Linkuri accesibilitate

Președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus Alexander Lukașenko au urmărit de la Moscova exercițiile militare pe care cele două țări le-au făcut împreună.
Președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus Alexander Lukașenko au urmărit de la Moscova exercițiile militare pe care cele două țări le-au făcut împreună.

Rusia și Belarus prelungesc exercițiile militare comune. OSCE se va întruni în sesiune extraordinară

Rusia a mobilizat între 169.000 și 190.000 de soldați în apropiere de granița cu Ucraina și efectuează exerciții în Belarus și în Marea Neagră. Oficialii SUA au declarat că o operațiune militară majoră este iminentă și că ar putea începe „în orice moment”.

14:50 19.2.2022

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a spus, într-o întâlnire de la Vilnius, Lituania, că este evident că Rusia a luat o decizie și că se îndreaptă către pozițiile potrivite pentru a conduce un atac asupra Ucrainei.

„Se derulează și acum sunt gata să lovească”, a spus Austin.

Austin a reiterat comentariile anterioare ale președintelui american Joe Biden, potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin a decis să invadeze.

Austin și alți oficiali americani consideră că diplomația este încă posibilă și a adăugat: „Cred că ar trebui să încercăm până în ultimul minut, până când nu va fi posibil”.

10:29 19.2.2022

Agenția de presă rusească RIA susține că un obuz ar fi explodat pe teritoriul Rusiei, la un kilometru de graniță, la Tarasovsky, în regiunea Rostov. Conform Tass.com, „explozia a avut loc la ora 4:00, ora Moscovei, la 300 de metri de o casă”.

Un soldat ucrainean a fost ucis în bombardamentele de sâmbătă dimineața lansate de separatișii proruși, a anunțat Kievul. 19 încălcări ale acordului de pace au avut loc ultimele ore.

Un apel de chemare a rezerviștilor a fost făcut de liderul separatiștilor pro-ruși din Donețk

"Fac apel la concetăţenii rezervişti să se prezinte la birourile de încorporare. Astăzi am semnat decretul de mobilizare generală", a declarat Denis Puşilin într-o înregistrare video.

Un anunț similiar a făcut și de liderul separatiștilor din Lugansk, relatează Reuters.

Leonid Pasechnik a semnat și un așa-zis decret în acest sens, după ce vineri ar fi dispus evacuarea civililor.Reuters precizează că mai puțin de 7.000 de oameni au fost evacuați din Donețk în cursul dimineții de sâmbătă, după ce autoritățile separatiste spuneau că vor evacua peste 700.000 de oameni.

00:10 19.2.2022

Sinteza celor mai importante evenimente din 18 februarie 2022 în criza ucraineană

  • Președintele Biden s-a declarat convins că președintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina. El a spus că se așteaptă la un atac asupra capitalei Kiev în zilele următoare.
  • Biden a reiterat sprijinul pe care SUA și aliații săi din NATO îl acordă permanent Ucrainei în fața dezinformării rusești. Comentariile sale survin încercării Rusiei de a organiza o falsă criză în Donbas, menită să-i acorde Rusiei pretextul de a invada Ucraina. Separatiștii proruși, susținuți de Moscova, au început vineri seara să-i evacueze pe locuitorii din Donbas (Luhansk și Donețk) susținând că Ucraina a intensificat bombardamentele și că plănuiește un atac.
  • Ucraina a negat planificarea unei ofensive și spune că Rusia răspândește dezinformare.
  • Anterior, secretarul general al NATO a declarat pentru BBC că Rusia a creat cea mai mare concentrare de trupe văzută în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Biden crede că Putin a decis să invadeze Ucraina

Președintele SUA, Joe Biden, crede că președintele rus Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina.

„În acest moment, sunt convins că el a luat decizia”, a spus Biden la Casa Albă.

Biden a declarat anterior că nu crede că liderul rus s-a hotărât, dar a recunoscut că percepțiile sale asupra gândirii lui Putin sunt limitate.

El a spus că forțele ruse vor acționa probabil „în săptămâna viitoare”. „Credem că vor viza capitala Ucrainei, Kiev, un oraș cu 2,8 milioane de oameni nevinovați”, a spus el.

Biden a adăugat că SUA dezvăluie planurile Rusiei tocmai în încercarea de a „înlătura orice motiv pe care Rusia l-ar putea oferi pentru a justifica invadarea Ucrainei” dar și pentru a-i împierdica pe ruși „să se miște”.

El a vorbit și de valul de dezinformare pus în mișcare de Rusia în ultimul timp pentru a putea justifica invadarea Ucrainei.

Biden a spus că a „văzut rapoarte privind o creștere majoră a încălcărilor încetării focului de către luptătorii susținuți de ruși, care încearcă să provoace Ucraina în Donbas”.

„De exemplu, un bombardament al grădiniței ucrainene ieri, despre care Rusia a afirmat în mod fals că a fost făcut de Ucraina. De asemenea, continuăm să vedem că tot mai multă dezinformare transmisă publicului rus, inclusiv separatiștilor susținuți de ruși, susținând că Ucraina intenționează să lansează un atac ofensiv masiv în Donbas”, a spus Biden.

„Nu există nicio dovadă a acestor afirmații și sfidează logica elementară să crezi că ucrainenii ar alege acest moment, cu peste 150.000 de soldați așezați la granițele sale, pentru a escalada un conflict de un an”.

00:05 19.2.2022

Videoconferință Biden - aliați

Președintele SUA, Joe Biden a vorbit cu lideri ai statelor aliate, printre care și România, despre probabilitatea unei noi agresiuni ruse împotriva Ucrainei.

„Împreună, aceștia și-au exprimat îngrijorarea profundă cu privire la acumularea continuă a forțelor Rusiei, și au reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au discutat despre importanța asistenței economice suplimentare pentru Ucraina”, arată un comunicat al Ambasadei SUA.

Ei s-au angajat să continue pe calea diplomatică pentru a detensiona tensiunile, asigurându-se totodată disponibilitatea de a impune Rusiei costuri economice rapide și coordonate în cazul în care aceasta alege un nou conflict.

Liderii au discutat și despre eforturile de a asigura apărarea și securitatea flancului estic al NATO.

Printre participanții la videoconferință s-au aflat: prim-ministrul Canadei - Justin Trudeau, președintele Comisiei Europene - Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European - Charles Michel, președintele Franței - Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, prim-ministrul italian - Mario Draghi, secretarul general al NATO - Jens Stoltenberg, președintele Poloniei - Andrzej Duda, președintele României - Klaus Iohannis și prim-ministrul britanic - Boris Johnson.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG