Creşterile de la bursă ar urma să accelereze consecinţele pentru consumatori, pe măsură ce preţurile crescute la boabele de cafea se traduc prin băuturi mai scumpe la lanţurile de cafenele şi în comerţul cu amănuntul, notează Bloomberg.
Cel mai activ contract futures pentru cafea arabica, soiul mai scump preferat de lanţurile de cafenele, a urcat miercuri la bursa de la New York cu până la 4,6%, depăşind pragul de patru dolari pentru o livră.
Prețul de închidere la finalul ședinței de tranzacționare a fost de 3,97 dolari pentru o livră, în creştere cu 3,8% comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
În ultima perioadă s-au înmulţit îngrijorările cu privire la producţia de cafea a Braziliei, cel mai mare producător mondial, după o secetă prelungită care a dus la scăderea producției.
Brazilia produce aproape jumătate din boabele arabica din lume.
Prețul mediu al cafelei la bursa de mărfuri de la New York s-a triplat în ultimii 20 de ani.
Există îngrijorări și cu privire la producţia Vietnamului, cel mai mare producător de cafea robusta, soiul mai ieftin, după ce culturile de cafea din această ţară au fost afectate de vremea nefavorabilă.
Aceste evoluții ar urma să ducă stocurile mondiale la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA. Consecința ar fi creșterea semnificativă a prețului.
Contractele futures pentru cafeaua Arabica de la Intercontinental Exchange (ICE) sunt contracte prin care traderii se angajează să cumpere sau vândă o anumită cantitate de cafea arabica la un preț stabilit, cu livrare la o dată viitoare.
De asemenea, experții spun că exporturile de cafea din India, al cincilea cel mai mare producător de cafea robusta din lume, urmează să scadă cu peste 10% în 2025 din cauza producției mai mici și a stocurilor reduse din recolta anului trecut.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.