Linkuri accesibilitate

După șase luni de insolvență, Damen Mangalia disponibilizează 20% din angajați


Conducerea șantierului naval a anunțat disponibilizarea a 295 din cei aproximativ 1.400 de angajați. Plecările vor avea loc în lunile februarie - martie.
Conducerea șantierului naval a anunțat disponibilizarea a 295 din cei aproximativ 1.400 de angajați. Plecările vor avea loc în lunile februarie - martie.

La șase luni de când a intrat în insolvență, conducerea șantierului naval Damen Mangalia a anunțat miercuri, pe 18 decembrie, disponibilizarea a 295 de angajați. Ceea ce înseamnă o cincime din totalul salariaților.

Anunțul referitor la disponibilizări a fost făcut într-o conferință comună de presă la care au participat directorul general al companiei, Sofien Lamiri, și reprezentantul administratorului judiciar CITR, Florin Constantin.

„Prima măsură imediată a fost să aducem capital. Singura modalitate era să vinzi activele neesențiale. Ne-au adus niște bani, am încheiat contracte noi. 1.430 de angajați erau inițial. Conducerea companiei anunță astfel, cu regret, disponibilizările, administratorul judiciar făcând mențiunile că a făcut tot ce a putut și a luat toate măsurile premergătoare înainte de a se ajunge la această decizie”, a declarat Florin Constantin în conferința de presă transmisă de focuspress.ro.

Administratorul judiciar susține că nu sunt salarii neplătite în prezent, iar disponibilizarea propriu-zisă va avea loc în februarie-martie și va viza 295 de angajați din toate departamentele.

„Am reușit să luăm proiecte noi de reparații, dar banii care vin sunt mai puțini decât banii care ies. Am încercat foarte mult să preluăm proiecte mari. Am fost în negocieri și am discutat, însă proiectele mari au nevoie atât de capital mare, cât și de prefinanțare”, a transmis și directorul general al companiei, Sofien Lamiri.

Acesta a anunțat că sunt purtate discuții cu instituții financiare pentru a securiza astfel de investiții, dar „timpul merge împotriva noastră”.

Sindicat: Este inacceptabilă lipsa de transparenţă în luarea deciziei

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul (SLN) afirmat că decizia de disponibilizare a celor aproape 300 de angajaţi de la Şantierul Damen Mangalia nu poate fi justificată exclusiv prin necesitatea reducerii costurilor.

De asemenea, sindicaliștii consideră inacceptabilă lipsa de transparenţă şi consultare cu privire la aceasrtă decizie, acuzând că decizia a fost anunţată printr-un mesaj, miercuri dimineaţa, şi apoi confirmată în presă.

„Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi.

Această măsură drastică de reducere semnificativă a numărului de posturi şi, implicit, a numărului de angajaţi deja aflat la cel mai mic nivel din istoria şantierului, nu poate fi justificată exclusiv prin necesitatea reducerii costurilor.

Decizia a fost anunţată iniţial printr-un mesaj în această dimineaţă şi confirmată ulterior în presă. SLN consideră inacceptabilă lipsa de transparenţă şi consultare în luarea unei astfel de măsuri, care are un impact direct asupra angajaţilor şi familiilor lor.

O astfel de comunicare nu este adecvată între partenerii sociali, mai ales într-o problemă deosebit de importantă pentru angajaţii societăţii”, arată Sindicatul Liber Navalistul (SLN) într-un comunicat de presă.

Sindicaliștii mai spun că „disponibilizările masive nu constituie o soluţie, ci doar amână rezolvarea problemelor reale”, timp în care compania pierde angajați valoroși, care sunt „esenţiali pentru competitivitatea şantierului”.

„Fără o colaborare între toate părţile implicate, inclusiv autorităţile statului român şi partenerii economici, riscul ca şantierul, aflat în insolvenţă şi incapacitate de plată, să îşi piardă şansele de redresare şi să ajungă la faliment devine inevitabil”, se mai arată în comunicat.

Final de asociere

Joi, 28 noiembrie, Adunarea Generală a Acționarilor din Șantierul Naval 2 Mai Mangalia (2MMS) a luat o decizie extremă: rezilierea contractului de asociere încheiat în urmă cu șase ani, pe 9 noiembrie 2018, între 2MMS și Damen Holding. Partenerul olandez, care deține 49% din șantierul care îi poartă numele, fusese notificat de această intenție pe 2 octombrie.

„Este o strategie de apărare a statului român”, a declarat pentru Europa Liberă ministrul Economiei, Radu Oprea, întrebat de ce e reziliat contractul. Controlat în proporție de 98% de Ministerul Economiei, Șantierul Naval 2 Mai Mangalia este acționar cu 51% în Damen Mangalia.

Decizia vine în urma unei discuții purtate între Arnout Damen, CEO al Damen Shipyards Group, și premierul Marcel Ciolacu. Întrevederea a fost confirmată pentru Europa Liberă atât de surse din conducerea șantierului naval, cât și de înalți reprezentanți ai Guvernului României.

Rezilierea vine într-un moment extrem de delicat: Damen Mangalia este în insolvență, iar de la începutul lunii decembrie nu mai are nicio lucrare de executat. Nici măcar repararea vreunei nave.

Cum a ajuns Damen Mangalia în insolvență

Deținut în proporție de 51% de statul român, prin Ministerul Economiei, și de 49% de compania olandeză Damen, șantierul din Mangalia a fost inundat în primăvară de un val de cereri de recuperare a unor datorii de sute de milioane de euro. Cele mai multe sunt cerute de companii din Grupul Damen.

Pe 19 iunie, la solicitarea companiei-mamă, Damen Holding B.V., Damen Shipyards Mangalia intra în insolvență, iar casa de insolvență CITR era numită administrator judiciar provizoriu.

În total, conform raportului preliminar publicat în Buletinul Insolvenței și consultat de Europa Liberă, 147 de instituții și companii cereau aproape două miliarde de lei (400 milioane de euro).

Relația dintre Damen și statul român

În 2018, Damen Shipyard Group din Olanda, care deține și șantierul naval din Galați, prelua 51% din acțiunile Daewoo Mangalia Heavy Industries.

Fostul proprietar, compania sud-coreeană Daewoo – mai cunoscută pe piața românească pentru automobilele produse la Craiova – lăsa în urmă datorii de 730 de milioane de euro.

Soluția găsită atunci pentru revitalizarea șantierului din Mangalia, unde se construiesc nave civile, a fost ca Damen să-și asume datoriile și să cedeze două procente statului român, care era acționar la Șantierul Mangalia prin intermediul Șantierului Naval 2 Mai, controlat de Ministerul Economiei. În schimb, statul român renunța la dreptul de preempțiune.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG