Linkuri accesibilitate

Mircea Carp, una din vocile de la Radio Europa Liberă, a murit. Avea 101 ani


Jurnalistul Mircea Carp a lucrat peste 30 de ani la Europa Liberă.
Jurnalistul Mircea Carp a lucrat peste 30 de ani la Europa Liberă.

Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit vineri la vârsta de 101 de ani.

Mircea Carp a fost ofițer și a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Europa Liberă scria anul trecut, atunci când Mircea Carp a împlinit 100 de ani, că superiorul lui din armată observa în 1944 calitățile deosebite ale tânărului Carp: „ofițer devotat serviciului, cu un curaj excepțional, și-a îndeplinit în toate ocaziunile misiunile primite, mai presus de orice laudă”.

După război, Mircea Carp a decis să emigreze din cauza regimului comunist care îi prigonea tpe regaliști. După ce a scăpat din închisoare a plecat în Austria, apoi în SUA, unde a devenit cetățean american cu drepturi depline.

Ulterior, Mircea Carp a fost jurnalist și analist politic și una din vocile de radio românești de la Vocea Americii și Europa Liberă.

La Europa Liberă a lucrat din 1978, unde a realizat emisiunea „Programul politic”, încheiată cu formula emblematică „Să auzim numai de bine!”.

În anul 2015, Regele Mihai l-a învestit cu Crucea Casei Regale a României.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG