Linkuri accesibilitate

Israelul a preluat controlul unui coridor de la frontiera Fâșiei Gaza cu Egiptul. Cairo spune că avansul încalcă un acord de pace


Un soldat israelian supraveghează o zonă din apropierea graniței sudice a Israelului cu Fâșia Gaza. 28 mai 2024.
Un soldat israelian supraveghează o zonă din apropierea graniței sudice a Israelului cu Fâșia Gaza. 28 mai 2024.

Armata israeliană a preluat controlul asupra unui coridor de-a lungul graniței Fâșiei Gaza cu Egiptul. Acolo ar exista o rețea de tuneluri folosită de Hamas pentru contrabandă. Egiptul a criticat avansul armatei Israelului, despre care spune că încalcă acordul de pace dintre cele două țări.

Israelul spune că coridorul este plin de tuneluri folosite de Hamas pentru a aduce arme și bunuri în Gaza, în ciuda blocadei de ani de zile impuse de Israel și Egipt. Prin această acțiune, Israelul câștigă controlul complet al granițelor terestre ale Fâșiei Gaza.

Autoritățile din Egipt au spus că orice majorare a numărului de militari israelieni în zona strategică de frontieră ar încălca acordul de pace din 1979. Autoritățile de la Cairo s-au plâns deja că Israelul a preluat controlul asupra punctului de trecere a frontierei de la Rafah, singurul punct de trecere între Gaza și Egipt.

„Coridorul Philadelphi a servit drept linie de oxigen a Hamas, prin care Hamas a efectuat contrabanda cu arme în Gaza în mod regulat”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari.

Un oficial militar israelian a declarat pentru AP, sub condiția anonimatului, că Israelul a notificat Egiptul cu privire la preluare.

Aproximativ 20 de tuneluri, inclusiv unele necunoscute anterior Israelului, ar fi fost găsite, precum și 82 de puncte de acces la tuneluri, potrivit oficialul israelian. Nu este clar dacă tunelurile sunt utilizate în prezent.

Coridorul face parte dintr-o zonă demilitarizată de-a lungul întregii frontiere Israel-Egipt. Conform acordului de pace dintre Israel și Egipt, fiecare parte are dreptul la un număr mic de trupe sau polițiști de frontieră în zonă, deși aceste numere pot fi modificate de comun acord.

Tuneluri de contrabandă au fost săpate sub granița dintre Gaza și Egipt pentru a ocoli blocada israeliano-egipteană, impusă după ce Hamas a preluat puterea, potrivit AP.

Unele dintre tuneluri ar fi suficient de mari pentru vehicule. Hamas ar fi putut aduce arme și provizii, iar locuitorii din Gaza au făcut contrabandă cu bunuri comerciale, de la animale la materiale de construcție.

Purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că ocuparea coridorului Philadelphi ar fi în concordanță cu operațiunea terestră „limitată” a armatei israeliene în Rafah.

„Când ne-au informat despre planurile lor pentru Rafah, au inclus deplasarea de-a lungul acelui coridor și ieșirea din orașul propriu-zis pentru a pune presiune asupra Hamas în oraș”, a declarat Kirby.

Între timp, violențele mortale au continuat. Ministerul Sănătății din Gaza a declarat că un atac israelian a ucis doi membri ai echipajului de ambulanță în drum spre evacuarea victimelor din Tel al-Sultan.

Miercuri, consilierul pentru securitate națională al Israelului, Tzachi Hanegbi a declarat că războiul va dura probabil până la sfârșitul anului, o predicție sumbră pentru un conflict care a ucis deja zeci de mii de persoane, a adâncit izolarea globală a Israelului și a adus regiunea în pragul unei conflagrații mai largi.

Războiul a devastat deja Fâșia Gaza, a strămutat cea mai mare parte a populației și a declanșat o catastrofă umanitară extinsă. Israelul este vizat de procese juridice internaționale în care este acuzat pentru încălcarea legilor internaționale cu privire la războiul din Gaza.

Israelul susține că trebuie să desființeze și ultimele batalioane Hamas din Rafah pentru a-și atinge obiectivul de a distruge organizația.

Luptele din Rafah au strămutat 1 milion de persoane, spune Organizația Națiunilor Unite, dintre care majoritatea erau deja strămutate din alte părți ale Fâșiei Gaza.

Locuitorii au declarat că luptele sunt în curs de desfășurare în centrul orașului și în cartierul Tel al-Sultan, același în care un atac israelian în weekend a aprins un incendiu care a ucis zeci de persoane.

Palestinienii fug din cartierul Tel Al-Sultan din orașul Rafah, după intensificarea luptelor din zonă.
Palestinienii fug din cartierul Tel Al-Sultan din orașul Rafah, după intensificarea luptelor din zonă.

Un dig plutitor construit de SUA pentru a aduce ajutoare în teritoriu a fost avariat din cauza vremii nefavorabile, un alt obstacol în calea eforturilor de a aduce alimente palestinienilor care suferă de foame. Toate punctele de trecere terestre din Gaza sunt acum controlate în întregime de Israel.

Săptămâna trecută, Curtea Internațională de Justiție a dispus Israelului să oprească ofensiva de la Rafah, ca parte a procesului deschis de Africa de Sud care acuză Israelul de comiterea unui genocid împotriva palestinienilor din Gaza.

Războiul a început când militanții Hamas au atacat sudul Israelului pe 7 octombrie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, și luând aproximativ 250 de ostatici. Peste 100 de persoane au fost eliberate în timpul încetării focului din noiembrie, în schimbul palestinienilor închiși de Israel.

Ofensiva israeliană de răspuns a ucis cel puțin 36.096 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza. Israelul susține că a ucis 15.000 de militanți.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG