Linkuri accesibilitate

Viktor Orbán spune că nu se grăbește să ratifice candidatura Suediei la NATO


Premierul maghiar Viktor Orbán ține un discurs în timpul sesiunii de toamnă a parlamentului din Budapesta, Ungaria, 25 septembrie 2023.
Premierul maghiar Viktor Orbán ține un discurs în timpul sesiunii de toamnă a parlamentului din Budapesta, Ungaria, 25 septembrie 2023.

Suedia încă nu știe când va intra în NATO, la cinci luni după ce Finlanda a fost acceptată în alianța militară de apărare. Cele două țări nordice au renunțat împreună la neutralitate după ce Rusia a atacat Ucraina.

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat luni că țara sa nu se grăbește să ratifice cererea Suediei de aderare la NATO, relatează Associated Press. Declarația sa a venit luni la deschiderea sesiunii de toamnă a parlamentului ungar.

„Nimic nu amenință securitatea Suediei” și că, prin urmare, Ungaria „nu se grăbește” să ratifice aderarea acestei țări la NATO, a spus Viktor Orbán în fața parlamentarilor maghiari.

Declarația lui Orbán a confirmat ceea ce alți oficiali ungari de rang înalt au sugerat recent, că ratificarea aderării Suediei ar putea să nu fie pusă deloc pe ordinea de zi a parlamentului în această sesiune.

Liderul grupului parlamentar al partidului Fidesz, controlat de Viktor Orbán, declara săptămâna trecută că sunt „puține șanse” ca parlamentul să voteze pe această temă în acest an.

Ungaria rămâne singura țară membră a NATO, în afară de Turcia, care nu a aprobat încă cererea Suediei de a adera la alianță.

Națiunea nordică, împreună cu Finlanda, a renunțat la neutralitatea militară de lungă durată după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, și a semnalat intenția rapidă de a se alătura NATO.

Cu toate acestea, Ungaria a întârziat ratificarea candidaturii sale începând din iulie 2022. În paralel, puterea de la Budapesta a invocat cereri vagi din partea Stockholmului ca și condiții pentru aprobare.

Guvernul Orbán a afirmat că politicienii suedezi au spus „minciuni flagrante” despre starea democrației din Ungaria, ceea ce, potrivit acestuia, i-a făcut pe unii legislatori să nu fie siguri dacă să sprijine sau nu candidatura de aderare.

Fidesz a provocat anterior multiple întârzieri în ratificarea candidaturii Finlandei la NATO, dar a adoptat rapid măsura în martie, odată ce președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a indicat că guvernul său va avansa în privința ratificării.

Finlanda a devenit membră a alianței militare de apărare pe 4 aprilie 2023.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG