Ediția Festivalului Național de Teatru din acest an, a 29-a, se află sub semnul libertății, sărbătorind astfel cei 30 de ani de la Revoluția din 1989. De altfel, organizatorii Festivalului au invitat sâmbătă, la 12.30, în Sala Mare a HUB-ului FNT, două dintre vocile cele mai importante și influente din anii 1980 de la Radio Europa Liberă, Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu, la o întâlnire cu publicul, în semn de respect pentru rolul jucat de oamenii acestui post de radio în lupta pentru libertate. În ajunul gongului de începere, am stat de vorbă cu Marina Constantinescu, directoarea festivalului, despre maratonul de teatru care începe vineri 18 octombrie.
Radio Europa Liberă: Marina Constantinescu, ediția din acest an a Festivalului nu mai este dedicată unui actor sau om de teatru anume, ci marchează cei 30 de ani de la Revoluție. Ați pus festivalul sub semnul libertății. Ne puteți spune mai multe despre semnificațiile acestui festival?
Marina Constantinescu: „În fiecare an am avut un moto, pentru că îmi place să spun pe scurt, ca o pilulă homeopatică, povestea. Am început acum șase ani, cu un citat din Horia Bernea de pe primele afișe ale Muzeului Țăranului Român. Cumva întotdeauna a fost vorba despre spirit și cultură. Am creat o tradiție din a dedica fiecare ediție unui mare artist creator: regizori, actori... Anul acesta, cu puțin după terminarea acestei ediții a festivalului, va veni decembrie, sunt 30 de ani de la 1989 și mi s-a părut că e un gest obligatoriu, moral și firesc să dedic această ediție a Festivalului de Teatru memoriei noastre recente, ideii de libertate, libertate interioară de creație, de expresie. Ne străduim de treizeci de ani să învățăm lecția asta și nu știu dacă am reușit neapărat, până la capăt, dar am reușit să conviețuim cu libertatea, rămâne să forăm mai adânc în noi și să lăsăm să iasă la suprafață libertatea interioară. Deci, sub semnul acesta este pusă ediția a 29-a a Festivalului Național de Teatru, dedicată tuturor celor care au luptat pentru libertate și înainte de 89, celor care au murit în pușcăriile comuniste, în spitale psihiatrice, urmăriți, și torturați, și chinuiți de Securitate, maltratați psihic, celor care au rezistat și despre care am aflat la Radio Europa Liberă, de pildă, a celor care ne-au învățat că se poate.”
Radio Europa Liberă: 41 de spectacole românești, patru străine, nenumărate alte manifestări culturale, expoziții, mese rotunde. Un program bogat în care-ți trebuie o busolă să nu te rătăcești. Ne puteți face un mic tur de orizont?
Marina Constantinescu: „Sunt 41 de spectacole din toate țara, din toate registrele, de la montări foarte mici tip one woman show până la spectacole grandioase. Avem, ca în fiecare an, spectacole străine invitate de mult. Am încercat, încă de acum nouă ani, din 2005, adică de la primul meu mandat, să dezvolt ambianța festivalului pe modele pe care le aminteam și mai degrabă pe modelul Edinburgh, sigur nu am uitat de festivalul de la Avignon, dar festivalul de la Edinburgh este cel mai pe gustul meu. Din 2005-2006, am început primele expoziții de scenografie, lucru care nu s-a mai făcut în România. Și am deschis atunci cu o expoziție greu de uitat, a unui artist de talia lui Vittorio Holtier (1945-2014), coleg de facultate printre alții, cu Sorin Ilfoveanu, cu Ștefan Câlția, o expoziție organizată la Kalinderu. A doua expoziție a fost dedicată scenografului Helmut Stürmer, plecat în anii 1970 din România, de la Teatrul Bulandra, în Germania. Am continuat în această direcție. Ca unul care ne-ați însoțit atât de aproape și de dedicat în ultimele ediții ale festivalului în parteneriatul nostru, ați vorbit în fiecare an despre expoziții cum au fost cele ale Doinei Levintza de șase ani, o expoziție de cotă absolut europeană De la schiță la costum. Pintilie o vizita și îmi spunea: „Mă pierd aici, nu știu unde sunt, sigur nu în România!” Am mai fost gazdele unei expoziții cu totul și cu totul unice, de autor, Transmutația lui Dragoș Buhagiar, la Muzeul Național de Artă, unde am recuperat părți din decor, elemente de decor aproape din toată țara pe unde a lucrat el. Iar anul acesta, pentru că fost un vis al meu, dedicăm o expoziție de scenografie și arhitectură profesorului, scenografului, arhitectului, omului de cultură care a fost Paul Bortnovschi (1922-2007), mentor al multor arhitecți și scenografi, absolvent de facultatea de Arhitectură, tras în această aventură teatrală de un alt arhitect, Liviu Ciulei. A reprezentat poate spiritul cel mai avangardist în scenografia de teatru și apoi de film. Este un om la care am ținut enorm, l-am adorat, am învățat multe de la el. Nu am să uit niciodată o emisiune