Linkuri accesibilitate

Putin admite discuții de pace cu Ucraina, dar nu cu „ilegitimul” Zelenski. Președintele Ucrainei: „I-e frică”


Volodimir Zelensky, Vladimir Putin
Volodimir Zelensky, Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți seară că țara sa ar putea purta discuții de pace cu Ucraina, dar a exclus totuși discuții directe cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, despre care a spus că este un lider „ilegitim”.

„Dacă [Zelenski] dorește să participe la negocieri, voi trimite oamenii să ia parte”, a spus Putin în comentarii adresate jurnalistului de la televiziunea de stat Pavel Zarubin. El a spus că liderul ucrainean este „ilegitim” pentru că mandatul său prezidențial a expirat anul trecut în timpul legii marțiale.

„Dacă există dorința de a negocia și de a găsi un compromis, lăsați pe oricine să conducă negocierile acolo. Normal că ne vom strădui pentru ceea ce ni se potrivește, ceea ce corespunde intereselor noastre”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a susținut, de asemenea, că luptele din Ucraina s-ar putea termina în două luni sau mai puțin dacă Occidentul își va reduce sprijinul pentru Kiev.

„Nu vor dura o lună dacă banii și, în sens larg, gloanțele se vor epuiza. Totul s-ar termina într-o lună și jumătate sau două", a spus președintele rus.

După declarațiile lui Putin, președintele ucrainean a spus că lui Putin îi este „frică” de negocieri și că folosește „trucuri cinice” ca să prelungească conflictul de aproape trei ani.

„Astăzi, Putin a confirmat încă o dată că îi este frică de negocieri, îi este frică de lideri puternici și face tot posibilul pentru a prelungi războiul”, a scris Zelenski pe X.

De la preluarea mandatului săptămâna trecută, președintele american Donald Trump a făcut presiuni asupra ambelor părți pentru a pune capăt războiului, amenințănd cu sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, susținând totodată că Zelenski este gata să negocieze un „acord”.

Kievul a avertizat că nu va accepta să fie exclus din discuțiile de pace dintre Moscova și Washington, acuzându-l pe Putin că vrea să-l „manipuleze” pe Trump.

Știre realizată pe baza relatărilor Reuters, The Moscow Times
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG