Linkuri accesibilitate

Israelul își reduce trupele în sudul Gazei și participă la negocierile pentru încetarea focului


Imagine cu ruine ale unor imobile distruse de bombardamente ale armatei israeliene în orașul Khan Yunis din sudul Fâșiei Gaza, de unde armata israeliană a anunțat că se retrage.
Imagine cu ruine ale unor imobile distruse de bombardamente ale armatei israeliene în orașul Khan Yunis din sudul Fâșiei Gaza, de unde armata israeliană a anunțat că se retrage.

Israelul își retrage cea mai mare parte a trupelor din sudul Fâșiei Gaza, cu excepția unei brigade, la șase luni de la începerea războiului. O delegație israeliană participă duminică la negocierile pentru un acord de încetare a focului, la Cairo.

Armata israeliană a retras mai multe trupe terestre din sudul Fâșiei Gaza, inclusiv din orașul Khan Yunis, păstrând în zonă doar brigadă, la șase luni după începerea ofensivei, a spus duminică un purtător de cuvânt al armatei israeliene, citat de agenția de presă Reuters.

„Divizia 98 comando și-a încheiat misiunea în Khan Yunis”, a transmis armata israeliană într-o declarație pentru Agenția France Presse (AFP). „Divizia a părăsit Fâșia Gaza pentru a se recupera și a se pregăti pentru operațiuni viitoare”, au mai adăugat reprezentanții armatei israeliene.

„O forță semnificativă condusă de divizia 162 și brigada Nahal continuă să opereze în Fâșia Gaza și va păstra libertatea de acțiune a IDF (armata israeliană, n.r.) și capacitatea acesteia de a conduce operațiuni precise bazate pe informații”, se mai arată în comunicat.

Armata și-a redus efectivele în Gaza de la începutul anului, inclusiv sub presiunea crescândă din partea SUA de a îmbunătăți situația umanitară, remarcă Reuters.

Deocamdată nu au fost oferite detalii cu privire la scopul retragerii de trupe, în condițiile în care premierul Beniamin Netanyahu susține că este necesară o incursiune în orașul Rafah, de la granița sudică a Fâșiei Gaza cu Egiptul, pentru eliminarea Hamas.

AFP citează un expert în securitate israelian, Omer Dostri, de la Institutul pentru Strategie și Securitate din Ierusalim, care spune că mișcarea este una pur tactică și că nu înseamnă nicidecum sfârșitul războiului.

El estimează că după evacuarea civililor din Rafah - unde aproximativ 85% din populația de peste 2,3 milioane de persoane din Fâșia Gaza s-a strămutat - trupele israeliene vor reveni pentru a ataca trupele Hamas din oraș.

„Prevăd că, după evacuarea rezidenților, în termen de două luni va avea loc o mișcare (de la sol) în Rafah pentru a distruge brigăzile Hamas rămase”, a declarat pentru AFP expertul.

Totuși, el a subliniat că retragerea anunțată de Israel ia din presiunea internațională - în creștere asupra sa, pe fondul crizei umanitare și al numărului ridicat de victime israeliene, care a depășit 33.000 - și oferă un argument în plus pentru negocierea unui acordul de încetare a focului și schimb de ostatici și prizonieri cu Hamas.

Duminică, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Securitate Națională al SUA, John Kirby, a spus într-o emisiune televizată la postul tv ABC că probabil retragerea reprezintă o modalitate de a le oferi trupelor israeliene timp de odihnă și refacere, nu neapărat de pregătire pentru o nouă operațiune.

El a admis însă că „e greu să știm ce ne spune asta acum.”

Israelul participă la negocierile de la Cairo

Duminică 7 aprilie, la exact 7 luni de la atacul Hamas și al colaboratorilor săi asupra Israelului, în care au fost uciși peste 1.200 de israelieni și a dus la represaliile Israelului și declanșarea războiului din Fâșia Gaza, la Cairo este programată o nouă rundă de negocieri de încetare a focului și schimb de ostatici.

La masa negocierilor, intermediate de SUA și Qatar, va fi prezentă și o delegație israeliană, confirmat un oficial al Israelului, citat de The Guardian.

Anterior, reprezentanții Israelului nu erau deciși dacă vor participa sau nu la negocieri, întrucât, potrivit unui oficial, nu ar fi adus un progres real.

Organizația Hamas, care a anunțat că va participa la negocieri, cere o încetare permanentă a focului, retragerea trupelor din Fâștia Gaza, întoarcerea persoanelor strămutate și un acord „serios” de schimb de ostatici pe care îi deține cu prizonieri palestinieni din Israel.

Anterior, Israelul a transmis că nu va aproba un acord de încetare a focului dacă Hamas nu va prezenta o listă cu ostaticii, în care să menționeze câți dintre ei trăiesc și câți sunt morți.

Mai mult, premierul israelian Beniamin Netanyahu a declarat că Israelul nu va fi de acord cu un acord până când ostaticii israelieni nu vor fi eliberați.

În atacul Hamas din 7 octombrie au murit peste 1.200 de israelieni, iar gruparea militantă a capturat alți 250 de ostatici, 130 dintre aceștia sunt captivi încă. Oficialii israelieni estimează că aproximativ 35 dintre ei ar fi murit în captivitate.

Sâmbătă, cadavrul unui bărbat de 47 de ani, ostatic, a fost descoperit de trupele israeliene în sudul Fâșiei Gaza.

Pe de altă parte, Israelul este criticat la nivel internațional pentru numărul mare de victime cauzate de atacurile sale din Fâșia Gaza.

Până în 7 aprilie, la șase luni de la începerea războiului un număr de 33.175 de palestinieni au murit și 75.886 au fost răniți, conform Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.

O parte din numărul persoanelor decedate sunt militanți Hamas, însă o mare parte a acestora sunt femei și copii, potrivit oficialilor palestinieni.

La șase luni de ostilități, organizațiile umanitare au transmis mesaje în care deplâng criza umanitară profundă și catastrofa umanitară din Fâșia Gaza, unde peste 2 milioane de persoane sunt în risc de foamete.

După ce recent șapte voluntari umanitari ai World Central Kitchen au murit în urma unor raiduri aeriene israelieni, președintele SUA i-a cerut imperativ premierului israelian Beniamin Netanyahu să ia măsuri concrete pentru protejarea lucrătorilor umanitari și a civililor.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG