Linkuri accesibilitate

Ce cuprinde Planul Victoria. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îl va prezenta, în premieră, la Washington


Volodimir Zelenski vrea să îi prezinte „Planul Victoria Ucrainei” președintelui Statelor Unite, Joe Biden, pe 26 septembrie.
Volodimir Zelenski vrea să îi prezinte „Planul Victoria Ucrainei” președintelui Statelor Unite, Joe Biden, pe 26 septembrie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că așa-numitul Plan Victoria este  gata, iar operațiunea din regiunea Kursk, parte a Federației Ruse, face parte din această strategie mai largă.

Înainte de planul pentru victorie, Volodimir Zelenski a prezentat, la sfârșitul lui 2022, „Formula Păcii”, până acum singura inițiativă de pace a Kievului după invazia pe scară largă a trupelor Moscovei în Ucraina, în februarie același an. Cea mai importată prevedere din această formulă a păcii prevedea retragerea trupelor ruse de pe întreg teritoriul Ucrainei.

Spre deosebire de „Formula Păcii”, „Planul Victoriei” nu este prezentat publicului larg și liderilor cu influență globală.

De această dată, cea dintâi informată va fi conducerea Statelor Unite.

Va conduce noul plan Ucraina mai aproape de victorie? Europa Liberă a aflat ce conține, în linii mari, acest plan și a discutat despre el cu analiști americani și europeni.

4 + 1 puncte: ce conține Planul Victoria

Joe Biden, care va rămâne președintele Statelor Unite pentru încă câteva luni, are privilegiul de a vedea primul Planul Victoriei, întocmit la Kiev.

Joi, 26 septembrie, îl va primi la Washington pe Volodimir Zelenski, care contează foarte mult pe sprijinul liderului american. Zelenski este reticent să dezvăluie detaliile planului înainte de întâlnirea lor.

Cu toate acestea, de mai multe zile, Zelenski îl menționează aproape în fiecare dintre discursurile sale de seară, alimentând astfel interesul pentru idei care nu sunt încă publice.

„În cea mai mare parte, deciziile privind Planul Victoria depind de el ( Biden - n.red. ). Și de alți aliați. Dar există puncte care depind tocmai de voința și sprijinul pozitiv al Statelor Unite", a spus Zelenski vineri, pe 20 septembrie.

Alături de el, se afla în acel moment președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care vizita Kievul la începutul celui de-al doilea mandat al său în fruntea Executivului european.

Planul Victoria, după cum au spus interlocutori din cercurile diplomatice UE pentru RFE/RL sub protecția anonimatului, nu a figurat în negocierile ei cu Zelenski.

Dar în Statele Unite, președintele ucrainean plănuiește să-și prezinte strategia, nu doar actualului președinte american, ci și ambilor candidați pentru această funcție: Kamala Harris (Partidul Democrat) și Donald Trump (Partidul Republic).

De asemenea, va împărtăși planul cu unii membrii cheie ai Congresului SUA, de care depinde adoptarea unor decizii importante de politică externă, cum este susținerea financiară și militară a Ucrainei contra Rusiei lui Putin.

„Va încerca să se asigure că partenerii săi înțeleg importanța sprijinului continuu, dar și că acesta va fi fără restricții și va permite Ucrainei să folosească armele date de SUA în cel mai eficient și cel mai bun mod posibil... Să nu uităm că Rusia vrea să transforme asta într-un război de uzură... Ucraina are nevoie de capacitatea de a trece la o situație ceva mai avantajoasă în acest război”, a declarat fostul ministru al apărării al Slovaciei, expertul în securitatea centrului GLOBSEC, Martin Sklenar, pentru Radio Svoboda.

Planul vizează consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei acum şi în viitor.

Conține patru puncte și unul suplimentar, pe termen lung. Acestea se referă la garanțiile de securitate pentru Ucraina, locul ei pe harta geopolitică, sprijinul militar, sprijinul economic, dreptul de a dispune independent de armele furnizate.

Vorbim de lovituri adânci în Rusia, care sunt încă interzise. Membrii NATO se tem că dacă ar permite Ucrainei să folosească armele împrumutate/ vândute sau donate de Aliați (inclusiv de România) contra teritoriului Federației Ruse, războiul va escalada și se va extinde.

Este de așteptat ca partenerii Ucrainei să abandoneze aceste „linii roșii” săptămâna viitoare exact în contextul sosirii lui Volodimir Zelenski la Wasghinton.

Cu toate acestea, după cum a recunoscut însuși Zelenski, partea rusă se pregătește activ să facă față unei astfel de decizii, împingând ținte potențiale dincolo de raza rachetelor Storm Shadow.

„La primul punct este vorba de locul fără echivoc al Ucrainei în arhitectura de securitate a lumii. În al doilea rând, fără detalii, dar operațiunea Kursk face parte tocmai din acest plan, este al doilea punct. Al treilea punct este legat de întărirea specifică a Ucrainei în ceea ce privește armele. Urmează un alt punct legat de economie. Dacă partenerii noștri ne ajută să implementăm acest plan în viitor, Ucraina va economisi și le va economisi o mulțime de resurse”, a declarat Zelenski reporterilor pe 20 septembrie.

Președintele s-a declarat deschis pentru eventuala ajutare a Planului Victoria de către Aliați și parteneri, dar a conturat termenii în care se așteaptă ca planul să fie implementat.

„Planul este conceput pentru decizii care ar trebui să aibă loc începând din octombrie până în decembrie. Atunci credem că planul va funcționa”, a rezumat Zelenski.

Cu ajutorul acestei strategii, liderul Ucrainei speră să împingă Rusia la tratative de pace cu ajutorul diplomației.

Planul Victoria. Detalii neoficiale

Pe 14 septembrie, tabloidul german Bild a dezvăluit detalii despre care scrie că le-ar fi obținut prin consultarea documentului.

Ziarul a relatat că printre propunerile lui Zelenski s-ar număra și posibilitatea unor încetări locale a focului în unele zone ale frontului, ceea ce înseamnă o înghețare temporară a conflictului.

Conducerea Ucrainei a respins hotărât o astfel de perspectivă și continuă să facă acest lucru și acum. Zelenski a făcut din nou acest lucru pe 18 septembrie, când a anunțat că planul este gata. Biroul președintelui ucrainean a numit articolul publicat în Bild un fals.

Christine Berzina, analist la German Marshall Fund, care conduce departamentul de la Washington, se îndoiește însă că planul va fi pus în practică în absența concesiilor.

„Sprijinul solicitat este cu adevărat substanțial sub multe aspecte, cred îsă că există și oboseală, și nevoia de a vedea o oarecare doză de realism în gândirea Kievului. Dacă în viitor (Ucraina – n.red.) va avea aceiași atitudine, ca și în privința planului anterior, dacă nu are în vedere nicio concesie, nu cred că partenerii îl vor lua în serios. Politic, desigur, este incredibil de dificil ca Zelenski să plaseze acest plan în realitatea cea mai dură și să și facă acest lucru public. Nu știm exact ce cuprinde Planul Victoria și, în multe privințe, probabil că are sens să nu știm acest lucru încă”, a declarat Christine Berzina pentru RFE/RL.

Publicația Kyodo a raportat că planul lui Zelenski va include o listă cu tipurile de arme solicitate, cantitatea acestora, termenii de livrare și efectul așteptat asupra câmpului de luptă. De asemenea, va fi solicitată permisiunea de a ataca Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, livrate de Aliați, și pentru investiții în producția de rachete și drone pe teritoriul Ucrainei.

Le Monde scrie că, până când Biden va părăsi Casa Albă, ceea ce se va întâmpla în ianuarie anul viitor, Volodomir Zelenski vrea să obțină asigurări că Ucraina va fi invitată să adere la NATO, imediat după încheierea războiului.

Bloomberg a afirmat același lucru, citând interlocutori informați.

Se pare că președintele ucrainean dorește angajamente din partea SUA cu privire la furnizarea constantă de arme moderne și o invitație la aderarea la NATO.

Potrivit publicației, planul schițează și calea către aderarea Ucrainei la UE. Cu toate acestea, experții nu se așteaptă la un feedback politic clar într-o perioadă politică tulbure, adică în plină campanie electorală americană.

„Statele Unite sunt, fără îndoială, într-o poziție oarecum înghețată până în noiembrie și puțin mai târziu. Cum va arăta sprijinul Ucrainei din partea SUA va fi radical diferit în funcție de cine va câștiga șefia Administrației de la Casa Albă... Donald Trump consideră că Ucraina este îndepărtată, nu leagă neapărat interesele Ucrainei de interesele Statelor Unite. Dar punctul de vedere al Kamalei Harris este total diferit. Harris spune că a renunța la Ucraina nu este ceea ce ne reprezintă pe noi ca americani. Și, prin urmare, în acest moment de pregătire și anticipare, Ucraina are ocazia să prezinte ceva cu care poate trăi, cred că deschiderea conversațiilor și a opiniilor este cu adevărat binevenită”, a explicat Berzina.

Primele reacții SUA la Planul Victoria


Chiar înainte de vizita președintelui ucrainean în SUA, oficialii americani au spus că s-au familiarizat cu planul inițiat de președintele Zelenski.

Potrivit reprezentantului permanent al SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, „există speranță unor progrese” în problema păcii cu Rusia.

Departamentul de Stat al SUA a adăugat că a văzut elemente ale planului la Kiev și a fost de acord cu evaluarea ambasadorului ONU. În același timp, s-a abținut de la orice concluzii categorice.

„Așa cum a spus președintele Zelenski, el așteaptă cu nerăbdare să facă o prezentare detaliată a acestui plan președintelui SUA în următoarele zile și săptămâni. E bine să așteptăm această întâlnire înainte de a trage alte concluzii", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Consiliul Naţional de Securitate al SUA a remarcat că administrația Biden nu este încă familiarizată cu conţinutul planului lui Zelenski. Dar că președintele Joe Biden este hotărât să sprijine Ucraina și să o pună în cea mai puternică poziție posibilă atâta timp cât va fi la Casa Albă.

„El (Biden – n.red.) ne-a instruit pe toți cei care lucrăm cu președintele Zelenski, să mutăm și cerul, și pământul ca să fim siguri că oferim totul, în special asistență militară”, a declarat directorul Consiliului Național de Securitate, Michael Carpenter, într-un interviu pentru Vocea Americii.

Șansele de implementare a unei inițiative „câștigătoare”


Experții intervievați de RFE/RL consideră că industria occidentală are suficient potențial pentru a consolida apărarea Ucrainei. Acesta este scopul cheie al Planului Victoria, după cum au declarat autoritățile ucrainene.

„Un factor care limitează disponibilitatea partenerilor poate fi, evident, teama de escaladare a războiului, care, după părerea mea, nu este pe deplin justificată. Am văzut că indiferent de sprijinul Occidentului, Rusia nu-și intensifică reacția la acesta... Reacția Moscovei este mai degrabă retorică, cu scopul de a crea o dilemă politicieni, astfel încât să le fie incomod să crească oferta (de arme – n.red.) din cauza calculelor politice”, a subliniat expertul în securitatea centrului GLOBSEC Martin Sklenar.

Analiştii cred că un răspuns pozitiv la unele puncte ale planului ucrainean, dacă nu asigură victoria, cel puţin o va apropia, influenţând semnificativ cursul războiului.

„Aceste negocieri (cu Rusia - n.red.) ar trebui să aibă loc de pe o poziție de forță a Ucrainei. Acum nu suntem într-un astfel de moment. S-ar putea spera la o astfel de poziție atunci când Ucraina va primi în sfârșit undă verde pentru a folosi rachete cu rază lungă de acțiune în adâncul Rusiei. Sunt sigură că se va întâmpla când vor ajunge în sfârșit o parte din echipamentele noastre occidentale, ceea ce va da Ucrainei un impuls semnificativ și va schimba dinamica războiului în favoarea Ucrainei”, a declarat Amanda Paul, expert la Centrul pentru Politică Europeană, pentru RFE/RL.

În același timp, propunerile pe care partenerii Ucrainei le aduc treptat în sfera publică indică un anumit scepticism cu privire la capacitatea acesteia de a ajunge la granițele anului 1991, așa cum cere ea, cred experții.

Prin urmare, sprijinul pentru planul lui Volodimir Zelenski, în opinia lor, depinde în principal de cât de realiști consideră partenerii săi propunerile sale. Depinde, de asemenea, și de abilitatea sa de a-i convinge pe oamenii politici americani, dintre care unul va conduce Statele Unite de la începutul anului viitor, că Ucraina este capabilă să învingă Rusia și că este în interesul Aliaților să o facă.

Acest articol a fost publicat inițial pe www.radiosvoboda.org

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG