Linkuri accesibilitate

FOTO | Avionul lui Ceașescu, scos la mezat. Cum arată azi „Super One-Eleven”

Artmark scoate la vânzare două avioane, avionul „Super One-Eleven” și avionul prezidențial „Negrești”, în cadrul licitației „All-Star Game”, organizată joi, 27 mai. Prețul de pornire este de 25.000 de euro.

Cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural național mobil, categoria tezaur, datorită rarității modelelor și importanței lor pentru istoria tehnică a României, arată Artmark într-un comunicat de presă.

Avionul „Super One-Eleven” a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu între 1986 și 1989. Avionul este considerat o bijuterie a industriei aeronautice locale și semnifica la acea vreme o încununare a independenței industriei românești.

În august 1982 a fost prezentat public primul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven), iar primul zbor oficial a avut loc în toamna aceluiași an, de pe aeroportul Băneasa. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a acestui aparat a fost efectuată în martie același an pe ruta București-Londra. Astfel, România a fost primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care a produs un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Alături de modelul „Super One-Eleven” este scos la licitație și avionul prezidențial „Negrești", folosit pentru zborurile prezidențiale din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu. Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 și are prețul de pornire de 25.000 de euro.

Cu toate că avioanele construite la comanda Lui Nicoale Ceaușescu au fost folosite mulți ani, iar unele zboruri s-au desfășurat în condiții dificile, fără niciun incident major. De-a lungul istoriei aviației mondiale, există foarte puține tipuri de aeronavă care să aibă cifra zero în dreptul accidentelor mortale.

Vânzarea avioanelor are loc în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia.

Cele două avioane pot fi vizionate începând de astăzi în catalogul online al licitației sau fizic, pe platforma Aeroportului Internațional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.

XS
SM
MD
LG