Linkuri accesibilitate

Miniștrii de Finanțe G7 vorbesc despre „progrese” pentru planul de a ajuta Ucraina. Summit G7 - luna viitoare


Minștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale ale țărilor de G7 s-au întâlnit în Italia.
Minștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale ale țărilor de G7 s-au întâlnit în Italia.

Miniștrii de Finanțe din țările Grupului celor 7 (G7 - Statele Unite, Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Japonia și Germania) vorbesc despre „progrese” în ceea ce privește găsirea modalităților de folosire a profiturilor din activele rusești pentru ajutarea Ucrainei.

Intenția este să prezinte, luna viitoare, la un summit al liderilor grupului celor mai dezvoltate țări din lume, o propunere concretă.

Căutarea soluțiilor ingenioase, dar mai ales solide din punct de vedere juridic a fost tema principală a reuniunii de două zile a G7 de la Stresa (nordul Italiei). Înâlnirea s-a încheiat sâmbătă, pe 25 mai. În acest timp, Kievul își continuă apelurile urgente pentru mai multe fonduri de la aliații occidentali în războiul său cu Rusia.

Planul propus de către Statele Unite și Marea Britanie, scria la începutul săptămânii agenția de știri France Press, este ambițios: prevede un credit G7 de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, garantat cu viitoare profituri din avuțiile rusești înghețate în lume.

„Facem progrese în discuțiile noastre cu privire la posibilele căi de a aduce profiturile extraordinare rezultate din activele suverane imobilizate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei, în conformitate cu dreptul internațional și cu sistemele noastre juridice ”, au declarat miniștrii, conform agenției de știri France Presse.

Uniunea Europeană, la rândul ei, și-a dat acordul. pe 21 mai, pentru un plan de a folosi profiturile generate de avuțiile înghețate ale băncii centrale a Rusiei pentru ajutorarea militară a Ucrainei. Măsura este puternic sprijinită de Ucraina. Rusia a condamnat-o încă de atunci de când era în faza de proiect, numind-o „furt” și avertizând cu represalii.

Planul prevede ca 90% din profiturile confiscate să fie vărsate într-un fond de ajutorare militară a Ucrainei, iar restul de 10% să fie date Ucrainei pentru alte proiecte, inclusiv de reconstrucție.

Europenii speră ca avuțiile rusești înghețate în 2022 să genereze 15 până la 20 de miliarde de euro până în 2027, cu un profit de 3 miliarde deja anul acesta, din care un miliard să ajungă la Kiev în iulie.

Măsurile vin pe fondul răspândirii temerilor că Ucraina ar putea fi copleșită de o nouă ofensivă rusească, în vreme ce ajutoarele militare promise de guvernele occidentale întârzie.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG