România, Belgia, Bulgaria, Grecia, Spania, Lituania și Portugalia au primit scrisori de punere în întârziere, iar executivul comunitar a deschis împotriva lor o procedură de infringement pentru că nu i-au fost comunicate măsurile de transpunere a directivei europene (Directiva 2022/542) privitoare la cotele de TVA.
Statele membre ar fi trebuit să comunice Comisiei date cu privire la transpunerea completă a acestei directive în legislația națională până la 31 decembrie 2024.
Directiva privind cotele de TVA permite o utilizare mai largă de către statele membre a unor cote reduse de TVA, inclusiv taxe zero pentru produsele esențiale, cum ar fi alimentele, produsele farmaceutice și cele destinate uzului medical.
De asemenea, statele membre pot aplica scutiri pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, dar cu un plafon de 85.000 de euro pentru cifra de afaceri anuală a persoanelor impozabile.
În plus, Comisia a dat derogări tuturor statelor membre, asigurând astfel un tratament egal în întreaga Uniune.
Cele șapte state au termen de două luni pentru a răspunde scrisorii de punere în întârziere, pentru a finaliza transpunerea și pentru a notifica Comisia Europeană cu măsurile luate pe plan național.
În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.