Linkuri accesibilitate

Guvernul britanic acceptă prelungirea aplicării provizorii a Acordului post-Brexit


Premierul Boris Johnson, după ce a semnat Acordul Comercial cu UE
Premierul Boris Johnson, după ce a semnat Acordul Comercial cu UE

Guvernul de la Londra a acceptat marţi propunerea de prelungire până pe 30 aprilie a aplicării provizorii a Acordului post-Brexit. Solictarea fusese formulată de Uniunea Europeană, pentru a permite ratificarea documentului de către Parlamentul European.

Confirm că Marea Britanie acceptă ca aplicarea provizorie a Acordului să dureze până pe 30 aprilie 2021”, a transmis Michael Gove, ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, într-o scrisoare trimisă la Bruxelles și citată de Reuters. Marea Britanie speră să nu existe alte amânări, a insistat însă Gove.

Aplicarea provizorie a Acordului post-Brexit era programată să dureze până pe 28 februarie. Comisia Europeană a argumentat că amânarea este necesară pentru traducerea documentului în 24 de limbi, înainte de a fi analizat de Consiliul European şi ratificat de Parlamentul European, amintește Mediafax. Acordul post-Brexit a fost deja ratificat la Londra.

Ce domenii acoperă Acordul post-Brexit (sinteză)

  • Acordul acoperă atât comerţul cu produse şi servicii, cât şi o serie de domenii de interes pentru UE, precum investiţiile, competiţia, subvenţiile, transparenţa fiscală, transporturile aeriene şi rutiere, energia şi sustenabilitatea, pescuitul, protecţia datelor, coordonarea politicilor de securitate
  • Zero taxe vamale şi zero cote pentru toate produsele conforme cu reglementările privind originea
  • UE şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit;
  • Menţinerea conexiunilor aeriene, rutiere, feroviare şi maritime, deşi accesul britanic pe piaţa comună va fi mai redus decât ce poate oferi spaţiul comunitar;
  • În domeniul energetic, acordul prevede un nou model de comerţ şi interconectivitate, cu garanţii privind competiţia corectă şi transparentă.
  • Potrivit Comisiei Europene acordul îşi propune să asigure drepturi pentru cetăţenii UE şi pentru cei britanici. "Acest lucru se referă la cetăţenii UE care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în Marea Britanie, precum şi la cetăţenii britanici care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în UE după 1 ianuarie 2021", precizează CE
  • Acordul permite continuarea participării Marii Britanii la un număr de programe UE în perioada 2021-2027 (cu condiţia contribuţiei financiare a Marii Britanii la bugetul UE), precum Programul Orizont Europa (Horizon Europe)
  • Politica externă, securitatea externă şi cooperarea în domeniul apărării nu sunt acoperite de acord, pentru că Marea Britanie nu le-a inclus în negocieri.
XS
SM
MD
LG