Nocturne pe care am făcut cu el și cu Valeriu Moisescu (1932-2016) în studioul Televiziunii. Amândoi ar fi vrut să fumeze și, cum vă imaginați, nu prea se poate asta într-un studio de televiziune. Îi văd și acum cocoțați pe un podium pe scaune cum mi-au spus: „Marinuța, dacă nu fumăm, noi plecăm...” Am obținut o aprobare și au fumat, dar au spus lucruri fundamentale pentru un om de teatru. Deci această expoziție care are vernisajul sâmbătă la ora 11.00 mi se ceva care acoperă, exact ca personalitatea lui, dimensiunile cele mai spectaculoase, 3D, cum ar spune Peter Brook pentru că scenografia este cea tridimensională în teatru. Deschiderea Festivalului va avea loc vineri seara însoțită de o expoziție a Doinei Levintza. Cu ea am început acum șase ani și mi se apărut normal cumva să închid un circ tot cu ea, pentru că este un exemplu tot mai rar în lumea mea de pasiune fără limită și fără capăt. Ea nu știe să vorbească decât despre teatru, în orice împrejurare a vieții ei, ea nu vorbește decât despre teatru și senzația, când te întâlnești cu ea, este că reiei o discuție de ieri, dar o reiei poate și după 6 luni, e lăsată acolo într-un sertarele al minții ei... Are atâta dedicație și nebunie încât mi-am spus că nu poate să lipsească semnătura ei din Festivalul Național de Teatru. Dragoș Galgoțiu așteptă pe toată lumea la Teatrul Odeon cu o expoziție care-i seamănă întru totul, de la nebunie, la inteligență și rafinament. Apoi avem și retrospectivă a edițiilor de festival, dar și o expoziție la care țin foarte mult pentru că mă leagă mult de cei doi graficieni, Ciprian Isac și Carla Ștefania. O expoziție îi spune eu „Trăsnet” (se numește Răcnet) de grafic combativ. Avem și un atelier de litografie. Adică lucruri foarte consistente și provocatoare atât pentru ochi, pentru minte, dar pentru a merge mai departe în teatru și în societate.”
Radio Europa Liberă: Un tramvai numit dorință, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Richard al III-lea, Cui i-e frică de Virginia Wolf... piese grele, importante din repertoriul clasic al teatrului, și nu numai, piese clasice în reinterpretări moderne, o agendă grea la acest festival. Este sinteza anului teatral trecut, dar și a multor tendințe care acționează în arta teatrală contemporană, uneori și în societate. Din perspectiva criticului de teatru, se îndreaptă teatru românesc către libertate?
Marina Constantinescu: „Chiar și în anii foarte grei stalinisto-sovietico-comuniști, cred eu, teatrul a încercat mereu să găsească resurse, supape, formule esopice de a vorbi despre libertate, de a sări peste obstacolele puse de cenzură și de a străbate cursa până la capăt. Deci teatru este o formă a libertății, o formă de expresie a libertății.”
Radio Europa Liberă: Au fost și momente când oamenii de teatru au ieșit în stradă pentru libertate.
Marina Constantinescu: „Au fost multe momente și sunt mulți oameni de teatru care au făcut rezistență în cultură. Dacă ar fi să ne gândim la Revizorul lui Pintilie și la nenorocirea scoaterii lui de pe afiș, o pată de neșters de pe fruntea culturii românești, probabil că nu o să fim vreodată spălați de acest păcat... Și au fost multe tentative de a pune stop spectacolelor, dar oamenii de teatru au rezistat, au inventat forme de rezistență, forme de a ocoli cenzura...”
Radio Europa Liberă: Unii... nu toți.
Marina Constantinescu: „Nu toți. Nici restul României, care nu a născut vreo mișcare de solidaritate precum Charta 77 sau Solidaritatea din Polonia. Noi am avut câțiva disidenți, ei ne-au salvat coloana vertebrală și poate rușinea în acest spațiu european.”
Radio Europa Liberă: Trebuie așadar să-i celebrăm cu acest festival de teatru, pe ei și lupta pentru libertate, acum, la 30 de ani de la căderea comunismului.
Marina Constantinescu: ”Despre asta este vorba. Să știți că am fost o mare admiratoare a lui Vaclav Havel, am sperat niște ani buni că și România va merge pe acest model. Nu am să uit niciodată când m-am dus prima dată la Praga în Hrad, sus, și am stat în curtea interioară pentru că cineva de acolo mi-a spus: Va ieși Havel. Și l-am văzut pe Havel ieșind, făcând câțiva pași prin curtea interioară spre o mașină, nu una foarte luxoasă. Era însoțit de un tip nonconformist cu o codiță și cu un cercel într-o ureche. Mi-am spus: „Da, domnule, câtă libertate pe intelectul acesta, care era un dramaturg și un eseist fabulos.” După aceea am aflat de la o gardă cu care am stat și am fumat o țigară că era bodyguardul lui Havel, un prieten din pușcărie. În orice caz, cuplul ăla pentru mine, acum după aproape 30 de ani, este o formulă a libertății absolute.”
Radio Europa Liberă: Mulțumim, Marina Constantinescu.
Facebook Forum