Negocierile vor fi reluate duminică pentru a se stabili și numele premierului și modul în care-și vor împărți prefecții, secretarii de stat și șefii de agenții guvernamentale.
UDMR a păstrat Dezvoltarea, Mediul și Sportul, iar liderul UDMR, Kelemen Hunor, și a fost cel care a anunțat că acordul va fi semnat luni cu propunerea de premier și cu programul de guvernare.
El a spus că nu poate da informații despre partidul care va da premierul și ordinea de mandat, pentru că UDMR nu participă la această etapă de discuții.
Țipete și taxă de solidaritate
Cât privește țipetele care s-au auzit din sala de ședință, liderul UDMR a spus că „tonul ferm” i-a aparținut lui Marcel Ciolacu și că „o negociere nu se face în șoaptă”.
Președintele UDMR a avansat ideea instituirii unei „taxe de solidaritate”, care să fie aplicată companiilor cu o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro pe an. El a spus că propunerea nu este inserată în programul de guvernare negociat de cele trei partide, dar că va fi discutat după lansarea guvernului.
„La un moment dat s-a vorbit de o taxă de solidaritate. Noi am spus că taxă de solidaritate e ok, dar trebuie să vedem ce fel de solidaritate şi cine e solidar, fiindcă eu nu pot accepta ca persoanele care au un venit mic să fie solidare, când companiile mari nu sunt solidare şi am spus că, din punctul meu de vedere, ar însemna o taxă de solidaritate la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an, ceea ce ar fi corect, pentru o perioadă scurtă sau mai lungă de timp. Este o posibilitate de a aduna nişte bani la bugetul de stat. După calculele noastre, undeva între 1,4-1,6 miliarde de euro pe an, şi de acolo se pot finanţa multe lucruri. Dar eu nu pot să fiu de acord că oamenii care au un venit de 2500, de 3000 de lei să fie solidari când există posibilitatea de a găsi alte surse. Asta a fost discuţia”, a declarat Kelemen Hunor.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a spus că, în cazul în care partidul său nu va da premierul la primul mandat atunci va avea mai multe ministere.
„Am finalizat acordul politic, cele două variante în care PSD are primul-ministru și în care PNL are prim-ministru”, a spus Marcel Ciolacu sâmbătă seară, la finalul discuţiilor privind formarea unei coaliţii de guvernare.
El a refuzat să spună la ce partid se vor duce Finanțele în cazul în care celălalt ia primul șefia guvernului.
„Sunt detalii pe care o să vi le anunțăm, cum este și normal, în momentul în care vom lua o hotărâre. Dacă PSD are prim-ministrul, se egalizează numărul de ministere, dacă este PNL-ul, atunci PSD-ul are mai multe ministere, pentru că domnul Ciucă are un mandat de la PNL să fie prim-ministru, eu am un mandat de la PSD să fiu prim-ministru. Deciziile vin din interiorul partidului. E normal ca atât eu cât și domnul Ciucă să luăm această decizie în interiorul partidului”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a dat asigurări că aceste decizii vor fi luate până luni, când cele două partide vor merge la Cotroceni, dar a refuzat să clarifice contradicția dată de faptul că și PNL și PSD revendică prioritatea de mandat la conducerea guvernului.
„Am avut niște negocieri, am echilibrat anumite lucruri, un raport de forțe în interiorul guvernului și în acest moment o să ne întoarcem în fața colegilor și o să luăm o decizie. Până când vom ajunge la consultări, la Cotroceni, vom merge cu o singură propunere.”
În ceea ce privește năsurile propuse de PSD, el a anunțat că nu vor fi introduse taxe noi ci doar vor fi anulate excepțiile din Codul fiscal privind impozitarea pensiilor mai mari de 4.000 de lei.
SIIJ, desființare cu reînființare
În schimb, Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL și desemnat de partid să poarte negocierile în viitoarea coaliție de guvernare, a anunțat că „nu mai sunt ministere în discuție”, refuzând să dea detalii despre repartizarea lor.
El a spus că discuția pe programul de guvernare și pe acordul politic a fost finalizată în proporție de 99% și că nu ar mai fi ministere disputate.
„Am finalizat programul de guvernare, 99,99%, acum se recitește. Am finalizat acordul politic, am finalizat partea de conținut a Guvernului pe cele două variante, una cu premier PSD, una cu premier PNL. Urmează ca mâine să ne revedem și să continuăm negocierile pe celelalte capitole astfel încât până mâine seară să le închidem”, a declarat Nicolae Ciucă.
Ciucă a confirmat că nu s-a luat nicio decizie privind prioritatea de mandat la conducerea guvernului, dar a dat asigurări, ca și liderul PSD, că luni, la Cotroceni, cele trei partide se vor prezenta cu o propunere clară. El spune că s-au stabilit și datele de rotație a premierilor.
Ciucă a anunțat că s-au încheiat și discuțiile pe capitolul pe Justiție și că s-a luat decizia ca, până pe 31 martie, Secția Specială să fie desființată și să fie înființată „o structură care să respecte directivele UE și MCV. ”
De altfel, „tonul ferm” care s-a auzit la un moment dat din sala de ședințe ar fi fost ridicat de Marcel Ciolacu exact pe acest subiect, după ce i-ar fi reproșat Alinei Gorghiu că PNL a fost doi ani la guvernare și că nu a desființat SIIJ.
Dacă premierul este dat de PNL, adică Nicolae Ciucă va prelua primul mandat de șef al Guvernului, atunci Finanțele ar urma să revină PSD, alături de Ministerul Apărării, Munca, Agricultura, Economia, Sănătatea și Transporturile. PNL ar urma să primească Internele, MAE, Justiția, Educația, Cultura, Energia, Fondurile Europene și Digitalizarea. La UDMR ar urma să rămână Dezvoltarea, Mediul, Tineretul și Sportul, potrivit unor surse politice participante la negocieri.
O altă variantă ar fi ca Transporturile și Finanțele să fie preluate, prin rotație, alături de Secretariatul General al Guvernului, la fiecare predare de mandat de premier. Adică, PSD le-ar prelua în cazul în care primul mandat de premier va aparține PNL, urmând ca, în iulie 2023, la un an și jumătate de guvernare, acestea să se facă rocada: primul-ministru la PSD iar Transporturile, Finanțele și SGG la PNL.
***
Liderii PSD-PNL-UDMR s-au întrunit, sâmbătă, de la ora 14.00, pentru o nouă tranșă a negocierilor pe care cele trei partide le poartă în vederea realizării unei coaliții de guvernare.
De astă dată, miza au reprezentat-o ministerele care aduc bani, Dezvoltarea, Economia, Finanțele și Transporturile, pe care PNL le revendică.
UDMR a avertizat, deja, prin liderul său, Kelemen Hunor, că nu este dispus la concesii, că își păstrează „actualii miniștri” și că nu va accepta să devină un „element decorativ” la guvernare. Miza este ministerul Dezvoltării aflat la UDMR.
La rândul său, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avertizat că fără UDMR, PSD nu va intra la guvernare pentru că a primit din partea colegilor săi mandat de negociere pentru un guvern cu PSD-PNL-UDMR, nu unul PSD-PNL.
O altă miză o reprezintă Justiția, în special desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, asupra căreia la întâlnirea de sâmbătă, de la Palatul Parlamentului, a existat un schimb dur de replici între liderul PSD, Marcel Ciolacu, și Alina Gorghiu.
Desființarea SIIJ a fost unul din motivele care au dus la ruperea coaliției cu USR.
Din partea PNL, negocierile vor fi conduse de Nicolae Ciucă, în timp ce președintele partidului, Florin Cîțu, s-a retras, nu înainte de a le cere liberalilor să negocieze de pe poziții de forță.
Oficial, el ar fi spus că nu mai vrea să fie acuzat că sabotează negocierile. Neoficial, se vorbește de faptul că Florin Cîțu ar vrea să se spele pe mâini de un eventual eșec, pentru a putea arunca vina asupra lui Nicolae Ciucă.
De altfel, sâmbătă, la ora la care a început întâlnirea celor trei lideri de partide, el se afla la cafeneaua Emozzia din Dorobanți, au declarat pentru Europa Liberă surse din partid.