El nu a oferit nicio explicație pentru gestul său, anunțat printr-o postare pe pagina sa de Facebook, rezumându-se la precizarea că a informat înainte de anunțul public conducerea liberală, „din respect pentru colegii mei liberali”.
„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.
Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal.
Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine!
Vă rămân profund îndatorat!”
General în rezervă, Nicolae Ciucă a fost premier al României (25 noiembrie 2021 - 12 iunie 2023) și ministru al Apărării în guvernele Ludovic Orban și Florin Cîțu (2019-2020). A fost Șef al Statului Major al Apărării între anii 2015-2019.
Guvernarea sa a fost acuzată de autoritarism și iliberalism și de limitarea libertății presei.
Sub Guvernul Ciucă, România a înregistrat o regresie democratică severă.
Tot în timpul guvernării Ciucă, indicele libertății presei a scăzut de la 75, în septembrie 2021, la 69, în aprilie 2023.
Nicolae Ionel Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967 în localitate Plenița, județul Dolj. În anul 1985 absolvă Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova și apoi Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
În 1995, promovează cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, la Facultatea Interarme, cu Specialitatea Arme Întrunite din București.
În perioada 1990-2000, Ciucă urmează diverse cursuri de perfecționare, iar în 2003, devine doctor în științe militare cu teza Dimensiunea angajării Armatei României în operații întrunite multinaționale, la Universitata Națională de Apărare „Carol I”.
De asemenea, în 2006, își continuă studiile în materie militară prin absolvirea unui masterat în Studii Strategice la Colegiul de Război al Forțelor Terestre din SUA.
Pe 18 ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan dezvăluia că părți semnificative din teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă sunt plagiate.
Până la demisia de miercuri, Ciucă era la al doilea mandat de senator.
Candidat al liberalilor la prezidențialele de anul trecut, Nicolae Ciucă a obținut la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie cel mai slab rezultat din istoria liberalilor – 8,78% (811.952 de voturi) – fiind clasat pe locul cinci și ratând, astfel, intrarea în turul doi de scrutin.
Imediat după înfrângere, Nicolae Ciucă și-a dat demisia de funcția de președinte al partidului și locul său a fost luat, cu mandat interimar, de orădeanul Ilie Bolojan.