Pe 31 ianuarie 2024, lichidatorul judiciar Turmac Insolvency din București publica un anunț care putea face valuri pe piața mondială de artă.
În calitate de lichidator judiciar al companiei Romsit SA – o fostă întreprindere comunistă ce exporta ceramică și sticlă – Turmac Insolvency scotea la vânzare „70% din totalul cotelor părți ale operei «Rugăciunea»”, [...] al cărei autor se presupune a fi Constantin Brâncuși”.
Prețul: 3.500.000 de dolari, adică peste 16 milioane de lei.
Anunțul propunea inclusiv un calendar: prima vânzare era programată pentru 13 februarie 2024, la ora 12:00. Dacă nu se prezentau potențialii cumpărători la această primă licitație, erau programate altele patru, din două în două săptămâni.
Nu era prima încercare de vânzare a „Rugăciunii” respective. Pe 25 martie 2022 și pe 16 ianuarie 2023, lichidatorul a organizat alte cinci, respectiv nouă licitații.
De această dată, prețul cerut a fost mult mai mic. Suma cerută în 2022 era de 11,2 milioane de dolari, iar în 2023 de 20 de milioane de dolari.
În ciuda acestor mari fluctuații de preț, rezultatul a fost același: lucrarea atribuită lui Constantin Brâncuși nu și-a găsit cumpărător, deși operele sculptorului român sunt vânate de colecționarii de artă din întreaga lume.
În 2022, de pildă, casa de licitații Sotheby's vindea un exemplar „Pasăre de aur în spațiu” pentru 6,3 milioane de dolari. Era un bronz turnat după moartea artistului de către moștenitorii Alexandre Istrati și Natalia Dumitresco, care au folosit o copie a matriței originale.
Două exemplare au fost turnate în timpul vieții sculptorului (1876 - 1959), iar alte trei începând cu anul 1971.
În cazul „Rugăciunii” care aparține defunctei companii Romsit, ar fi fost vorba de o operă inedită, prin urmare și interesul colecționarilor ar fi trebuit să fie pe măsură.
Istoria presupusei opere a lui Brâncuși
Pe ușa magazinului de antichități din București al lui Lucian Radu Stanciu intra, în 1998, Ion Mâncu.
Acesta lăsa, în regim de consignație (plata la vânzarea lucrării, minus un comision) o lucrare în marmură pe nume „Fata din lotus în rugă”.
Lucian Radu Stanciu era specialist în artă și patrimoniu și expert judiciar acreditat de Ministerul Justiției.
Trei ani mai târziu, pe 5 martie 2001, anticarul Stanciu devenea posesorul lucrării, conform unor documente consultate de Europa Liberă.
Cinci zile mai târziu, pe 10 martie, Stanciu vindea lucrarea. Romsit își adjudeca 70% și un grup de patru persoane private restul. În timpul documentării acestui articol nu am reușit să confirmăm, din mai multe surse, prețul plătit pentru lucrare.
Pe 21 martie 2001, Romsit intra în insolvență, apoi în faliment.
În 2003, Lucian Radu Stanciu susținea într-un raport de expertiză judiciară că sculptura în marmură intitulată „Rugăciunea” – cunoscută și sub denumirea de „Fata din lotus în rugă” – care provine din colecția de artă Ioan Mâncu, era o „sculptură autentică de C. Brâncuși”.
El estima atunci că, pe piața internațională, lucrarea poate atinge valoarea de 20 de milioane de dolari.
Un an mai târziu, lucrarea era consultată de o comisie de experți ai Ministerului Culturii în vederea clasificării.
Conform documentelor consultate de Europa Liberă, comisia a declarat în 2004 în unanimitate că „nu poate fi nicio legătură între această sculptură și Constantin Brâncuși”.
Mai mult, experții statului o puneau într-un lot cu lucrări „deja expertizate și clasate cu certitudine în categoria falsurilor”.
De la ceramică pentru export la faliment
Înființată în 1971, Romsit se ocupa de ceramică și sticlărie, inclusiv de tip Galle – o tehnică decorativă extrem de apreciată în întreaga lume. Era una dintre puținele companii românești care aveau dreptul să exporte produsele, o activitate controlată strict, pe atunci, de Securitatea comunistă.
Europa Liberă a consultat dosarul referitor la activitatea Institutului de Comerț Exterior ICE Dunărea în perioada 1982-1990.
Romsit figurează în acest dosar cu contracte încheiate cu companii din SUA, Portugalia, Republica Federală Germania, Canada, Maroc, Egipt sau Iordania.
Compania a fost privatizată după 1990, iar în 2001, la momentul insolvenței și al falimentului, 79% erau acționari persoane fizice.
Restul acționarilor erau Fondul Proprietății de Stat (14,7%) și Fondul Proprietății Private IV Muntenia (6,2%).
Veriga lipsă
În primii ani după 1989, Lucian Radu Stanciu pornea prin Oltenia. Căuta opere necunoscute ale sculptorului Brâncuși, născut la Hobița, în județul Gorj.
După toată această muncă de teren, a ajuns în 2001 să publice cartea „Brâncuși, în căutarea formelor”, finanțată de Institutul de Comerț Exterior (ICE) Dunărea și Romsit SA.
„Primul meu contact cu Dunărea SA s-a făcut prin Romsit. M-am dus și le-am făcut o ofertă pentru publicarea unui album cu Brâncuși. Au fost extrem de curioși. Au vrut să vadă și ei o piesă. La vremea aia nu descoperisem decât două sau trei piese. La imboldul lor, am plecat să mai căutăm prin Oltenia, prin sate”, declara Stanciu într-un interviu publicat de jurnalul.ro în 2005.
Primul proprietar cunoscut al „Fetei din lotus în rugă”, redenumită „Rugăciune”, a fost un anume Ioan Mâncu. „Pare-se că a lucrat în Securitatea română”, mai declara Stanciu în același interviu de acum două decenii.
Însă, în cartea „Brâncuși – izvoare și înfăptuiri românești” publicată în 2009, Lucian Radu Stanciu îi trecea printre proprietari ai „Rugăciunii” pe Mâncu și Romsit, dar uita să menționeze veriga de legătură – el însuși.
Stanciu a murit în anul 2011, lăsând în urma sa aceste semne de întrebare.
Ministerul Culturii explică... și nu prea
La jumătatea lunii februarie, Europa Liberă a solicitat Ministerului Culturii să comunice dacă lucrarea „Rugăciune”, atribuită lui Constantin Brâncuși, a fost expertizată de către un expert atestat de instituție.
Am solicitat, de asemenea, să transmită rezultatul expertizei și numele expertului.
„Informația are un caracter urgent în contextul în care se încearcă vânzarea operei «al cărei autor se presupune a fi Constantin Brâncuși (nota aparține vânzătorului)» de către lichidatorul Turmac Insolvency SPRL în cadrul unei licitații organizate pe data de 27 februarie 2024”, era solicitarea exactă adresată Ministerului Culturii.
Pe 26 februarie, în ajunul licitației, Ministerul Culturii a informat că nu poate să ofere răspunsul în termenul inițial de zece zile al Legii 544 și că urmează „să-l primiți în termen de maximum 30 de zile”.
După o lună și jumătate de la solicitare, pe 1 aprilie 2024, Ministerul Culturii a revenit cu răspunsul:
„Muzeul Național de Artă al României este deținătorul lucrării «Rugăciune» de Constantin Brâncuși. Lucrarea este expusă în Galeria Națională, sala Brâncuși. Bunul este clasat în patrimoniul cultural național, categoria juridică Tezaur. Ministerul Culturii investighează situația semnalată și vă adresează rugămintea de a primi asigurările acestuia de profundă apreciere pentru informare.”
În răspunsul său, ministerul nu oferă un detaliu extrem de important cerut în solicitare: dacă „Rugăciunea” deținută de firma Romsit a fost sau nu expertizată.
La insistențele Europei Libere, ministerul a răspuns pe 5 aprilie, prin secretarul de stat Diana-Ștefana Baciuna.
Fără a spune ceva despre expertizarea lucrării, oficialul român a invocat legea datelor cu caracter personal pentru a nu oferi numele experților implicați, asta deși toți sunt prezentați nominal pe pagina de internet a instituției.
Baciuna a mai invocat faptul că există un dosar pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Părțile implicate erau Romsit (prin lichidatorul Turmac Insolvency), Ministerul Culturii și Direcția pentru Cultură a Municipiului București.
Am solicitat reprezentanților Ministerului să ne spună care este obiectul dosarului. Nu am primit vreun răspuns.
Lucrarea nevăzută și coincidențele din calendar
În februarie, Europa Liberă a contactat-o pe Mihaela Turmac, reprezentanta Turmac Insolvency. Ea a refuzat să ofere orice fel de informații și să spună unde și cum poate fi văzută lucrarea, motivând că este în custodia unei firme de pază.
Am revenit în aprilie, de acestă dată în calitate de colecționar posibil interesat de lucrare. A acceptat să ofere câteva scurte informații, refuzând în continuare să spună unde poate fi văzută lucrarea și solicitând dovada bonității bancare care să ateste că deținem fondurile necesare achiziționării a 70% din totalul cotelor părți.
Mihaela Turmac a transmis că, referitor la scoaterea la licitație, a fost notificat Ministerul Culturii, prin Direcția pentru Cultură a Municipiului București, și că nu există un litigiu pe rol cu privire la acest bun.
În timp ce susținea că nu există litigiu cu privire la „Rugăciune”, magistrații de la Înalta Curtea de Casație și Justiție judecau un dosar în care părțile implicate erau Romsit (prin lichidatorul Turmac Insolvency), Ministerul Culturii și Direcția pentru Cultură a Municipiului București.
Este vorba despre dosarul invocat de reprezentanții Guvernului drept motiv pentru care nu pot oferi prea multe date referitoare la lucrarea atribuită lui Brâncuși.
Pe 31 ianuarie 2024, lichidatorul Turmac Insolvency a reușit să-și programeze până în aprilie licitațiile în exact aceleași zile în care urmau să se pronunțe magistrații de la ÎCCJ.
Iar judecătorii au oferit nu mai puțin de cinci amânări, stabilite în exact aceleași zile în care au fost programate licitațiile.
Modul în care le-a organizat Turmac Insolvency, una la două săptămâni, este diferit de anii precedenți, când erau planificate și la două-trei zile diferență.
Epilog
În 16 martie 2022, lichidatorul Turmac Insolvency solicita Ministerului Culturii, în numele Romsit, să declanşeze procedura de clasare a bunului intitulat „Rugăciune” al cărui presupus autor ar fi fost Brâncuși.
Clasarea bunurilor culturale este procedura prin care se stabilește dacă este vorba de bunuri de patrimoniu, din categoria Fond sau Tezaur, caz în care statul are drept de întâietate la achiziție.
În 18 mai 2022, Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşi transmitea condiţiile în care se poate realiza clasarea şi vânzarea bunului în discuţie precum şi faptul că specialistul instituţiei nu are competenţa în domeniul artă plastică.
Turmac Insolvency nu a urmat procedurile respective și a formulat în numele Romsit plângere prealabilă în instanță.
În sentința pronunțată în decembrie 2022, consultată de Europa Liberă, magistrații Curții de Apel București arată că le-a fost prezentat Raportul de expertiză judiciară „întocmit de un expert neacreditat pe domeniul respectiv, aşa cum precizează legea”.
„Raportul de expertiză Judiciară depus a fost realizată în anul 2003, într-un dosar al cărui obiect este procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni şi nicidecum într-un dosar care să aibă ca obiect procedura clasării bunurilor culturale mobile. Scopul acestui raport de expertiză nu a fost stabilirea criteriilor conform legislaţiei în vigoare la acea dată”, mai arată magistrații Curții de Apel.
În plus, menționează că persoana care a întocmit raportul de expertiză nu era acreditată de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
„Se observă faptul că Obiectivele acestei expertize judiciare nu au legătură cu criteriile de clasare prevăzute de lege. De asemenea, nu se face referire la categoriile juridice în care se propune a face parte, fond sau tezaur, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor”, mai arată magistrații.
În concluzie, raportul de expertiză judiciară depus nu respectă condiţiile de formă şi de fond conform normelor legale în vigoare la acea dată, adică în anul 2003.
Magistrații Curții de Apel București au respins plângerea prealabilă la procedura de clasare. Turmac Insolvency a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe 9 aprilie 2024, în ziua celei de-a cincea licitații pentru lucrarea „al cărei autor se presupune a fi Constantin Brâncuși”, aceeași decizie de respingere a fost menținută și de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Am întrebat lichidatorul dacă a finalizat tranzacția cu Rugăciunea vândută de Romsit. Nu ne-a răspuns până la publicarea acestui articol.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
