ACTUALIZARE 14.15 Una din cele trei ostatice care urmează să fie eliberate duminică de către Hamas este Doron Steinbrecher (31 de ani), care are dublă cetățenie, română și israeliană, transmite News.ro.
ACTUALIZARE 11.30 Gruparea Hamas a publicat în social media numele primilor trei ostatici pe care îi va elibera, în timp ce Israelul a comunicat lista extinsă, cu toți cei 33 de ostatici care vor fi eliberați în prima fază a acordului.
Primele trei ostatice pe care le va elibera gruparea Hamas, duminică, sunt Doron Steinbrecher (31 de ani), Emily Damari (28), cetățean britanico-israelian, răpite din kibbutz-ul lor și Romi Gonen (24) răpită de Hamas de la festivalul Supernova, în timpul atacurilor grupării militante din octombrie 2023, transmite The Guardian. Toate trei urmează să fie eliberate duminică.
În paralel, Israelul a transmis pe un cont oficial de pe platforma X, potrivit BBC, lista tuturor celor 33 de ostatici pe care Hamas urmează să îi elibereze în următoarele șase săptămâni, în prima fază a acordului de pace.
În schimb, autoritățile israeliene vor elibera câteva sute de palestinieni deținuți în închisori israeliene. În total, Hamas mai ține în captivitate 98 de ostatici - incluzându-i și pe cei 33 care urmează să fie eliberați în prima fază a acordului - inclusiv patru persoane capturate încă din 2014 și 2015.
ACTUALIZARE 11.15 Gruparea Hamas a transmis duminică, la aproximativ două ore după ce încetarea focului trebuia să intre în vigoare (începând cu ora 8.30) numele primilor trei ostatici israelieni pe care ar urma să îi elibereze în cursul zilei, potrivit agenției Associated Press (AP).
Gruparea militantă palestiniană a postat numele ostaticilor, trei femei, pe social media, fără a exista o reacție imediată din partea israeliană.
Reprezentanții guvernului și armatei israeliene anunțaseră anterior că Israelul va continua operațiunile din Fâșia Gaza, până când Hamas se va conform acordului și va face publică lista primilor ostatici care urmează să fie eliberați. La schimb, Israelul va elibera deținuți palesrtinieni din închisorile sale.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Locuitorii din Gaza așteptau cu nerăbdare duminică, aplicarea acordului de încetare a focului agreat de Israel cu gruparea Hamas, prin medierea SUA și a altor state.
Totuși, aplicarea acordului a fost pentru moment amânat, iar bombardamentele israeliene au continuat. În prima oră de când acordul ar fi trebuit să intre în vigoare opt persoane ar fi fost ucise în Fâșia Gaza, potrivit agenției de apărare civilă din enclava controlată de Hamas, citată de BBC.
Biroul premierului israelian Beniamin Netanyahu a comunicat duminică dimineață, cu o oră înainte de intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, că premierul „a transmis IDF (armata israeliană) că acordul... nu va începe până când Israelul nu va primi lista” ostaticilor israelieni care urmau să fie eliberați, notează agenția France Presse (AFP).
Duminică, Hamas ar urma să elibereze primii trei ostatici israelieni, în schimbul unor deținuți palestinieni din închisori israeliene.
Gruparea Hamas și-a „afirmat angajamentul” față de termenii încetării focului și a transmis că „întârzierea furnizării numelor celor care urmează să fie eliberați în primul lot se datorează unor motive tehnice”, mai notează AFP. Gruparea a adăugat că ulterior lista poate fi oferită în „orice clipă”.
Între timp, autoritățile din Gaza și locuitori raportează noi atacuri, care ar fi dus la moartea a opt persoane, potrivit BBC. Cinci persoane au murit în orașțul Gaza, iar cinci în nordul enclavei, potrivit unui purtător de cuvânt al autorității de apărare civilă.
The Guardian transmite de altfel că locuitori din orașul Gaza și din centrul Fâșiei au auzit focuri de armă și explozii, iar Al Jazeera a transmis imagini cu bombardamente și fum degajat în urma acestora.
Un oficial israelian a transmis că mediatorii acordului dau asigurări că Hamas va transmite lista cu primii ostatici pe care urmează să îi elibereze și că graficul acordului va fi urmat, mai arată The Guardian, menționând că nu au fost făcute încă estimări de timp.
Acordul de încetare a focului, negociat în Qatar, inclusiv prin intermediul SUA, este împărțit în trei faze. În prima dintre ele, care ar urma să se întindă pe șase săptămâni,
Hamas ar urma să elibereze 33 de ostatici deținuți de Hamas în fâșia Gaza, în schimbul eliberării de deținuți palestinieni din închisorile israeliene.
Știre redactată cu ajutorul informațiilor BBC, The Guardian și AFP.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.