Submarinul Belgorod, trimis Marinei Ruse
Șantierul naval Sevmash a predat Marinei Ruse „Belgorodul”, cel mai mare submarin construit în Rusia despre care Moscova spune că va fi folosit pentru „expediții științifice” deși a fost dotat cu torpile cu focos nuclear Poseidon.
Belgorod cântărește aproape 24.000 de tone, având o lungime de 184 m și o lățime de 18,2 m. Celelalte caracteristici tehnice ale sale sunt secretizate.
Dronele submarine Poseidon, botezate de presa occidentală „armele Apocalipsei”, sunt capabile să se deplaseze cu o viteză de aproape 110 noduri, adică cu peste 200 km/oră. În plus, drona este capabilă de manevrare, schimbându-şi direcţia şi adâncimea.
Rabinul șef al Moscovei a demisionat din cauza războiului și a părăsit Rusia
Rabinul șef al Moscovei, Pinchas Goldschmidt, a confirmat că a părăsit Rusia și a renunțat la acest rol , spunând că continuarea acestuia ar pune în pericol comunitatea evreiască din Moscova.
El a spus: „Nu puteam să tac, văzând atâta suferință umană” în Ucraina. El var rămâne în continuare președinte al Conferinței Rabinilor Europeni.
Rusia spune că a distrus două sisteme de rachete antinavă Harpoon furnizate de britanici la Odesa
Ministerul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat într-un briefing că forțele sale au distrus două sisteme de rachete antinavă Harpoon furnizate de britanici în regiunea Odesa, scrie Reuters.
Afirmația nu a putut fi verificată independent de Reuters
Borell, despre Lavrov: „Nu foarte respectuos”
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, nu a fost prezent pentru o mare parte a sesiunii de după-amiază a reuniunii G20 de la Bali și a părăsit sala după ce și-a făcut declarațiile, a declarat șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell (foto).
Borrell a descris comportamentul lui Lavrov ca fiind „nu foarte respectuos”, după ce ministrul rus a părăsit reuniunea G20 devreme, după ce le-a spus omologilor săi că invazia Rusiei în Ucraina nu este responsabilă pentru criza globală a foametei și că sancțiunile menite să izoleze Rusia au echivalat cu o declarație de război.
Într-o prelegere severă, dar scurtă, Lavrov a spus: „Dacă Occidentul nu dorește să aibă loc discuții, dar dorește ca Ucraina să învingă Rusia pe câmpul de luptă – pentru că ambele opinii au fost exprimate – atunci poate că nu este nimic de discutat cu Occidentul.”