Linkuri accesibilitate

Efectul COVID asupra Bacalaureatului: doar 62.9% rată de promovare. Cea mai mică din 2014 încoace


Elevi de la Colegiul Viilor
Elevi de la Colegiul Viilor

Din anul 2014 nu a mai fost o rată de promovare la Bacalaureat atât de mică, doar 62,9%, față de 69.07% anul trecut. Sunt județe în care promovarea nu a depășit 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%). 62.709 candidați au luat fie sub media generală 6, fie nu s-au prezentat, fie au fost eliminați din examen, ceea ce înseamnă o rată de eșec de 40,29%, potrivit eduped.ro. Specialiștii consultați de Europa liberă spun că aceste rezultate slabe se datorează suspendării anului școlar din cauza pandemiei de COVID și a lipsei recapitulărilor finale.

Pentru promoția curentă ( 86.140 candidați), rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare (6790 candidați) de 25.0%.

Numărul notelor de 10 a fost sensibil mai scăzut la Bacalaureat comparativ cu cel de la Evaluarea Națională, aceasta și pentru că subiectele de la BAC au fost de nivel mediu ca dificultate, în timp ce la Evaluarea Națională au fost foarte ușoare. Astfel, la BAC: 1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 2.241 note de 10 la Matematică, 3.383 la Istorie și 6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Pe locurile fruntașe la rata de promovare se plasează Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.

Profesorul Ștefan Vlaston spune pentru Europa liberă că explicația pentru rata mică de promovare este ”catastrofa” care a fost învățământul online în perioada pandemiei și lipsa recapitulărilor.

Cei conștincioși au avut timp să învețe mai mult pentru BAC pentru că nu au mai trebuit să-și încheie mediile pe semestrul al doilea. Pe de altă parte, elevii nu au mai făcut recapitulare, în mod normal dacă veneau la școală, profesorii recapitulau materia. În cele două săptămâni alocate așa-zisei recapitulări s-au prezentat foarte puțini elevi, iar învățământul online a fost o catastrofă”, susține Ștefan Vlaston.

Ministrul educației, Monica Anisie, spunea la începutul lunii iunie că aproximativ 70% dintre elevi și-au anunțat participarea la cursurile de pregătire pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Participarea reală a fost însă mai mică, în jur de 50%.

Situația rezultatelor de la BAC din ultimii 10 ani

Înainte de contestații

  • BAC 2020: 62,9%
  • BAC 2019: 67,2%
  • BAC 2018: 67,7%
  • BAC 2017: 71,4%
  • BAC 2016: 66,7%
  • BAC 2015: 66,41%
  • BAC 2014: 60,65%
  • BAC 2013: 56,4%
  • BAC 2012: 44,3%
  • BAC 2011: 45,72% * Anul în care au fost introduse camere video

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG