Linkuri accesibilitate

CORONAVIRUS. Institutul Matei Balș a cumpărat 100 de saci pentru cadavre și 260 de teste


Institutul Matei Balș a cumpărat saci pentru transport cadavre și teste coronavirus
Institutul Matei Balș a cumpărat saci pentru transport cadavre și teste coronavirus

Printre cumpărările directe făcute de Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" în ultimile două săptămâni, se remarcă achiziționarea a 100 de saci pentru transportul cadavrelor, cu 86 de lei bucata și 260 de teste pentru coronavirus, cu 49 de lei bucata.

Potrivit descrierii de pe portalul achizițiilor publice, sacii au două straturi: unul din ”polipropilenă interior cerat și un strat folie rezistentă și impermeabilă”.

Grosimea sacilor este de aproximativ 230 grame / metru pătrat, are șase mânere de prindere bine întărite, rezistă până la 150 de kilograme, au la interior folie impermeabilă și deschidere cu fermoar rezistent pe 3 laturi ale sacului. De asemenea, sacii sunt dotați cu plic pentru documentele de însoțire, sacii au dimensiunile de 230 / 80 cm, sunt rezistenți la rupere și tractiune și vin la pachet cu o brățară de identificare, cu două perechi de mănuși, două măști de protecție și un sac pentru încălțăminte.

Sacii pentru cadavre au fost cumpărați pe 12 martie 2020.

260 de teste

Pe 10 martie, aceeași instituție a achiziționat prin cumpărare directă 250 de teste coronavirus cu 12.250 de lei. A doua zi, alte 10 teste au fost cumpărate cu 490 de lei. Potrivit descrierii oficiale, este vorba de ”test rapid VivaDiagTM COVID-19 IgM / IgG pentru determinarea calitativă a anticorpilor IgM și IgG COVID-19 din sânge integral, ser, plasmă și sânge vârful degetului. Setul de test este format din dispozitive de testare și tampoane. Rata de coincidenta negativa: 100% (testat pe 68 persoane sanatoase) Rata de coincidenta pozitiva: 70% in 4-10 zile de la infectare; 100% in 11-24 zile de la infectare (testat pe 46 pacienti) Producator: VivaCheck SUA”.

Contactat de Europa Liberă, medicul Adrian Marinescu de la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” a confirmat că achiziția acestor produse face parte din planul de măsuri privind combaterea COVID-19.

Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș” (INBIMB) are 690 de paturi, șase secții clinice pentru adulți și patru pentru copii, două secții de terapie intensivă (adulți și copii) și două secții de spitalizare de zi. Există de asemenea un pavilion special construit, în care se găsește secția de imunodepresie copii cu un compartiment de monitorizare și evaluare a infecției HIV/SIDA în Romania. Tot în incinta Institutului se află și singurul centru Antirabic din București și Ilfov.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

XS
SM
MD
LG