Linkuri accesibilitate

O parte a unui internat din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. Patru copii, scoși de sub dărâmături. O victimă a murit, alta e în stare gravă


Clădirea s-a dărâmat în timp ce în interiorul acesteia se aflau mai mulți copii. Cel puțin patru dintre ei au fost răniți.
Clădirea s-a dărâmat în timp ce în interiorul acesteia se aflau mai mulți copii. Cel puțin patru dintre ei au fost răniți.

Ancheta care vizează accidentul de la Odorheiu Secuiesc a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce un elev a murit şi alţi trei au fost răniţi, o victimă fiind în stare gravă.

Actualizare ora 11.40 - Starea de sănătate a două dintre cele trei eleve rănite în cursul zilei de luni, în urma prăbuşirii parţiale a internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, s-a ameliorat, iar acestea vor primi consiliere psihologică, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Zsergo Noemi, potrivit Agerpres.

În schimb, starea celei de-a treia eleve, transportată de urgență la Târgu Mureş, este în continuare în stare gravă.

Zsergo Noemi a mai spus că specialiștii vor expertiza clădirea care s-a surpat parţial, iar autorităţile locale vor ajuta elevii care au avut de suferit din cauza incidentului.

„O să încercăm să facem tot posibilul pentru a ajuta familia băiatului care a murit, dar şi pe toţi ceilalţi elevi. Trebuie să găsim un loc în care să îi cazăm după vacanţă. (...) Specialiştii în siguranţa construcţiilor sunt la faţa locului şi aşteptăm opinia lor pe hârtie. Molozul va fi adunat după ce se termină expertizele”, a mai spus oficialul primăriei din Odorheiul Secuiesc.

Actualizare 19 decembrie, ora 9.00 - Potrivit Ministerului Educaţiei, colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc au fost preluaţi de familii sau au fost cazaţi la un alt internat, în siguranţă.

Ministerul mai anunță că doi reprezentanți ai instituției merg la Odorhei pentru a oferi sprijin și precizează că responsabilitatea pentru siguranța clădirilor din sistemul educațional aparține celor care le administrează.

În timp ce Poliția Harghita a început cercetări.

„Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, transmite IPJ Harghita.

Actualizare - Cea de-a patra victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

„Cea de-a patra victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a transmis, luni seară, ISU Harghita.

Inițial, au fost scoase de sub dărâmături trei fete cu vârste între 13 și 17 ani: una conștientă, una semiconștientă și una în stop cardio-respirator. Cea din urmă a fost resuscitată și transportată la spitalul din localitate, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.

Salvatorii fac manevre de resuscitare celei de a treia victime.
Salvatorii fac manevre de resuscitare celei de a treia victime.

La mai mult de o oră de căutări a fost scos de sub dărâmături și un băiat sub 18 ani, care în primă fază a comunicat cu pompierii. La scurt timp, însă, starea i s-a degradat subit și a fost supus manevrelor de resuscitare.

Zörgő Noémi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, a explicat pentru Agerpres că în zonă s-au făcut lucrări de conectare a clădirii internatului la rețeaua de canalizare a oraşului.

„Sunt la faţa locului, s-a prăbuşit o parte din clădirea căminului liceului Tamási Áron. S-au efectuat nişte lucrări de a conecta clădirea la reţeaua pluvială şi de canalizare a oraşului. Se lucra în curtea căminului şi probabil aceste lucrări sunt în legătură cu prăbuşirea. Pentru că au lucrat chiar lângă clădire şi chiar sub clădire au săpat. Incidentul s-a întâmplat chiar după terminarea orelor, deci exact când elevii au intrat în camerele lor'”, a declarat Zörgő Noémi.

Oficialul primăriei a spus pentru News.ro că a treia fată scosă de sub dărâmături ar fi în comă la spital.

Clădirea, construită în 1910, aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie, a spus Zörgő Noémi.

Purtătorul de cuvânt al primăriei a spus că imobilul nu era era încadrat în nicio clasă de risc seismic.

La locul intervenției au fost alocate două mașini de stingere, una de descarcerare, un camion, un container multirisc, o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ, trei echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

La operațiunea de căutare-salvare au participat și 4 echipaje de salvamontiști, cu câini de căutare și o dronă specială, a declarat Sebastian Fekete, șef Salvamont Harghita, la Digi24.

Ministerul Educației trimite doi reprezentanți la fața locului. Responsabilitatea este a celor care administrează clădirile

Din informațiile primite de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Harghita, colegii victimelor au fost preluați de familii sau au fost cazați la un internat din vecinătate și sunt în siguranță, transmite Ministerul Educației.

Luni seara, ministrul Educației, Ligia Deca, a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc. Doi reprezentanți ai Ministerului Educației au fost trimiși la fața locului.

„Reiterăm că responsabilitatea pentru punerea în siguranță a clădirilor este a celor care le administrează”, spune ministerul. „Suntem în permanentă legătură cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și ai Inspectoratului Școlar Județean Harghita. Și vom face tot ceea ce ține de Ministerul Educației pentru a preveni astfel de incidente tragice!”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.

Iohannis: Tragedie cutremurătoare

„Tragedia care a avut loc la internatul Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc este cutremurătoare. Transmit condoleanțe familiei elevului care și-a pierdut viața și le doresc însănătoșire grabnică elevelor rănite în acest cumplit accident. Este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică. Spațiile în care copiii își petrec cea mai mare parte din timpul lor trebuie să ofere protecție și să fie adaptate la standardele de siguranță actuale. Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați”, spune președintele Klaus Iohannis.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG