Kremlinul condiționează o întâlnire Putin - Zelenski de pregătirea unui document care să fie semnat de cei doi lideri
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune că o condiție esențială pentru realizarea unei întâlniri între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski este un document pregătit pentru a fi semnat de cei doi lideri.
Peskov a negat că președintele rus ar fi refuzat să se întâlnească cu omologul său ucrainean.
„Președintele nu a refuzat niciodată o astfel de întâlnire, dar trebuie pregătite condiții adecvate pentru aceasta, și anume textul documentului”, a spus el, citat de The Guardian.
Rusia va fi „forțată să ia măsuri defensive” dacă Suedia și Finlanda se alătură NATO
Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksandru Grușko (foto), a declarat că Moscova va lua „măsuri de securitate și apărare pe care le vom considera necesare” dacă Suedia și Finlanda se alătură NATO.
Într-un interviu acordat agenției ruse de știri Tass, ministrul a spus că apartenența Suediei și Finlandei la alianța militară va „înrăutăți grav situația militară” și va duce la „cele mai nedorite consecințe”.
„Este clar că granița noastră cu Finlanda are o lungime de 1.300 km. Aceasta va însemna o schimbare radicală a situației militare și politice și este de înțeles că vom fi obligați să luăm măsuri de securitate și apărare pe care le vom considera necesare”, a spus Grușko, citat de The Guardian.
„În caz contrar, acest lucru va înrăutăți grav situația militară și va aduce cele mai nedorite consecințe care trebuie evitate”, a adăugat adjunctul șefului diplomației ruse.
„Suedia și Finlanda s-au alăturat sancțiunilor și participă la campania anti-Rusia dezlănțuită în Occident. Aceasta este realitatea de azi”, a spus el cu privire la relațiile diplomatice cu cele două țări.
Comentariile ministrului rus au venit după ce Suedia și Finlanda au făcut miercuri un pas major către aderarea la NATO. Prim-miniștrii celor două țări au declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat „întregul peisaj de securitate” al Europei și „a modelat dramatic mentalitatea” în țările nordice.
Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin, a declarat că țara ei va decide dacă va aplica pentru a se alătura alianței „destul de repede, în săptămâni, nu în luni”, în ciuda riscului de a enerva Moscova.
Omologul său suedez, Magdalena Andersson, a spus că „nu are rost” să amânăm analiza dacă este corect ca Suedia să solicite aderarea la NATO.
„Acesta este un moment foarte important în istorie. Peisajul securității s-a schimbat complet. Trebuie să analizăm situația pentru a vedea ce este mai bine pentru securitatea Suediei, pentru poporul suedez, în această nouă situație.”
Poliția germană a confiscat megaiahtul deținut de sora lui Alișer Usmanov
Germania a confiscat cel mai mare iaht din lume, după ce „investigații ample” au stabilit că acesta este deținut de sora sancționatului oligarh rus Alișer Usmanov, scrie The Guardian.
Poliția federală germană a declarat joi că a confiscat Dilbar, un iaht de de 600 de milioane de dolari, după ce săptămâni de muncă minuțioasă de investigație financiară au dezvăluit adevăratul proprietar al iahtului, în ciuda unei rețele complexe create pentru a-l ascunde.
Nava are pavilionul Insulelor Cayman și este înregistrată la un holding din Malta - ambele paradisuri fiscale preferate de bogații care-și ascund averile.
Autoritățile germane au spus că au stabilit că iahtul era în cele din urmă deținut de sora lui Usmanov, Gulbahor Ismailova.
Usmanov, un magnat al telecomunicațiilor care deține conacul de 48 de milioane de lire sterline Beechwood House din Highgate, din Londra, și proprietatea Sutton Place, din Surrey, din secolul al XVI-lea, a fost sancționat de Regatul Unit luna trecută.
Miliardarul, care a avut interese semnificative în cluburile engleze de fotbal Arsenal și Everton, fusese deja sancționat de UE și SUA.
Alexei Navalnîi: Este o „minciună a Kremlinului” că 75% dintre ruși susțin invazia
Cel mai aprig opozant al președintelui rus, Alexei Navalnîi, aflat acum în închisoare, spune că rezultatele sondajului care arată că 75% dintre ruși susțin invadarea Ucrainei este o „minciună a Kremlinului”.
Într-o serie de mai multe tweet-uri, Navalnîi a cerut liderilor occidentali să susțină o campanie publicitară masivă pe rețelele sociale pentru a sparge propaganda Kremlinului cu privire la invazie.
„Avem nevoie de reclame. O mulțime de reclame”, a scris Navalnîi.
„O campanie națională uriașă împotriva războiului va începe cu una de publicitate. Două sute de milioane de afișări pe zi pentru a ajunge de două ori la fiecare utilizator de internet rus. În toată Rusia, în orașe și în sate. Pe fiecare tabletă și pe fiecare telefon.”
El le-a cerut lui Joe Biden, Boris Johnson, Ursula von der Leyen, Mark Zuckerberg și lui Sundar Pichai, proprietarul Google Alphabet, să „găsească urgent o soluție pentru a zdrobi propaganda lui Putin folosind puterea publicitară a rețelelor sociale și a mass-media".
Campania de publicitate susținută internațional ar fi o modalitate de a evita eforturile Kremlinului de a închide mass-media independentă din Rusia.
Alături de majoritatea site-urilor și ziarelor independente, cenzorul rus a blocat și accesul la Facebook, Twitter și Instagram.
Este prima reacție de forță a liderului opoziției de până acum în problema delicată legată de așa-zisul sprijin pe care poporul rus l-ar acorda invaziei din Ucraina.
Rezultatele sondajelor, inclusiv ale Centrului independent Levada, au arătat sprijinul majoritar în rândul rușilor pentru război. Analiștii spun, însă, că e puțin probabil ca oamenii să fi răspuns sincer de teama represiunilor, mai ales că de curând a fost adoptat un pachet de legi care pedepsește cu până la 15 ani de închisoare așa-zisele dezinformări despre activitatea armatei ruse, adică exact adevărul despre invazia rusă în Ucraina.