Linkuri accesibilitate

Nicușor Dan anunță o strategie unitară pentru colectarea selectivă a deșeurilor în București


Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat joi seara că în București va fi implementată o strategie unitară de colectare selectivă a deșeurilor, dar și că se va aplica principiul „plătești cât arunci”.

Nicușor Dan a avut joi o întâlnire cu reprezentanți ai primăriilor din cele șase sectoare, cu ministrul Mediului și cu reprezentanți ai CJ Ilfov.

„Am discutat despre deșeuri, a fost mult timp amânată această problemă în București și nu ne mai permitem să o amânăm. Avem, Primăria generală și cele șase primării de sector, o viziune comună despre cum trebuie tratate deșeurile în București, care se va concretiza foarte curând într-o nouă strategie și un nou plan de acțiune. Am decis împreună să creăm un ADI, Primăria generală și cele șase primării de sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare și de tratare a deșeurilor și să putem să accesăm bani europeni, care pe exercițiul 2014-2020 erau disponibili și nu au fost atrași”, a declarat Nicușor Dan.

Acesta a spus că primăriile au căzut de acord că trebuie să se treacă la colectarea selectivă și că în acest sens va avea loc și o dezbatere publică în perioada următoare.

„Am fost de acord ca trebuie să implementăm principiul plătești cât arunci, în sensul ca pentru acele categorii de deșeuri care sunt amestecate tariful trebuie să fie proporțional cu cât aruncă fiecare locuitor și am decis cu toții ca modalitatea în care sectoarele colectează și selectează să fie unitară”, a mai spus primarul general.

Acesta a anunțat că discuții pe această temă vor mai fi organizate în perioada următoare.

XS
SM
MD
LG