Linkuri accesibilitate

Cum să ai o pensie privată decentă? Mihai Bobocea/APAPR: Economisiți cât mai repede. 100 de lei/lună = 150.000 de lei peste 40 de ani


Pensionarii din România primesc pensii de stat mai mari de la 1 septembrie. 190.000 dintre ei primesc și pensie privată.
Pensionarii din România primesc pensii de stat mai mari de la 1 septembrie. 190.000 dintre ei primesc și pensie privată.

Mihai Bobocea, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), vorbește într-un interviu pentru Europa Liberă despre condițiile în care poți beneficia de pensie privată și când e recomandat să începi să economisești.

Peste 8,2 milioane de români sunt înscriși la Pilonul II – al pensiilor private obligatorii. Contribuția lunară la acets pilon este de 4,75% din salariul brut.

Mihai Bobocea, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Private din România (APAPR), spune într-un interviu pentru Europa Liberă că, lună de lună, puțin peste 4 milioane de persoane contribuie la Pilonul II – adică aproape toți salariații cu vârstă până în 60-62 de ani.

În ultimii 16 ani, de când a fost înființat, Pilonul II de pensii a avut un randament de 8% pe an, adică aproape dublu față de inflația din aceeași perioadă, afirmă Mihai Bobocea.

Pe lângă pensia privată obligatorie, românii pot opta și pentru pensia facultativă (Pilonul III), pentru care randamentul mediu anual a fost de 6%.

O altă pensie este pensia ocupațională – Pilonul IV – prin care anagajatorul poate contribui în numele salariatilor lor la un fond de pensii. Însă, deși legislația este adoptată de mai bine de trei ani, până acum nu a fost lansat niciun fond de pensii ocupaționale.

1. Europa Liberă: Câte plăți s-au făcut până acum prin Pilonul II și la ce valoare medie?

Mihai Bobocea: În prezent, Pilonul II administrează sume de 30 de miliarde de euro, din care aproape 10 miliarde de euro sunt câștigul din investițiile fondurilor, fără comisioane.

E rezultatul unui randament de aproape 8% pe an timp de 16 ani – de când funcționează Pilonul II – aproape dublu față de inflația din aceeași perioadă.

În toată această perioadă, fondurile de pensii din Pilonul II au plătit sume de circa 550 de milioane de euro către aproximativ 190.000 de participanți și beneficiari pentru cazurile de pensie pentru limita de vârstă, pensie de invaliditate sau decesul participantului – caz în care banii acumulați revin moștenitorilor.

Practic, contul de pensie privata se moștenește ca orice alt activ financiar, de exemplu un cont bancar.

2. Europa Liberă: Au existat multe discuții în trecut despre pensiile private obligatorii și naționalizarea lor de către stat. Cât de sigure sunt pensiile private?

Mihai Bobocea: Din fericire, istoricul deja relativ îndelungat al fondurilor de pensii, reglementările stricte și rezultatele foarte bune obținute au redus frecvența discutiilor despre utilitatea sau oportunitatea pensiilor private.

Deja Pilonul II este o instituție binecunoscută atât în rândul publicului, cât și al factorilor de decizie politică, câtă vreme absolut toate statele din Uniunea Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică au sisteme de pensii private similare.

Pilonul II din România s-a evidențiat de-a lungul timpului ca unul dintre cele mai bine reglementate și cu cele mai bune rezultate, prin comparație cu sistemele de pensii private din multe alte țări.

Puține sisteme de economisire din lume au atâtea mecanisme de siguranță și garanții precum Pilonul II de la noi.

3. Europa Liberă: Spre ce fond de pensie să te indrepți astfel încât suma investită să fie mai mare?

Mihai Bobocea: Istoricul de până acum ne arată că sunt diferențe relativ minore între fondurile de pensii private Pilon II, în principal din cauza legislației restrictive cu privire la investițiile posibile, așa cum menționam și anterior.

Ce mi se pare mai important decât alegerea unui anumit fond de pensii sau a altuia este ca tinerii să facă în mod conștient și asumat această alegere și să urmărească în timp evoluția contului personal, atât prin portalurile de internet ale administratorilor, cât și prin scrisoarea anuală de informare pe care o pot primi pe e-mail.

4. Europa Liberă: Cum verifici dacă angajatorul ți-a plătit contribuția pentru pensia privată obligatorie – Pilonul II?

Mihai Bobocea: Toți administratorii celor șapte fonduri de pensii private de Pilon II din România oferă, încă de la startul sistemului (în 2008), posibilitatea ca toți cei 8,2 milioane de români să își verifice online, simplu, evoluția contului personal de pensie privată. Acolo se văd nu doar suma acumulată la zi, ci și istoricul de contribuții virate în fond.

Referitor la contribuțiile din Pilonul II, românii trebuie să stie că ele ajung în contul lor personal doar dacă angajatorul depune la timp și corect completată declarația D112, iar apoi Casa Naționala de Pensii Publice procesează toate aceste declarații pentru a vira tuturor contribuțiile în fondurile de pensii private.

Așa că dacă cineva observă sincope în stagiul de contribuții la Pilonul II, trebuie să se adreseze întâi angajatorului – să facă verificarea depunerii corecte și la timp a D112 – apoi Casei Naționale de Pensii, dacă este cazul.

5. Europa Liberă: Poți să-ți schimbi fondul pentru pensia Pilon II dacă ești nemulțumit?

Mihai Bobocea: Desigur, atât la Pilonul II cât și la Pilonul III (pensie facultativă) există posibilitatea transferului întregii sume acumulate de la un fond (administrator) la altul.

După primii doi ani de contributie la orice fond, transferul este gratuit – doar în fereastra primilor doi ani transferul fiind penalizat cu cel mult 5% din valoarea sumei acumulate.

Mihai Bobonea
Mihai Bobonea

6. Europa Liberă: Care sunt avantajele pensiei facultative - Pilonul III – și cu ce sumă poți contribui?

Mihai Bobocea: Pensia facultativă (Pilonul III) completează ceea ce salariatul de azi – pensionarul de mâine – va primi sub formă de pensie de la stat, din sistemul public (Pilonul I) și din Pilonul II de pensii private obligatorii.

În prezent, pensia de stat reprezintă circa 45% din salariul mediu, astfel că pentru menținerea unui standard de viață decent la pensionare este nevoie să completăm această pensie de stat atât cu Pilonul II și III cât și cu orice alte forme de economisire pe termen lung, care oferă protecție financiară.

Față alte produse financiare, Pilonul III are câteva avantaje: deductibilitatea fiscală (400 EUR / an atât la angajat, cât și la angajatorul care contribuie în beneficiul salariaților săi, ca parte a pachetului de beneficii), flexibilitatea contribuției (care poate fi majorată, redusă, întreruptă și reluată oricând) și rezultatele pe termen lung ale investirii acestor sume.

În prezent, Pilonul III a depășit pragul de 1 miliard de euro în administrare, cu rezultate de asemenea foarte bune, de peste 6% randament mediu anual timp de peste 17 ani de când funcționează.

7. Europa Liberă: La ce vârstă e recomandat să începi să contribui la Pilonul III ca să îți asiguri un venit decent?

Mihai Bobocea: Vă răspund la această întrebare cu un calcul simplist: 100 de lei economisiți lunar (adică 1.200 de lei pe an) într-un fond de pensii cu randament anual de 5% înseamnă circa 81.000 de lei după 30 de ani sau 148.000 de lei după 40 de ani.

Așadar, contează să începem să economisim cât mai devreme, pentru a beneficia de fructificarea exponențială a sumelor prin investiții diversificate și cu risc redus, așa cum fac în egală măsură fondurile de pensii de Pilon II și III de la noi.

8. Europa Liberă: Cum îi convingeți pe cei care nu au încredere în pensia facultativă?

Mihai Bobocea: Istoricul de funcționare eficientă atât al Pilonului II cât și III sunt o carte bună de vizită pentru sistemul de pensii private.

Aș zice nu că oamenii nu au încredere în pensiile facultative pentru că se mobilizează mai greu să înceapă să economisească astfel, preferând de multe ori să direcționeze cea mai mare parte din venituri către consumul imediat.

Ca imagine de ansamblu, însă, e evident că nici starea actuală a sistemului public de pensii și nici perspectivele demografice nu sunt încurajatoare, iar oamenii realizează că doar economisirea pe cont propriu este de natură să le asigure un trai decent la vârsta pensionării.

9. Europa Liberă: Cum intri în posesia întregii sume din Pilonul II și ce impozite plătești? Dar la Pilonul III?

Mihai Bobocea: La Pilonul II, participantul poate solicita banii acumulați în contul său de pensie privată fie ca urmare a obținerii deciziei de pensionare pentru limita de vârstă din sistemul public, fie în situația obținerii deciziei de pensionare de invaliditate.

În ambele cazuri, poate opta fie pentru a încasa toți banii acumulați deodată (suma întreagă), fie ca tranșe eșalonate pe durata a cel mult cinci ani (maximum 60 de transe).

La Pilonul III, banii pot fi revendicați imediat după împlinirea vârstei de 60 de ani, fără alte condiții, de asemenea cu aceleași opțiuni: suma întreagă sau maximum 60 de tranșe.

Atât la Pilonul II cât și la Pilonul III, doar câștigul obținut de fonduri din investiții este impozitat cu 10%, după deducerea unei tranșe egale cu plafonul neimpozabil de 2.000 de lei lunar.

De aceea, este mai eficient din punct de vedere fiscal ca oamenii să opteze pentru obținerea sumelor eșalonat în locul opțiunii pentru suma întreagă.

Sperăm ca în cursul anului 2025 să redemarăm discuțiile cu autoritățile pentru adoptarea unei legi de plată care să acopere și alte forme de plată, chiar mai avantajoase pentru participanți.

10. Europa Liberă: Ce alte variante de pensii private mai există? Cine poate contribui la pilonul IV – al pensiilor ocupaționale?

Mihai Bobocea: În prezent este reglementat, dar din păcate încă nefuncțional Pilonul IV de pensii private ocupaționale.

Este un sistem inspirat din Europa de Vest și dedicat în principal angajatorilor, care pot contribui în numele salariatilor lor la un fond de pensii, cu posibilitatea folosirii acestui beneficiu ca mijloc de recompensare și retentie a angajaților.

Până în prezent, deși legislația este adoptată de mai bine de trei ani, ea nu prevede și o deducere fiscală pentru Pilonul IV, probabil aceasta fiind cauza pentru care niciun fond nu a fost deocamdată lansat.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG