Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Ocupanții ruși îi verifică la piele pe ucraineni de tatuaje patriotice. Zelenski: 2 milioane de ucraineni, deportați

Ucrainenii anticipează lupte puternice în regiunea Donețk din Donbas. Un sondaj secret al Kreminului arată că 30% dintre ruși vor oprirea imediată a războiului. Procentul e mai ridicat în rândul tinerilor. Întâlnire la Instambul între Rusia, Ucraina și Turcia pe problema cerealelor.

Principalale informații ale zilei

06:57 13.7.2022

General ucrainean propune distrugerea podului Kerci

Generalul ucrainean Serhii Krivonos sugerează bombardarea Podului Kerci care leagă Crimeea de Rusia, afirmând totuși că ar trebui lăsată o „gaură minusculă” prin care „șobolanii să fugă de pe pământul nostru”, relatează The New Voice of Ukraine.

Generalul Serhii Krivonos, care între 2016 și 2019 a fost comandantul trupelor speciale ucrainene și secretar adjunct al Consiliului de Securitate și Apărare a Țării, a făcut afirmațiile în timpul unui interviu în care a vorbit despre posibilitatea lovirii unor ținte aflate în Crimeea și Rusia cu lansatoare multiple de rachete cu rază lungă, precum HIMARS-urile americane care provoacă îngrijorare la Moscova.

„În ceea ce privește Podul Kerci, decizia va fi luată de directorul șef al acestui război, generalul Valeri Zalujnî, fiindcă el este comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei”, a spus Krivonos.

„Vom vedea în timp care va fi decizia sa dar eu aș lăsa o gaură minusculă pentru acei șobolani care vor fugi din Crimeea - când vom merge să eliberăm Crimeea - ca să poată scăpa mai rapid de pe pământul nostru”, a adăugat el.

Krivonos a amintit de asemenea că Ucraina nu are la dispoziție doar sistemele HIMARS furnizate de Statele Unite, ci și propriile sisteme Vilkha și Vilkha-M, care pot lovi ținte aflate la o distanță de până la 120 de kilometri.

„Dar nu am investit bani în dezvoltarea propriilor capabilități defensive și a industriei de apărare”, a mai spus el.

Podul Kerci este un pod construit de Rusia după anexarea ilegală a Crimeii în 2014, acesta conectând peninsula care nu are surse proprii de apă potabilă de Rusia prin strâmtoarea cu același nume care leagă Marea Neagră de Marea Azov.

06:52 13.7.2022

Alt comandant rus ucis în Ucraina

Autoritățile ruse au identificat prin testare ADN rămășițele unui nou ofițer ucis în Ucraina, acesta fiind comandantul unei divizii motorizate recent reînființată de ministerul rus al Apărării.

Vestea uciderii colonelului Alexei Gorobeț, comandantul Divizei 20 de Infanterie Motorizată, a fost confirmată de mai multe site-uri locale de știri din Rusia care relatează că ofițerul a fost ucis în timpul „operațiunii militare speciale” din Ucraina.

„Din păcate, acest lucru este adevărat, Alexei Gorobeț a murit”, a declarat marți Alexander Strukov, șeful unei organizații a veteranilor ruși. Informația a fost confirmată ulterior și de soția militarului, Ana Gorobeț.

Eliminarea sa în regiunea Herson sa și a altor 4 ofițeri superiori din cadrul Diviziei 20 a fost anunțată anterior de un jurnalist ucrainean, fără a fi confirmată însă de armata rusă.

Ministerul Apărării de la Moscova a reînființat anul trecut Divizia 20 de Infanterie Motorizată în cadrul Armatei a 8-a de Gărzi, momentul în care colonelul a fost numit în fruntea unității nefiind precizat de presa rusă.

XS
SM
MD
LG