Linkuri accesibilitate

3 minute | Europa se topește, spioni ruși infiltrați în statul ucrainean și ziua libertății fiscale pentru români


Un pompier din Franța privește la o pădure în flăcări. Franța este una dintre cele mai afectate țări de incendiile de vegetație din ultimele zile.
Un pompier din Franța privește la o pădure în flăcări. Franța este una dintre cele mai afectate țări de incendiile de vegetație din ultimele zile.

Mii de persoane au murit în sudul și vestul Europei din cauza căldurii. Țările mediteraneene se confruntă cu incendii de vegetație puternice, iar britanicii se așteaptă astăzi la cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată.

Bun găsit,

Iată știrile zilei:

  • Spania, Italia, Grecia, Franța și Portugalia se confruntă cu incendii de vegetație puternice cauzate de temperaturile extrem de ridicate. Cel puțin 1.000 de persoane au murit în ultima săptămână din cauza căldurii doar în Portugalia și Spania, unde temperaturile au depășit 45 de grade Celsius.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a concediat pe procurorul-șef al țării și pe șeful serviciului de securitate, după ce mai mulți oficiali din subordinea lor au fost deconspirați ca fiind colaboratori ai Rusiei.
  • Guvernul României a adoptat, la finele săptămânii trecute, ordonanța prin care a fost modificat Codul Fiscal.

Incendii și caniculă în Europa

Focul a cuprins părți importante de-a lungul și de-a latul Mării Mediterane. Din Maroc și Creta, până în Spania, Italia sau Portugalia, mii de pompieri – unii de la bordul unor aeronave cu apă – încearcă să stingă incendiile care au cuprins vegetația uscată de temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă.

Reuters scrie că doar în Spania și Portugalia au murit cel puțin 1.000 de persoane în ultima săptămână din cauza căldurii. În Peninsula Iberică, temperaturile au atins și 45,7 grade Celsius. Iar ce e mai rău e posibil să urmeze, se tem autoritățile.

Printre cele mai afectate regiuni din Spania este Malaga, important punct turistic, acolo unde un martor citat de BBC descrie calvarul ultimelor zile: „Am luat câteva lucruri esențiale și am fugit. Toată lumea de pe stradă era pe fugă. Erau o mulțime de ambulanțe și echipaje de pompieri”.

Un incendiu de vegetația din regiunea Bustelo/Portugalia este stins cu elicopterul de pompieri.
Un incendiu de vegetația din regiunea Bustelo/Portugalia este stins cu elicopterul de pompieri.

Cel puțin 3.200 de persoane au plecat din sudul Spaniei din cauza incendiilor, în special a celor care au cuprins dealurile Mijas, scrie BBC. Franța, de asemenea, a evacuat în jur de 14.000 de persoane din sud-vestul țării. 1.300 de persoane au fost evacuate și din Maroc.

Britanicii se pregătesc și ei de zile caniculare. Marea Britanie a declarat pentru prima dată în istorie cod roșu de căldură extremă, iar specialiștii se așteaptă ca astăzi să fie înregistrată cea mai ridicată temperatură de când se fac măsurători. Mai multe școli din Anglia vor fi închise, iar unele spitale au amânat intervențiile care nu sunt esențiale. Locuitorii au fost sfătuiți să amâne călătoriile care nu sunt urgente.

Specialiști citați de BBC arată că valurile de căldură la nivel global au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani. În Marea Britanie, cei mai fierbinți 10 ani din 1884 până în prezent au fost după 2002, a arătat un cercetător de la Universitatea Bristol.

Valul de căldură din Europa are și efecte asupra cantității de energie pe care o produc unele țări. Italia a produs cu 40% mai puțină hidroenergie decât anul trecut, scrie AFP, în timp ce cantitatea de energie produsă de hidrocentralele din Portugalia în luna iunie e cu un sfert sub cea din aceeași lună din 2021.

Încălzirea globală și canicula sunt principalele subiecte și pentru ziarele din SUA. New York Times scrie că Marele Lac Sărat din Utah seacă și că vremea rea afectează producția de energie electrică din Texas. Cu toate acestea, un sondaj realizat de ziar relevă că încălzirea globală nu îi preocupă foarte mult pe americani. Doar 1% din cei intervievați au numit schimbările climatice ca fiind cea mai importantă problemă a țării. Cei mai mulți sunt îngrijorați de inflație și economie.

Demiteri la nivel înalt în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a concediat ieri pe șeful uneia dintre cele mai importante agenții de securitate din țară, SBU. Alături de Ivan Bakanov – un prieten din copilărie al lui Zelenski – președintele ucrainean l-a mai demis și pe procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.

Cei doi au fost înlăturați din funcții după ce peste 60 de oficiali ai instituțiilor pe care le conduc au fost descoperiți ca fiind colaboratori ai Rusiei. Președintele ucrainean a precizat într-o postare pe Telegram că oficiali inflitrați de Moscova în structura de stat a Ucrainei au fost descoperiți și în alte instituții. 651 de dosare de tradare au fost deschise împotriva unor procurori și oficiali din domeniul securității, a precizat Zelenski.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a fost demis după ce mai mulți angajați din subordinea sa au fost desconspirați ca fiind colaboratori ai Rusiei.
Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a fost demis după ce mai mulți angajați din subordinea sa au fost desconspirați ca fiind colaboratori ai Rusiei.

Ministerul britanic al Apărării arată că Rusia și-a întărit pozițiile defensive din zonele pe care le-a ocupat în sudul Ucrainei și că se pregătește pentru o ofensivă militară în est, înspre Sloviansk, punct strategic din regiunea Donețk, controlat în prezent de ucraineni.

Tot din Marea Britanie vine și o estimare cu privire la pierderile pe care Rusia le-ar fi suferit în Ucraina. Peste 50.000 de soldați au murit sau au fost răniți de la începutul războiului, estimează amiralul Sir Tony Radakin, șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie.

Ziua libertății fiscale

Guvernul României a modificat Codul Fiscal, printr-o ordonanță adoptată la finele săptămânii trecute. O parte dintre măsuri vor intra în vigoare de la 1 august, iar altele de la 1 ianuarie 2023. Măsurile ar trebui să ducă la o creștere de 1-2% din PIB, a estimat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Printre măsurile care vor intra în vigoare de la 1 august se numără creșterea accizelor pentru tutun și alcool, a taxelor pentru jocurile de noroc sau reducerea pragului privind facilitățile fiscale din industria alimentară și construcții. Alte măsuri, printre care creșterea impozitului pe dividende de la 5 la 8%, vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

La capitolul taxe și impozite, o altă știre interesantă este despre „ziua libertății fiscale”. Institutul Molinari calculează numărul de zile pe care trebuie să le muncească un angajat român cu un salariu mediu pentru a-şi plăti dările către stat. Pentru români, aceasta este 19 iunie, cu opt zile peste media europeană.

Primii europeni care scapă de povara fiscală sunt ciprioții, pe 15 aprilie, în timp ce belgienii, francezii și austriecii muncesc până după jumătatea lunii iulie pentru taxele plătite statului.

Unul dintre cele mai citite articole de pe site-ul nostru este interviul cu directorul Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj. Gheorghe Lobonț propune contracte pe o perioadă de patru ani pentru dascăli, în așa fel încât generațiile de copii care vin din urmă să aibă parte de aceleași standarde. O măsură despre care însuși directorul clujean spune că îi va atrage critici din sistem.

Iar Hotnews scrie cum interesul elevilor români pentru școlile profesionale s-a prăbușit la admiterea de anul acesta. Doar 1 din 10 elevi a optat pentru a învăța o meserie încă din liceu.

Alte subiecte:

Dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte, ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org.

Cele bune,
Ionuț

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG