Linkuri accesibilitate

Premiera daneză Mette Frederiksen, atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat


Mette Frederiksen a fost ținta unui atac, vineri seara.
Mette Frederiksen a fost ținta unui atac, vineri seara.

Premiera Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara (7 iunie), în centrul oraşului Copenhaga, relatează Reuters. Bărbatul a fost arestat de poliție. Autoritățile nu au dat informații despre motivul atacului.

Actualizare ora 18:00

Bărbatul care a agresat-o vineri, la Copenhaga, pe Mette Frederiksen și i-a provocat o rană la gât, va sta 12 zile în detenţie, a anunţat poliţia daneză. Atacatorul - care are 39 de ani, ar fi polonez și nu ar vorbi daneză - a fost audiat sâmbătă, în fața unui judecător, scrie Reuters, citată de news.ro.

Bărbatul, care a negat că ar fi comis vreo infracţiune, nu ar fi avut vreo motivație politică, spun reprezentanți ai poliției daneze, citați de ziarul danez Ekstra Bladet: „Considerăm că a fost un act izolat, spontan, iar în acest moment nu avem ca ipoteză în ancheta noastră faptul că a fost un atac planificat împotriva premierului".

Suspectul este acuzat de violenţă împotriva unei persoane aflate în serviciul public, iar decizia judecătorului a fost să fie arestat preventiv pentru 12 zile. „Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul să plece din ţară”, a motivat judecătorul, potrivit televiziunii DR.

După cum scrie ziarul Ekstra Bladet, se pare că bărbatul era drogat, consumase şi alcool și era lipsit de control în momentul în care a lovit-o în umăr pe premiera daneză.

Actualizare ora 13:00

Mette Frederiksen și-a anulat tot programul de sâmbătă după atacul din seara precedentă. Reprezentanții biroului ei de presă au declarat pentru agenția France Presse că politiciana a fost la spital, pentru un consult, în urma atacului, care i-a provocat o „vătămare ușoră”. Premiera se simte bine, dar e „șocată de incident”.

Reprezentanți ai poliției daneze spun că bărbatul va fi dus în faţa Tribunalului din Copenhaga pentru interogatoriu sâmbătă (8 iunie), în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României). Nici poliţia, nici biroul prim-ministrului nu au dat vreo declarație referitoare la posibila motivaţie a bărbatului sau dacă acesta avea o armă şi nu se ştie care sunt acuzaţiile.

Știrea inițială

Premiera daneză a fost agresată de un bărbat într-o piață din capitala Copenhaga, a informat, vineri seara, agenția de știri de stat Ritzau. Poliția din Copenhaga a confirmat pe platforma X că o persoană a fost arestată și că o anchetă este în desfășurare, relatează AP.

Biroul de presă al premierei a declarat, pentru postul TV de stat danez DR, că Mette Frederiksen e „șocată” de incident. Nu sunt alte detalii în rapoartele oficiale și nu este clar în ce context a avut loc atacul sau care este starea șefei guvernului danez.

Potrivit tabloidului danez Ekstra Bladet, scrie news.ro, martorii oculari au declarat că Mette Frederiksen a fost împinsă puternic de umăr și a căzut într-o parte. Martorii spun că agresorul e înalt şi subţire, cu părul blond.

Incidentul survine în timpul alegerilor europarlamentare, care se încheie duminică în întreaga Uniune Europeană. Frederiksen a făcut campanie cu candidatul principal al social-democraților la UE, Christel Schaldemose. Jurnaliștii danezi, preluați de AP, susțin, însă, că atacul nu ar fi legat de un eveniment de campanie.

Politicienii danezi – atât susținătorii lui Frederiksen, cât și din opoziție – și-au exprimat compasiunea față de prim-ministru și au condamnat atacul.

Președintele de stânga al Partidului Popular Socialist (SF), Pia Olsen Dür, a declarat: „Cele mai bune urări premierului țării și prietenului meu. Acest lucru este complet inacceptabil. Trebuie să avem grijă de încredere și respect unul pentru celălalt”.

Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al democraților danezi, Peter Skaarup, a spus: „Puteți să nu fiți de acord cu privire la politică, dar violența este și va fi complet inacceptabilă. Gânduri calde către prim-ministrul Mette Frederiksen, care, indiferent de ce, ar trebui să aibă dreptul de a-și conduce campania electorală fără a fi supus. la atacuri violente”.

Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a declarat că „un atac asupra unui lider ales democratic este, de asemenea, un atac la adresa democrației noastre”.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a condamnat atacul pe care l-a numit „un act de agresiune laș”.

Violența împotriva politicienilor a devenit o temă în perioada premergătoare alegerilor UE. În mai, un candidat din partea social-democraților de centru-stânga din Germania a fost bătut și grav rănit în timp ce-și făcea campanie pentru un loc în Parlamentul European. În Slovacia, campania electorală a fost umbrită de o încercare de asasinare a prim-ministrului populist Robert Fico pe 15 mai.

Atacatorul a fost reținut de poliție. Numele lui nu a fost dezvăluit, iar poliția nu a făcut încă niciun comentariu cu privire la motivul atacului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG