Linkuri accesibilitate

Sesizare a Comisei de Etică de la Universitatea din Brașov: un profesor de la Litere este acuzat de hărțuire sexuală


Profesorul Alexandru Matei, de la Universitatea Transilvania din Brașov, este acuzat că hărțuit mai multe tinere.
Profesorul Alexandru Matei, de la Universitatea Transilvania din Brașov, este acuzat că hărțuit mai multe tinere.

Mai multe tinere acuză un profesor universitar că este prădător sexual și că le-ar fi hărțuit când erau eleve ori studente. Ele spun că au tăcut că până acum din respect pentru mama acestuia, considerată un port-drapel al feminismului. Cazul a apărut după ce femeia a murit.

„Viața ca o pradă sexuală” ar putea fi titlul unui nou volum colectiv în care mai multe tinere descriu, de două zile, cum au fost urmărite în mediul online sau chiar agresate sexual de un profesor care predă în prezent la Facultatea de Litere de la Universitatea Transilvania din Brașov.

Unele dintre ele erau minore atunci când cadrul didactic și-a început apropourile.

Cele mai multe au fost bombardate cu mesaje în care li se cerea să accepte „să li se facă curte” sau să trimită „poze full, să văd dacă ai motive de complex”.

Tinerele reclamă inclusiv episoade de agresiune fizică.

Europa Liberă a reușit să identifice șapte femei care susțin că i-au căzut victime. Majoritatea nu se cunosc între ele și sunt din zone diferite ale României, inclusiv din Republica Moldova, unde profesorul preda uneori.

Pentru a le proteja identitatea, numele celor care au vorbit cu Europa Liberă au fost schimbate. La fel și în cazul unora care au avut curajul să posteze informații pe rețele sociale.

„Trimite-mi poze full, să văd dacă ai motive de complex”

Pe 15 august 2020, în miezul vacanței studențești de vară, telefonul Corinei (19 ani) vibrează.

„Trimite-mi poză full, să văd dacă ai motive de complex. Adică cu tine, nu doar cu chipul tău”, este mesajul primit.

Este ora 20:52, iar mesajul vine de la profesorul Alexandru Matei, care avea, la momentul respectiv, 45 de ani. Nici măcar nu-i era dascăl: ea învăța la Cluj- Napoca, el preda la Brașov.

„M-a abordat spunându-mi că face o statistică referitor la câți studenți sunt la franceză, un fel de competiție între universități”, povestește Corina pentru Europa Liberă felul în care a intrat în atenția profesorului.

Unul din mesajele trimise de profesorul universitar Corinei.
Unul din mesajele trimise de profesorul universitar Corinei.

„A fost o perioadă în care mi-a scris și am vorbit despre cărți, despre cât de tare regret că nu știu franceză, poezie etc. La vârsta lui știa fix pe ce butoane să apese ca să distrugă psihic o fată despre care se vedea de la o poștă că e îngrozitor de complexată cu corpul ei”, susține tânăra.

De la literatură, mesajele s-au transformat în „ești cam bună” (20 august 2020), „lasă-mă să pic studenții” (7 septembrie 2020), „interpretezi că mă dau la tine” (12 septembrie 2020) sau „cu fetele poți avea surprize când tu ai 45 și ele - 20”.

Cum se apără profesorul

Profesorul universitar se apără și spune că nu a obligat-o pe tânără să facă ceva anume.

„Mă simt vinovat pentru orice lezare am produs în oricine. Am cerut o singură dată fotografii și am primit cu persoana îmbrăcată. Ea mi-a spus că e complexată fizic și mi-a trimis fotografia. Ce să înțeleg: am obligat-o, am presat-o?”, declară profesorul Alexandru Matei pentru Europa Liberă.

Nici faptul că unele mesaje erau transmise aproape de miezul nopții nu i se pare în neregulă.

„Aveam de-a face cu o persoană majoră. E interzis să vorbești la 11 noaptea? A deranjat-o în sensul în care am scris doar eu și nu a răspuns? Nu sunt mândru de ce am făcut, dar să vorbești la o anumită oră e mai infamant decât la altă oră?”, se întreabă retoric cadrul universitar.

