În ceea ce privește ceea ce ar rezulta din asta, nu este o decizie pe care conducerea Pentagonului ar putea să o ia”, a adăugat el.

XS
SM
MD
LG