Linkuri accesibilitate

Peste 170 de muzee își deschid porțile pe 2 septembrie seara, la prima ediție a Nopții Muzeelor la Sate

Când găinile încep să tragă la somn, iar treaba din gospodării e pe terminate, peste 170 de muzee din zona rurală își deschid porțile și așteaptă, în liniștea specifică, să vină lumea din sat, dar și orășenii. De ce la apus? E Noaptea Muzeelor la Sate — o seară de 2 septembrie, sper răcoroasă, când muzeele de la sat, gospodăriile tradiționale conservate in-situ, hambarele, casele bătrânești care primesc musafiri și nu numai organizează diferite evenimente pentru copii și adulți și „cântă” împreună doina culturii rurale.

Spre exemplu, la Gospodăria Tradițională „Vatra cu dor” din satul Șivița, județul Galați, se pune la cale o clacă de scărmănat mițele, adică lâna de oaie spălată și descornuțată. În județul Ialomița, la Casa Memorială „Ionel Perlea”, te așezi afară pe-un scaun (dar hai să-i zicem buturugă) și vezi un spectacol de teatru inspirat din opera maestrului dirijor Ionel Perlea. Pentru moderniști, organizatorii propun și un moment de plastică și expresivitate corporală combinat cu conceptul de statuie vivantă. Dar ce mai, vorba lungă, sărăcia omului.

Mai spun doar atât: Noaptea muzeelor la sate este organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, iar printre parteneri se află și proiectul Muzee de la sat, care propune tururi virtuale 3D interactive pentru muzeele din zona rurală. Îți arăt mai jos câteva dintre muzeele de la sat care participă la Noaptea Muzeelor la Sate și pe care le poți explora virtual și pe www.muzeedelasat.ro.

Despre Muzee de la sat, Europa Liberă a mai scris aici.


Încarcă mai mult

16x9 Image

Ionuț Teoderașcu

A studiat Jurnalismul la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” de la Iași și Fotografia Documentară la Universitatea Westminster din Londra. A expus lucrări fotografice în România și în Marea Britanie, iar din 2020 povestește (vizual) despre satul românesc în newsletterul „De la sat”. Este social media editor la Europa Liberă. 

XS
SM
MD
LG