Linkuri accesibilitate

Șapte morți după un atac rusesc asupra Odesei. Atacuri și în Zaporojie. Ucraina distruge un depozit de drone din Rusia


Urmările unui atac cu rachete rusești în regiunea Odesa.26 august 2024. Fotografie de arhivă
Urmările unui atac cu rachete rusești în regiunea Odesa.26 august 2024. Fotografie de arhivă

Bilanțul atacului de miercuri cu rachete balistice rusești asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa a crescut la șapte morți și 10 răniți, au declarat joi autoritățile locale.

Rusia a lovit miercuri a lovit o navă civilă de containere care arbora pavilionul Panama în portul Odesa, potrivit guvernatorului regiunii, Oleg Kiper, scrie AFP.

„Din păcate, numărul morților ca urmare a atacului cu rachete rusești de ieri a crescut la șapte”, a scris Kiper joi pe rețelele de socializare.

Kiper a mai spus că atacul asupra orașului-port de la Marea Neagră a fost al treilea asupra unei nave civile în patru zile.

Rusia a vizat regiunea de coastă ucraineană Odesa pe tot parcursul războiului, lovind nave și silozuri de cereale. Kievul acuză Rusia că încearcă să îi distrugă capacitatea de export. La momentul invaziei Rusiei din februarie 2022 Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, însă atacurile repetate asupra porturilor și instalațiilor de depozitare i-au redus drastic producția.

Atacul vine la două zile după ce o rachetă rusească a lovit o navă sub pavilion Palau în portul Odesa, ucigând o persoană la bord, potrivit autorităților locale.

Atacul cu rachete rusești asupra regiunii portuare a Ucrainei a ucis 6 persoane.

Atacuri și în Zaporojie

O serie de atacuri aeriene rusești au rănit patru persoane și au avariat 29 de clădiri în orașul Zaporojie, din sud-estul țării, joi dimineață, a declarat guvernatorul regional.

Poliția națională a Ucrainei a declarat că forțele ruse au folosit bombe planoare în trei lovituri asupra orașului, potrivit primelor informații.

Zaporojie, un important centru logistic și industrial, a fost lovit de bombele ghidate rusești în ultimele săptămâni.

Forțele ruse ocupă parțial regiunea Zaporojie, una dintre cele patru din Ucraina pe care Moscova pretinde că le-a anexat. Regiunea găzduiește, de asemenea, cea mai mare centrală nucleară din Europa, controlată în prezent de forțele rusești.

Separat, un atac cu drone rusești asupra orașului central Krivoi Rog a rănit o persoană și a avariat o clădire rezidențială cu cinci etaje, provocând un incendiu, a declarat guvernatorul regional Dnipropetrovsk, Serhi Lisak.

Serviciile de urgență au salvat șase persoane din partea avariată a clădirii și au stins focul la fața locului, a adăugat el.

Un atac cu rachete de croazieră a avariat miercuri seara o zonă de depozitare la o instalație de infrastructură din regiunea Nikolaev din sudul Ucrainei, provocând un incendiu care a fost ulterior stins, a declarat guvernatorul regiunii, Vitali Kim.

Atacuri ucrainene cu drone

Tot joi, armata rusă a declarat că a doborât un baraj de 92 de drone ucrainene în timpul nopții, majoritatea deasupra sud-vestului țării, de-a lungul Mării Negre.

15 drone au fost doborâte deasupra Mării Azov, 12 deasupra regiunii de graniță Kursk și restul deasupra altor regiuni care se învecinează cu Ucraina, a declarat ministerul într-un comunicat.

Kievul și-a intensificat atacurile care vizează sectorul energetic al Rusiei în ultimele luni, cu scopul de a reduce capacitatea Rusiei de a susține războiul.

Miercuri, autoritățile militare din Ucraina au anunțat că armata ucraineană a distrus un depozit de drone Shahed din regiunea Krasnodar.

„Forţele ucrainene au atacat un depozit de drone Shahed lângă Oktiabrskii, în regiunea rusă Krasnodar (...) Acolo erau depozitate aproximativ 400 de drone de atac”, a scris armata ucraineană pe Telegram.

„Distrugerea bazei de depozitare a dronelor Shahed va reduce semnificativ capacităţile ocupantului rus de a teroriza civilii din oraşele şi satele ucrainene”, a transmis armata.

Regiunea Krasnodar se află la est de Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, aflată la aproximativ 150 kilometri de zonele ucrainene ale liniei frontului.

Shahed este o dronă kamikaze iraniană pe care Moscova o foloseşte pe scară largă de la începutul invaziei Ucrainei în februarie 2022.

Autorităţile locale din Krasnodar au raportat miercuri „un incendiu într-un depozit” pe o suprafaţă de aproximativ 800 metri pătraţi și au precizat că nu există victime.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG