De fapt, marile consecințe ale Planului de Redresare perfectat de liderii UE nu sînt economice. Suma totală în asistență financiară e un cumul algebric de clauze și sublclauze, condiții și proiecții. Politic, însă, consecințele Planului sînt formidabile. Mai întîi, ele anunță fortificarea masivă a Comisiei Europene, patronul incontestabil al vieții politice în UE. Pentru prima oară în existența instituțiilor UE, Comisia Europeană și-a asumat funcția de a contracta împrumuturi de pe piețele financiare internaționale, garantînd, cum s-ar zice, cu bugetul UE. Comisia va fi, limpede, în poziția de a aloca banii astfel obținuți în condiții stricte și severe. Rolul Comisiei nu mai poate fi comparat cu rolul sau ponderea vreunei alte instituții europene. Am ajuns în punctul în care Comisia e aproape orice. Ea poate angaja și furniza credite, ca un guvern. Emite legi, ca un parlament, fără să se afle sub controlul efectiv al unui parlament. În fine, Comisia poate conta pe o putere judecătorească practic lipsită de vocație în limitarea puterilor executivului. Comnisia Europeană face, astfel, pasul decisiv spre putere statală, în condiții pe care unele democrații europene le-ar invidia, altele le-ar respinge și puține ar îndrăzni să le pună în practică.
Cealaltă mare consecință a Planului e tranșarea problemelor interne ale UE fără tratament. Problemele sînt diviziunea Nord-Sud, diviziunea Vest-Est și diviziunea Vest-Vest. În traducere, UE e un conglomerat de interese, faze istorice și mentalități care naște conflicte și tinde să se agraveze. Săracii Sudului italo-mediteraneean scrîșnesc sub presiunea austerității de inspirație nordică. Estul se știe așezat în rîndul statelor de rangul doi și guvernat sub amenințarea corecțiilor anticorupție sau a ideologiei liberale care vrea state model de centru stînga și ținută progresistă. Vestul așa zis ”atlanticist” sau ”puritan” sau ”frugal”, adică țări ca Olanda, Suedia, Finlanda, Austria, Danemarca, se simt silite să finanțeze ce nu vor sub presiune franco-germană și se opun transferurilor de bani către Est și Sud. Toate aceste fisuri au evoluat cu fiecare criză și, în ultimii 15-20 de ani, au fost accentuate de mecansime ca moneda euro și de filozofia integrării europene depline.
Planul aprobat la Bruxelles nu rezolvă fisurile ci le acoperă cu bani, promisiuni și compromisuri. Astfel, Sudicii au primit cel mai mult dar ”frugalii” vor avea dreptul să urmărească și să dicteze condițiile în care vor fi folosiți banii. Esticii au obținut mai mult decît așteptau dar vor fi de asemenea supuși unui control politic strict, prin așa-numita ”frînă de urgență” care pune capăt finanțărilor pentru cei ce ies din sau refuză ideologia progresistă administrată de la centru. În același timp, ”frîna de urgență” nu e ce pare. Cine vrea să o apese va afla că totul depinde de un vot final, greu de cîștigat - ceea ce e un fel de a face concesii Estului. Însumînd, Planul încearcă, încă o dată, să fie de toate, să promită și ce poate și ce nu poate și să demonstreze capacitatea UE de a rămîne UE, în orice condiții. Nici una din problemele interne vechi ale UE nu e eradicată. Planul conservă existența unui organism încărcat de contradicții și sporește puterea Centrului. Comisia Europeană e marele cîștigător. Duetul franco-german e consolidat, deși partea germană e incomparabil mai puternică. Criza a fost un prilej excelent de extindere a puterii centrale, fără rezolvarea problemelor interne ale organismului astfel consolidat. UE e în poziția curioasă a unui proiect care merge înainte, amînînd, abil dar cu un preț tot mai mare, testul realității. Cumulul de probleme crește și calculul autorității centrale pare să spună că orice criză va fi de acum înainte depășită prin compromisuri, alocări și subordonare sporită față de centru. Știm că, așa cum se vede, acest calcul e valabil și mai știm că el are o limită. Cînd și cum se vor manifesta aceste limite? Nimeni nu vrea să se gîndească la asta și toată lumea pare predispusă să creadă că mai e mult timp. Limitele istorice pot aștepta și trebuie să vină mai tîrziu, poate niciodată.