Mesaj către o fată de 17 ani: „O să ai de-a face cu bărbați însurați, oricum”

„Ești frumoasă, știi, nu? Dar nu îndrăznesc să-ți fac curte pe FB, că ne știe prea multă lume”, e mesajul primit în 2012 de Lucia. Avea 17 ani la momentul respectiv.

„Sunteți însurat și nu e cazul”, a fost răspunsul elevei la aluziile profesorului.

„Nu-mi plac bărbații însurați din principiu. Tu ești un tip foarte mișto cu care am ce discuta și atât”, a încercat să-l tempereze Lucia.

„Culmea e că nici mie nu-mi plac femeile căsătorite. E bine așa și pe viitor, o să ai de-a face cu bărbați însurați, oricum”, a continuat profesorul.

„Dacă ai avea o fată de 17 ani, ți-ai dori să aibă afaceri cu un prof de vreo 30 și foarte însurat?”, l-a întrebat eleva.

Unul din mesajele trimise de profesorul universitar Luciei.
Unul din mesajele trimise de profesorul universitar Luciei.

„Nu cred, dar nici nu mă pot pune în locul lui”, a răspuns cadrul didactic.

„N-am făcut un gest de care să fiu mândru, dar faptul că i-am cerut voie să-i fac curte vi se pare abuz sau hărțuire sexuală?”, declară profesorul Matei pentru Europa Liberă.

El mai spune că tânăra se ocupa de imaginea unei edituri, iar pentru el acest detaliu ar fi fost un motiv să creadă că trebuia să fie mai matură față de vârsta pe care o avea.

Alexandru Matei se disculpă și referitor la faptul că în ambele cazuri a fost refuzat, a insistat, a fost în continuare refuzat, dar insistențele sale nu s-au oprit.

Profesorul mută responsabilitatea pe tastatura tinerelor: „În cele din urmă, am renunțat. După câte știu, există diferite opțiuni pe Facebook” de oprire sau blocare a conversațiilor.

Sărutată fără voie

La scurt timp după ce a terminat facultatea, Amalia s-a întâlnit cu Alexandru Matei la Biblioteca Central Universitară din București. Nu-i era profesor, se cunoșteau pentru că frecventau aceleași cercuri literare.

Bărbatul a invitat-o la un ceai, în apropiere, pe care tânăra nu a apucat să-l bea pentru că s-a trezit sărutată brusc.

Conversația s-a încheiat, dar profesorul a insistat să o conducă la metrou, unde Amalia s-a trezit din nou luată în brațe și sărutată.

Refuzul a fost inutil: au urmat mesaje insistente de flirt.

„Nu sunt mândru de gestul acesta, dar a pupa pe cineva, chiar dacă s-a întâmplat într-un cadru care a lezat-o, și-mi cer scuze pentru lucru acesta, dar nu mergem la abuz sexual aici”, a răspuns Alexandru Matei pentru Europa Liberă cu privire la acuzația tinerei.

Poze sexy ca să treacă examenul

„Ne-am cunoscut pe internet, nu țin minte cum a început discuția”, spune Ludmila. Se apropia de 30 de ani când l-a cunoscut pe Alexandru Matei, în 2015 la Chișinău, în Republica Moldova, unde acesta mergea să susțină cursuri de literatură.

„Am tot primit complimente, apoi am aflat că e profesor, scrie cărți și mi s-a părut om de încredere”, spune ea pentru Europa Liberă.

Activistă civică și jurnalistă, a acceptat să iasă în oraș, de câteva ori, cu profesorul Matei.

„Mi-a arătat fotografii cu o tânără în chiloți. Mi-a spus despre cum studentele îi trimit poze sexy ca să treacă examenul sau cursul”, susține Ludmila.

A aflat între timp că profesorul era căsătorit: „Nu știu cum, dar la un moment dat mi se făcuse greață de el, nu mai voiam să îl văd. Mă simțeam obiect și am încheiat toate ieșirile astea. M-am oprit.”

Ea mai spune că bărbatul este un tip inteligent, prezentabil, care știe să câștige încrederea. Pe de altă parte, profesorul universitar are o justificare și pentru aceste acuzații.

„Am făcut lucruri de care nu sunt mândru, am rănit persoane, nu pot să contrazic pe nimeni care se simte rănit de un gest făcut de mine, asta da. Dar mai departe am impresia că vreți să insinuați că am comis hărțuiri și abuzuri sexuale și nu cred că puteți susține așa ceva”, spune Alexandru Matei.

Referitor la calitatea de profesor universitar, își face parțial autocritica: „Nu mi se pare că e un comportament lăudabil, mai ales atunci când ar viza condiționări, deși nu cred că s-a întâmplat asta. Faptul că în toată perioada respectivă eram căsătorit este o chestiune etică, din nou, dar personală”.

Reacția mediului universitar

Din 2019, de când este profesor, la Universitatea Transilvania din Brașov nu a fost înregistrată nicio sesizare referitoare la încălcări ale normelor de etică academică săvârșite de Alexandru Matei.

„Ca urmare a informațiilor la care faceți referire și care au apărut în mediul online, conducerea Universității Transilvania (UNITBV) a informat Comisia de etică universitară pentru a analiza aceste informații și pentru a ne transmite un punct de vedere.

UNITBV a reacționat și va reacționa întotdeauna, în acord cu legislația în vigoare, atunci când există fapte prin care se încalcă norme ale eticii academice”, a transmis prof. dr. med. Liliana Rogozea, purtătorul de cuvânt al Universității Transilvania Brașov, la solicitarea Europei Libere.

Europa Liberă a contactat și celelalte universități unde Alexandru Matei a fost angajat sau a colaborat.

Și Universitatea București și Universitatea Ovidius din Constanța au confirmat că bărbatul a fost angajat / colaborator al instituției, dar că nu au existat plângeri pe numele său cât timp a activat acolo.

Cine este Alexandru Matei

Licențiat al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, în 1997, Alexandru Matei și-a completat studiile cu un Master în Filologie la Universitatea din București, în 1998, și cu un doctorat în Arts du Langage, ca bursier al Guvernului Francez, la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris.

Între 2010 și 2013 a făcut și studii postdoctorale, în Franța și Marea Britanie.

Activitatea sa didactică începe în 1998, ca profesor la Liceul Mircea Vulcănescu din București.

Între 1999-2013 predă în București, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Litere, apoi la Univeristatea Lumina, tot din București.

Din 2017 - 2019 este angajat ca lector univ la Univeristatea Ovidius din Constanța, iar din octombrie 2019 este conferențiar universitar la Universitatea Brașov.

În paralel cu activitatea didactică, a lucrat și ca redactor la Observatorul Cultural, în 2005, și consilier editorial la Editura Corint, în 2006.

Alexandru Matei este fiul scriitoarei Angela Marinescu, considerată un port-drapel al feminismului în România.

Ordin de protecție împotriva hărțuitorilor

Primul lucru pe care trebuie să-l facă pe persoană victimă a unui hărțuitor este să se adreseze Poliției, explică Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor Europol.

„Avem la îndemână mijloace de protecție a victimelor și se pot emite ordine de protecție imediat dacă situația o cere”, adaugă el.

Iar legislația pe care o au la îndemână autoritățile a fost actualizată.

De marți, 27 februarie, a intrat în vigoare o nouă lege care prevede extinderea ordinului de protecţie şi în cazul actelor de

  • hărţuire online
  • apeluri telefonice multiple
  • urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei persoane sau supravegherea locuinţei acesteia sau a altor locuri, indiferent de relaţia care există între victimă şi agresor.

Acte de violenţă sunt considerate:

  • orice act de hărţuire online
  • mesaje online instigatoare la ură
  • urmărire online
  • ameninţări online
  • publicarea neconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim
  • accesul ilegal la comunicaţii şi date private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima
  • încercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară
  • orice alte acte de violenţă fizică sau psihică ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.

Potrivit noii legi, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violenţă din partea unei alte persoane poate solicita instanţei, personal sau prin reprezentant legal, emiterea unui ordin de protecţie, care poate fi emis pentru o perioadă de 12 luni.

Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violenţă va fi monitorizarea agresorului cu brăţară electronică.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG