Linkuri accesibilitate

A cincea zi. Negocierile cu ministrul Finanțelor au eșuat. Transportatorii și fermierii continuă protestul


Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie.
Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie.

Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor au mers duminică la Ministerul Finanţelor după ce sâmbătă aceştia au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor.

Pentru că sâmbătă, în urma negocierilor, nu s-a ajuns la un acord ferm cu Guvernul, fermierii și transportatorii au continuat protestul și duminică.

Actualizare ora 18.11. Timp de patru ore, reprezentanții fermierilor și transportatorilor au negociat cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

La ieșirea de la negocieri, fermierii au declarat că nu au ajuns la niciun acord și că vor continua protestele pe termen nelimitat. „Nu s-au găsit soluții pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR”, a spus Dănuţ Andruş, unul dintre liderii fermierilor, la ieșirea de la negocieri.

„Problemele noastre sunt legate de toate instituțiile statului. Suntem pribegi în țara noastră. Totul ține de bani. Toate bugetele primesc bani prin Ministerul Finanțelor. Prin decizii greșite, instituțiile statului sifonează bani, statul trebuie să oprească robinetul. Agențiile primesc bani, dar nu gestionează nimic.”, a spus Dănuț Andruș.

Actualizare 15.10. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, cu viteză redusă, pe DN2, în localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, din cauza autovehiculelor transportatorilor şi fermierilor, care protestează pentru anumite revendicări socio-profesionale, pe banda unu a ambelor sensuri de mers, transmite Centrul Infotrafic din Poliției Române. Din acest motiv, polițiștii recomandă conducătorilor auto să evite această zonă şi să folosească rutele alternative: direcţia Urziceni - Bucureşti: DN 2 - DJ 100 - DJ 200, prin loc. Ştefăneştii de Jos; direcţia Bucureşti - Urziceni: DN CB - DJ 100 - DJ 300, prin loc. Găneasa.

Polițiștii spun că circulația este îngreunată și la intrările din Brașov, Târgu-Jiu, Contanța, pe drumurile naționale din Craiova, Calafat şi Bechet

Actualizare 12.30. Reprezentanţii protestatarilor din transporturi şi agricultură nu s-au prezentat la întrevederea de la Ministerul Finanţelor de la ora 11.00 şi au solicitat amânarea discuţiile pentru duminică, la ora 14.00.

„Din motive care nu ne sunt cunoscute, delegaţia acestora nu s-a prezentat la întrevedere şi a solicitat amânarea discuţiilor pentru ora 14.00. Reprezentanţii MF rămân deschişi la orice propunere de reprogramare a întâlnirii sau la stabilirea unei noi modalităţi de comunicare pentru a aborda revendicările şi problemele ridicate”, arată comunicatul de presă al Ministerului de Finanţe.

Stire inițială

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, duminică dimineaţa, mai multe autocamioane se află în continuare staţionate în localitatea Afumaţi, pe DN 2, pe banda 1 a sensului de mers către Bucureşti, cu intenţia de a se deplasa pe timpul zilei către Capitală.

Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie.

Aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.

Vineri, premierul Marcel Ciolacu a avut consultări cu delegaţia transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora.

Pe lista revendicărilor se află și plafonarea prețurilor RCA.
Pe lista revendicărilor se află și plafonarea prețurilor RCA.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în soluţionarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

La finalul întâlnirii, transportatorii şi fermierii au anunţat că au decis, în urma discuţiilor cu premierul Marcel Ciolacu, să „rămână în stradă" şi să continue protestul.

Protestatarii cer ca transportul rutier să fie recunoscut drept „drept sector economic strategic” și să fie susținut în condiţiile în care, spun transportatorii nemulțumiți, sectorul este cel mai mare exportator de servicii din România, aducând peste 5 miliarde de euro anual în economia românească.

Protestatarii au o listă de revendicări:

  • plafonarea prețurilor RCA;
  • evitarea unor duble taxări;
  • măsuri de fluidizare a traficului prin vămi;
  • acordarea alocației de cazare fără documente jutificative și în mediul privat, așa cum se întâmplă în sectorul bugetar;
  • introducerea unei alocaţii de hrană neimpozabilă pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă;
  • reglementarea unei legi anti-dumping care să pedepsească prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate;
  • posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport;
  • controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României să se facă așa cum se face și în cazul celor românești;
  • ușurarea accesului camioanelor românești în Portul Constanţa, aglomerat de fluxul mare de camioane ucrainene.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG