Linkuri accesibilitate

Belarus. Televiziunea de stat difuzează un film cu jurnalistul RFE/RL Ihar Losik, aflat în închisoare


Ihar Losik a fost arestat în Belarus în iunie 2020.
Ihar Losik a fost arestat în Belarus în iunie 2020.

Televiziunea de stat din Belarus a difuzat un program de propagandă în care a fost prezentat jurnalistul RFE/RL Ihar Losik, de care nu se mai auzise nimic de aproape doi ani. Programul difuzat pe canalul de stat ONT a fost a doua parte a unei serii despre jurnaliștii RFE/RL deținuți în închisorile belaruse, pe care autoritățile îi acuză că „încearcă să dea foc Belarusului”.

Belarus organizează alegeri prezidențiale pe 26 ianuarie, când președintele autoritar al țării, Aleksandr Lukașenko, este așteptat să câștige un al șaptelea mandat.

Jurnalistul în vârstă de 32 de ani, care s-a declarat nevinovat, a fost arestat în iunie 2020 și condamnat în decembrie 2021 pentru „organizarea de revolte în masă, participarea la dezordine în masă, incitarea la ură socială” și alte câteva acuzații care rămân neclare.

Represiunea din 2020

În 2020, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva rezultatului alegerilor prezidențiale, pe care observatorii internaționali le-au considerat fraudate pe scară largă.

Forțele de securitate au răspuns cu o represiune brutală, arestând peste 30.000 de persoane. Multe dintre acestea au acuzat autoritățile de tortură și rele tratamente în perioada arestării.

Represiunea i-a împins pe majoritatea politicienilor din opoziție să părăsească Belarusul, pentru siguranța și libertatea lor.

Multe guverne occidentale au refuzat să recunoască rezultatele alegerilor din 2020 și nu îl consideră pe Lukașenko liderul legitim al țării.

Emisiunea de 25 de minute a marcat prima dată când Losik a fost văzut public din 25 iunie 2020, când a fost reținut și ulterior condamnat la 15 ani de închisoare într-un proces cu ușile închise.

RFE/RL, grupurile pentru drepturile omului și guvernele străine au spus că acuzațiile împotriva lui Losik au fost motivate politic.

Familia lui a primit ultima scrisoare de la el în februarie 2023 și nu a mai existat niciun contact ulterior, ceea ce a ridicat îngrijorări cu privire la felul în care este tratat și la starea lui.

Greva foamei, automutilare

În filmare, înregistrată la un centru de detenție KGB din Minsk, Losik apare încovoiat și vizibil slăbit.

Losik a fost intervievat în programul TV. Politica editorială a RFE/RL este însă aceea de a nu cita declarații obținute în circumstanțe necunoscute de la persoane aflate în detenție.

Înainte de începerea interviului, un gardian l-a escortat pe Losik pe o scară abruptă cu mâinile la spate. La un moment dat în filmare, înregistrată noaptea la temperaturi ce păreau de îngheț, a fost pus să stea cu fața la un perete.

Potrivit grupurilor pentru drepturile omului, de la momentul arestării sale, Losik a făcut de două ori greva foamei și, în două ocazii, s-a automutilat prin tăierea mâinilor și a gâtului, ca formă de protest.

Soția lui Losik, Daria, a fost condamnată și ea la doi ani de închisoare în ianuarie 2023 sub acuzația că a facilitat activități extremiste printr-un interviu pe care l-a acordat postului de știri polonez Belsat, declarat de Minsk grup extremist. Ea a fost eliberată în iulie 2024, ca parte a unei amnistii în masă.

Losik este unul dintre cei trei jurnaliști RFE/RL închiși în prezent pentru acuzații legate de meseria lor. Ceilalți doi sunt Andrei Kuznecik și Vladislav Iesipenko.

Trei jurnaliști închiși

RFE/RL, grupuri pentru drepturile omului și politicieni americani și europeni au cerut în mod repetat eliberarea tuturor celor trei ziariști, spunând că au fost reținuți pe nedrept.

În octombrie 2023, Grupul de lucru al Națiunilor Unite privind detenția arbitrară a constatat că Belarus a încălcat legislația internațională a drepturilor omului prin încarcerarea lui Losik.

Concluzia grupului a fost că arestarea și detenția lui s-au bazat „exclusiv pe activitatea sa jurnalistică și pe exercitarea libertății de exprimare și de asociere”.

Primul program din serial, difuzat pe 14 ianuarie, s-a concentrat pe Andrei Kuznecik, un jurnalist de la Serviciul Belarus al RFE/RL, care a fost reținut în noiembrie 2021.

În emisiune, Kuznecik a părut slăbit și obosit în timp ce vorbește cu unul dintre realizatori în ceea ce pare a fi o închisoare.

Kuznecik, tată a doi copii, a fost condamnat inițial la zece zile de închisoare pentru acuzații de huliganism pe care le-a respins.

După ce a ispășit această pedeapsă, a fost acuzat de crearea unui grup extremist și condamnat, în iunie 2022, la șase ani într-o colonie penală de securitate medie.

Canalul de televiziune controlat de stat a promovat, de asemenea, următorul episod din seria de propagandă, în care apare fostul jurnalist al Serviciului Belarus al RFE/RL Belarus, Ihar Karnei, închis din iulie 2023.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG