Linkuri accesibilitate

PSD vrea remaniere înainte de alegeri. Cine ar putea pleca din Guvern


Viorica Dăncilă și Rovana Plumb.
Viorica Dăncilă și Rovana Plumb.

PSD ar urma să discute remanierea câtorva miniștri, înaintea alegerilor europarlamentare. Printre cei vizați ar fi Tudorel Toader, la Justiție, dar și Rovana Plumb și Natalia Intotero, care se vor regăsi pe listele de candidați pentru Parlamentul European.

PSD discută remanierea unor miniștri precum Tudorel Toader de la Justiție, Rovana Plumb de la Fonduri Europene și Natalia Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni, relatează Hotnews.

Rovana Plumb și Natalia Intotero se regăsesc pe lista PSD pentru Parlamentul European.

În privința lui Tudorel Toader, o parte din PSD este nemulțumită de faptul că acesta nu a intervenit suficient de decisiv în schimbarea legilor justiției și dorește schimbarea acestuia. Cu toate acestea, moțiunea simplă împotriva lui Toader a căzut miercuri la votul din Parlament.

Florin Iordache, lider al PSD, a declarat după votul plenului că își menține nemulțumirea la adresa lui Tudorel Toader, care nu a prezentat Parlamentului ordonanțele prevăzute în programul de guvernare.

PSD a cerut adoptarea rapidă a articolelor declarate constituționale din Codurile penale, între care reducerea termenului de prescripție și abuzul în serviciu sunt așteptate de social-democrați. De asemenea, este vorba și despre Ordonanța care permite introducerea contestației în anulare, o cale extraordinară de atac, pentru procesele de corupție derulate începând cu 2014, judecate de completuri de cinci judecători.

XS
SM
MD
LG