Linkuri accesibilitate

Nereguli găsite de Corpul de control al premierului în organizarea expoziției de la Drents: termene devansate, lipsa avizelor


Corpul de Control al Primului Ministru (CCPM) a găsit deficiențe și lacune legislative în protejarea patrimoniului cultural și abateri de la respectarea legii care reglementează exportul temporar de bunuri culturale pentru organizarea de expoziții în străinătate.

Raportul a fost cerut de premierul Marcel Ciolacu după ce, dintr-o expoziție organizată în Olanda de muzeul Drents, din Assen, au fost furate coiful getic de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa pe 25 ianuarie.

Inspectorii organismului guvernamental de control au remarcat că pentru asigurarea securității bunurilor în spațiile expoziționale de pe teritoriul național există prevederi în legislația specială care-i obligă pe organizatori să adopte aceste măsuri de prevenire a sustragerii.

În schimb, în cazul expozițiilor în străinătate, măsurile de prevenire a sustragerii sunt cele propuse de administratorul spațiului expozițional străin.

Ele sunt prevăzute în contractul de împrumut dintre administratorul român al bunurilor și administratorul străin al muzeului în care acestea sunt expuse.

Verificările CCPM au relevat că măsurile și condițiile de securitate și pază antiefracție propuse de entitățile străine către care au fost împrumutate bunurile pentru expoziții nu au făcut obiectul unor analize de specialitate.

„Situația de fapt a fost cauzată, pe de o parte, de lipsa unor norme instituite în acest sens, de lipsa de stabilire a atribuțiilor specifice în cadrul structurilor organizatorice și entităților implicate în aprobarea exportului temporar, precum și în lipsa de solicitare de îndrumare/consultanță de la autorități, instituții publice competente sau de achiziții de servicii profesionale de la persoane private specializate și autorizate în domeniul protecției și pazei valorilor”, se spune în raportul organismului de control.

Reprezentanții Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) au fost mai puțin riguroși la organizarea expoziției temporare de la muzeul Drents, în comparație cu - de exemplu - expozițiile organizate la Madrid și Roma, cel puțin sub aspectul asigurării pazei permanente cu personal specializat, remarcă CCPM.

La capitolul abateri, ei spun că înțelegerea cu omologii olandezi pentru organizarea expoziției nu a obținut avizul consiliului de administrație al muzeului, așa cum prevăd normele de profil adoptate prin ordin de ministru.

De asemenea, la obținerea avizului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, au fost devansate o serie de termene, iar contractul de împrumut dintre MNIR și muzeul Drents a fost încheiat anterior comunicării de către Ministerul Culturii a avizului de principiu.

Rolul avizului de principiu al ministerului este că în baza sa decide Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor oportunitatea exportului temporar de bucuri culturale mobile.

Mai mult, atât contractul de împrumut, cât și certificatul de asigurare nu au trecut pentru avize pe la Serviciul Juridic Contencios din Ministerul Culturii. De fapt, nici măcar „nu au fost identificate demersuri întreprinse de reprezentanții MNIR de a le transmite spre avizare”, spun inspectorii CCPM.

Cât privește valoarea de asigurare a bunurilor expuse în Olanda, pentru unele dintre ele, reevaluarea s-a realizat în urmă cu mai mult de14 ani, cu toate că potrivit regulii stabilite prin normele aplicabile, această operațiune trebuia să se deruleze la intervale de 10 ani.

Contractul de împrumut nu a fost încheiat în forma autentică cerută de norme, în baza unei derogări aprobate în numele ministrului de secretarul general din Ministerul Culturii, ceea ce constituie și o încălcare a legii, se mai spune în raport.

Rezultatul verificărilor a fost trimis Parchetului General.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG