Linkuri accesibilitate

3 minute | Crimele de la Izium, Putin și „poziţia echilibrată” a Chinei. În Ungaria nu mai e democrație


Forțele armate ucrainene au descoperit o groapă comună la Izium, oraș situat în regiunea Harkov. Forografia a fost făcut pe 15 septembrie 2022.
Forțele armate ucrainene au descoperit o groapă comună la Izium, oraș situat în regiunea Harkov. Forografia a fost făcut pe 15 septembrie 2022.

Autoritățile ucrainene au descoperit o groapă comună cu peste 440 de cadavre în orașul Izium, recent eliberat de sub ruși. Președintele Volodimir Zelenski compară situația de la Izium cu masacrul de la Bucea, unde forțele ruse au ucis 310 civili. 

Bună dimineața,

Iată principalele știri ale zilei:

  • Forțele ucrainene au descoperit în orașul Izium, eliberat recent de ruși, o groapă comună unde au fost înmormântate 440 de cadavre. Oficialii au început investigațiile criminalistice.
  • În urma întâlnirii de joi cu președintele Xi Jinping, preşedintele Vladimir Putin a salutat „poziţia echilibrată” a Chinei cu privire la războiul din Ucraina.
  • Parlamentul European a decis că Ungaria a devenit un „regim hibrid al autocraţiei electorale”.

O nouă groapă comună în Ucraina. Izium ar putea fi o nouă Bucea


Autoritățile ucrainene au descoperit o groapă comună cu 440 de cadavre în orașul Izium, din regiunea Harkov, recent eliberat ucraineni. Oficialii de la Kiev au deschis o anchetă, iar investigatorul șef Serghei Bolvinov a declarat pentru Sky News că unele persoane ar fi fost împușcate, iar altele ar fi murit în urma bombardamentelor, scrie Reuters care precizează că nu a putut verifica aceste informații.

Preşedintele Volodimir Zelenski a comparat situația de la Izium cu masacrul de la Bucea, situată la periferia Kievului, unde armata rusă a ucis 310 civili. „Urmele morţii lăsate de Rusia sunt peste tot. Şi trebuie trasă la răspundere pentru asta”, a spus Zelenski, citat de The Guardian.

Soldații ucraineni au descoperit o nouă groapă comună la Izium.
Soldații ucraineni au descoperit o nouă groapă comună la Izium.


Într-un reportaj Europa Liberă în satul ucrainean Verbivka, situat în apropierea orașului Balaklia, locuitorii povestesc clipele de groază prin care au trecut. Oleksandr, un fost soldat ucrainean, spune că a fost interogat cu brutalitate de ofițerii ruși, care i-au prins palmele cu clemele de la o baterie. Reporterii BBC au vizitat și ei orașul Izium și au văzut urmele lăsate de soldații ruși care s-au retras în grabă.

După a treia vizită pe care a efectuat-o joi la Kiev, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat într-un interviu pentru televiziunea Bild că Vladimir Putin trebuie adus în faţa justiţiei internaţionale pentru crimele de război comise în Ucraina.

Ursula von der Leyen a mers pentru a treia oară la Kiev.
Ursula von der Leyen a mers pentru a treia oară la Kiev.

„Putin trebuie să piardă acest război şi să răspundă pentru acţiunile sale, este important pentru mine”, a declarat Ursula von der Leyen. Aceasta i-a promis lui Volodimir Zelenki că Uniunea Europeană va sprijini Ucraina „atât timp cât va fi nevoie" în faţa Rusiei. Mai multe informații despre războiul din Ucraina pot fi urmărite în liveblogul Europa Liberă.

Putin și Xi Jiping și-au exprimat opoziția față de SUA

Izolat pe scena internațională, președintele Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele Chinei Xi Jiping pe care l-a lăudat pentru „poziţia echilibrată” cu privire la războiul din Ucraina.

În același timp, Putin a spus că înțelege întrebările și îngrijorările cu privire la acest lucru, potrivit Europa Liberă. Întâlnirea celor doi a fost prima după invazia rusă din Ucraina și a avut loc în cadrul summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai, care a avut loc în Uzbekistan.

Vladimir Putin și Xi Jinping și-au afirmat opoziția față de Statele Unite, în prima întâlnire față în față pe care au avut-o după invazia Rusiei în Ucraina.
Vladimir Putin și Xi Jinping și-au afirmat opoziția față de Statele Unite, în prima întâlnire față în față pe care au avut-o după invazia Rusiei în Ucraina.

CNN citează o notă trimisă după întâlnire de Ministerul chinez al Afacerilor Externe în care se arată că președintele Xi jiping a spus că țara sa va continua să colaboreze cu Rusia.

Europa Liberă analizează semnificațiile întâlnirii dintre Putin și Xi și arată că, în ciuda tonurilor diferite, cei doi lideri au fost dornici să-și exprime opoziția față de Statele Unite.

Cu privire la această întâlnire, Casa Albă a reacționat joi și a cerut Chinei să nu sprijine Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei, scrie CNN. În același timp, Casa Albă a aprobat un nou pachet de până la 600 de milioane de dolari pentru asistenţă militară pentru Ucraina.

Ungaria riscă să nu mai primească fondurile de coeziune de la UE

Joi, Parlamentul European a votat un raport care arată că Ungaria nu mai este o democrație, iar situația din țara vecină s-a deteriorat atât de mult încât a devenit o „autocrație electorală”, potrivit Europa Liberă.

Comisia Europeană este aşteptată să propună, duminică, reducerea a 70% din fondurile de coeziune ale Ungariei, dar va lăsa şi cale liberă către obţinerea unui compromis, au declarat doi europarlamentari familiarizaţi cu discuţiile pentru Reuters.

Premierul Viktor Orban riscă să piardă banii de la UE din cauza măsurilor luate pentru îngrădirea demicrației.
Premierul Viktor Orban riscă să piardă banii de la UE din cauza măsurilor luate pentru îngrădirea demicrației.

Reacția Ungariei față de votul Parlamentului European a apărut imediat prin declarația ministrului de Externe Peter Szijjarto, făcută într-o conferință de presă. „Consider că este jignitor pentru unguri faptul că abilitatea Ungariei de a fi o democraţie este pusă la îndoială”, a declarat Peter Szijjarto la Budapesta.

În România, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus într-un interviu acordat Europei Libere că statul roman cunoștea de ani de zile situația economică a companiei Blue Air, dar nu intervenit pentru că suntem într-o economie de piață.

Interviul integral cu Sorin Grindeanu poate fi citit aici:

Alte subiecte:

  • Britanicii continuă să stea ore întregi la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a. În weekend, președinții și prim-miniștrii din întreaga lume vor sosi la Londra pentru înmorântarea suveranei.
  • Legendarul Roger Federer şi-a anunţat joi retragerea din tenis. Ultimul turneu la care va participa elvețianul va fi competiţia pe echipe Laver Cup, săptămâna viitoare la Londra.
  • România va primi 2,6 miliarde de euro după ce Comisia Europeană a aprobat prima cerere de plată din cadrul PNRR. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea comunităților și eficientizarea comunităților.

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe Facebook.

Toate cele bune,

Andreea

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG