Linkuri accesibilitate

Noaptea protestelor. Sute de angajați ai muzeelor din țară protestează în Capitală


Aproximativ 300 de angajați de la mai multe muzee din țară au protestat în Piața Victoriei fațp de subfinanțarea domeniului.
Aproximativ 300 de angajați de la mai multe muzee din țară au protestat în Piața Victoriei fațp de subfinanțarea domeniului.

Angajaţi din muzee şi bibliotecile publice din România participă, sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost supuşi de toate guvernările de după 1989 şi împotriva subfinanţării domeniului, transmite Agerpres.

Protestul are loc chiar de Ziua Internațională a Muzeelor. Tot astăzi, în toată țara are loc cea de-a 20-a ediție a „Nopții Muzeelor”, manifestare de la care multe dintre muzeele din țară vor lipsi.

"Această parte a culturii române, ce administrează peste 95% din bunurile încadrate în patrimoniul cultural naţional şi care reprezintă cel mai eficient şi vizibil ambasador cultural al României, datorită limbajului universal al patrimoniului cultural, refuză să mai fie privită ca o Cenuşăreasă a sistemului cultural românesc!", a transmis Federaţia "CulturMedia".

Participanţii la miting poartă tricouri pe care stă scris "Cultura contează" sau "Voluntar - Ion Marcel Ciolacu", ori pancarte cu numele muzeelor din Capitală sau din ţară ai căror angajaţi iau parte la protest, sau cu lozinci precum "Muzeele contează", "Mama lor", "Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună", "Muzeele nu sunt cultură de rangul II", "Noapte în Muzeele din România", "Muzeograf muzeu 5.793 lei grilă, învăţământ 7.151 lei".

Protestul, intitulat "Noapte în Muzeele din România", a fost precedat de o pichetare a Ministerului Culturii. O delegaţie a participanţilor la miting a fost primită de secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Baciuna.

"Textul a fost şi cel pe care l-au spus şi presei în nenumărate rânduri: 'noi am făcut tot ce ţinea de noi, ne-am zbătut, dar mai trebuie decizie politică'. Deci s-a aruncat pisica în curtea prim-ministrului de fapt", a declarat, pentru Agerpres, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media "CulturMedia", Decebal Vleja.

El a arătat că la Ministerul Culturii au fost prezenţi aproximativ 300 de protestatari, estimând că în faţa Guvernului numărul acestora va creşte, "deoarece din ţară vor mai veni colegi".

"Îl aşteptăm pe premierul Marcel Ciolacu. A zis că se grăbeşte", a adăugat Vleja.

La mitingul din Piaţa Victoriei participă protestatari din Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Sibiu, Slobozia, Braşov, Ploieşti, Piatra Neamţ, Timişoara, Bârlad, Olt, Slatina, Craiova etc.

„Domnilor guvernanți! Nu vă fie frică! Nu vă cerem demisii ci dimpotrivă: - Să stați acolo și să vă faceți treaba pentru care sunteți și voi plătiți din fonduri publice, la fel ca personalul din muzee de la care cereți voluntariat de Noaptea Muzeelor pentru un “spirit frumos”! ”, a transmis federația sindicală organizatoare a protestului.

Mitingul Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media "CulturMedia" este autorizat până la ora 23,00.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG