„Dacă ne referim la rapoartele pe care le avem noi din 2015 vom vedea că, din păcate, nu s-au schimbat foarte mult țintele predilecte ale discursului de ură în România și sunt aproape întotdeauna persoanele de etnie romă, minoritate romă, comunitatea LGBTQ,+ minoritate evreiască. Există în continuare un discurs antisemit extrem de ridicat în România”, spune în interviul pentru Europa Liberă managerul programului Antidiscriminare al CRJ, Cezara David.
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a publicat vineri studiul „Infracțiuni motivate de ură și discursurile urii. Situația din România: 2021-2022” și o serie de materiale informative care demontează miturile (prejudecățile) frecvente în România față de anumite minorități și grupuri vulnerabile la discriminare.
Cezara David precizează că, din păcate, față de studiul similar care viza anii 2016 – 2020, pentru perioada 2020 – 2022 nu există progrese semnificative. Au existat îmbunătățiri legislative, dar, în continuare, percepțiile populației rămân marcate de prejudecăți ce favorizează discriminarea.
Mai mult, datele oferite de Ministerul Public arată că procurorii nu înțeleg esența noțiunii infracțiunilor motivată de ură, atrag atenția autorii studiului, iar legislația în domeniul contravențional este incoerentă.
„Unele fapte identice, dar cu definiție diferită în legi diferite, pot fi constatate și sancționate de mai multe autorități a căror activitate astfel se suprapune, iar sancțiunile pentru aceste fapte sunt diferite”, potrivit concluziilor raportului.
În opinia Cezarei David, în România se impune cel puțin o armonizare a reglementărilor, în condițiile în care legislația în vigoare nu definește discursul urii. Iar din partea populației ar fi vital ca nimeni să nu tacă atunci când vede manifestări de ură sau aude un discurs de ură.
„Azi vorbim așa despre femei, despre romi, despre LGBT, despre persoane în vârstă, despre migranți, despre refugiați, despre copii cu dizabilități. În curând vom vorbi așa despre toată lumea, vom vorbi așa despre copilul meu, despre fratele meu, despre sora mea”, atrage atenția expertul în antidiscriminare.
1. Europa Liberă: Ce înseamnă discursul de ură?
Cezara David: Noi nu avem în cadrul legislativ românesc o definiție a ce este discursul de ură. Avem diverse prevederi, în diverse legi sau ordonanțe, la care ne putem raporta ca fiind discurs de ură.
Noi, ca organizație neguvernamentală, ne referim în special, și în raportul acesta, la o recomandare a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, care definește discursul de ură drept toate formele de exprimare care propagă, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranță, inclusiv intoleranța care se exprimă sub formă de naționalism-agresiv și de etnocentrism, de discriminare și ostilitate față de minorități, imigranți și persoane provenite din imigrație. Asta este ce spune recomandarea.
Mai simplu exprimat, când vorbim de discurs de ură, vorbim de o formă de exprimare care poate să fie verbală, în scris, prin desen, care se adresează nu împotriva unei persoane, ci împotriva unui grup mai degrabă sau a unei persoane pe care noi o privim din perspectiva apartenenței la un grup.
Minorități și grupuri vulnerabile la discriminare
- comunitatea LGBTQ+;
- mame;
- minoritatea evreiască;
- minoritatea maghiară;
- minoritatea romă;
- persoane aflate în sărăcie;
- persoane care trăiesc cu HIV/SIDA;
- persoane cu dizabilități neuro-cognitive;
- persoane fără adăpost;
- solicitanți de azil și refugiați;
(CRJ - Materiale informative pentru combaterea discursului urii)
Adică scriem ceva la adresa unei persoane despre care noi credem sau este de etnie romă și ne exprimăm ura pentru că noi avem prejudecăți față de minoritatea romă. Sau o persoană care este din comunitatea LGBTQ+, la fel. Pot avea un discurs de ură și eu împotriva ta, personal, dar asta e, mai degrabă, hărțuire.
Însă dacă discursul meu vine pe o platformă publică, vine din partea cuiva cu autoritate, vine împotriva unei persoane sau a unui grup care fac parte dintr-o comunitate care sunt vulnerabile la discriminare, atunci toate aceste elemente duc la definirea discursului de ură.
În primul rând aș spune că e un raport foarte lung pe care l-am făcut și că îl recomand a fi citit în ciuda celor 100 de pagini deoarece, atunci când vorbim de discurs de ură și de infracțiuni motivate de ură, veți vedea că sunt foarte multe exemple în raport și veți vedea ce tip de plângeri ajung în diferitele instanțe și la autoritățile din România. E de văzut și de citit.
2. Ați menționat că legislația din România nu definește discursul urii. Ar trebui să existe o definiție clară într-o lege?
Cezara David: În mod sigur ar ajuta o armonizare a legislației pentru că în acest moment, când vorbim despre discurs de ură, ne referim în special la câteva legi, la mai multe prevederi.
Ne referim, în primul rând, la ordonanța guvernului 137 pe 2000, cea pe care o aplică Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), unde există un articol 15 – „Dreptul la demnitatea personală”, în cadrul căruia poate cădea acest discurs de ură.
Înseamnă tot un comportament manifestat în public, atenție - în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională sau un comportament care ca scop sau vizează atingerea demnității sau crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare, ofensatoare.
Avem, de asemenea, Legea audiovizualului, unde există un articol 29 care spune că trebuie ca toate comunicările comerciale audiovizuale să nu prejudicieze demnitatea umană și să nu includă nicio formă de discriminare pe motiv de rasă, etnie, naționalitate, religie.
De asemenea, există și un articol 40 în aceeași lege, care interzice incitarea la ură în difuzarea de programe, din nou pe anumite considerente menționate sau nu. Din fericire, în ordonanța 137 lista este deschisă - orice criteriu de discriminare, dacă a fost baza discriminării, poate fi inclus acolo.
Există discrepanțe inclusiv când autoritățile se referă la același articol din lege.
Avem, de asemenea, elemente în Legea educației naționale, care se referă la bullying. Avem elemente și în Legea egalității de șanse între femei și bărbați.
Deci, în mod sigur, ar ajuta în primul rând o clarificare a definiției, o clarificare a atribuțiilor - cine, ce sancționează - și, poate, și o uniformizare în aplicarea legislației. Pentru că atunci când ne uităm la ce spun fiecare dintre aceste instituții sau autorități când aplică legea, observăm că există discrepanțe inclusiv când se referă la același articol din lege și când îl aplică.
3. Pe cine vizează discursul de ură în România?
Cezara David: Dacă ne referim la rapoartele pe care le avem noi din 2015 vom vedea că, din păcate, nu s-au schimbat foarte mult țintele predilecte ale discursului de ură în România și sunt aproape întotdeauna persoanele de etnie romă, minoritate romă, comunitatea LGBTQ,+ minoritate evreiască.
Există, în continuare, un discurs antisemit extrem de ridicat în România și nu numai discurs, există și acte de de violență împotriva monumentelor care comemorează victimele Holocaustului.
Apoi, în România sunt vizate și persoane cu dizabilități și, de când cu pandemia de Covid, pe lângă faptul că toate aceste comunități au fost și mai vulnerabile, a apărut un discurs public prin care se asocia pandemia cu romi, de exemplu, sau cu persoanele LGBT.
Există un studiu la nivel internațional care spune că și persoanele în vârstă au devenit țintă predilectă a discursului de ură în urma pandemiei, cât și migranții, care au devenit mai vulnerabili.
4. Față de studiul anterior, pentru 2016 - 2020, ați sesizat modificări în societate? În ce măsură e identificat, combătut discursul de ură la nivel de populație? Există aici o evoluție pozitivă?
Cezara David: Din păcate, nu. CNCD face destul de des, o dată pe an sau la câțiva ani acest studiu de analiză de percepție - Cum percep românii diversele minorități din România?
Și din păcate nu s-au schimbat percepțiile. Mai trist este că un studiu similar s-a realizat atât cu cadrele didactice din România, cât și cu tineri. Este o altă organizație care a făcut studiul acesta de percepție și cu tineri și rezultatele au fost aceleași.
Când spun aceleași înseamnă că aproape unul din doi români, cetățeni români, nu își doresc să aibă romi pe strada lor sau ca aceștia să fie colegi de clasă cu copilul lor. Aceleași procentaje se aplică și dacă ne referim, de exemplu, la persoane din comunitatea LGBT.
Iar dacă ne uităm la neîncredere, avem acest studiu care arăta că 74% din populația din România nu are încredere în persoane LGBT, 72% în romi, 69% în imigranți, 68% în musulmani.
Iar procentele astea s-au cam păstrat de cel puțin 10 ani de zile. Din contră, deși legislația s-a îmbunătățit, cred că s-a văzut uneori o impunitate. Faptul că nu există sancționări constante și concrete, asta face ca foarte mulți să își permită în continuare să comită acte de discurs al urii.
5. Odată cu îmbunătățirea legislației, există o mai bună percepere a fenomenului în instituții?
Cezara David: Da și nu. Sunt puțin mai multe cursuri de formare, de exemplu, dar dacă vă uitați la ele veți vedea că aproape toate sunt realizate prin parteneriat cu ONG-uri, sau sunt ONG-urile cele care le susțin prin proiectele pe care le au, dacă le au și cum le au.
Și, de asemenea, dacă ne uităm la cazuistica fiecărei instituții în parte, dacă ne gândim la CNA și la CNCD, vom vedea că nu se aplică unitar aceeași legislație. De asemenea, România nu-și îndeplinește de fiecare dată solicitările pe care le are de la nivel european.
În ceea ce privește formarea sau, de exemplu, raportarea, colectarea și înregistrare datelor privind infracțiuni motivate de ură, România este încă la coada clasamentului și asta se reflectă în special în numărul mare de cauze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pe care România le pierde în continuare.
Cea mai recentă cauză a fost în 2021, într-un dosar care privea comunitatea LGBT, o proiecție de film la Muzeul Țăranului Român, care a fost întreruptă de un grup de protestatari cu însemne naziste, iar acel caz nu a fost anchetat cum se cuvine și din perspectivă discriminatorie la nivel de țară. A fost un caz pe care România l-a pierdut la CEDO. Și nu este singurul.
Toate cazurile pe care le cunoaștem de violență a poliției, de exemplu, împotriva romilor, care au motivație de ură și de discriminare în spate, se pierd la nivel de țară, iar cele care ajung la CEDO sunt câștigate, câștigate de cei care au depus plângerea, pierdute de statul român.
Aș vrea să spun că există o semi-conștientizare. În continuare, nu cred că se știe într-adevăr, de exemplu, ce înseamnă grup vulnerabil, ce înseamnă infracțiune motivată de ură și necesitatea, nevoia, urgența de a schimba ce nu funcționează.
Mituri/prejudecăți despre minorități și grupuri vulnerabile la discriminare
* Exemple de idei crezute în mod obișnuit, dar false:
- LGBTQ+
Mit: Persoanele LGBTQ+ vor drepturi speciale și tratament preferențial.
Fapt: Persoanele LGBTQ+ vor drepturi egale, nu drepturi speciale. Până în anul 2001, România a incriminat relațiile între persoane de același sex prin intermediul Articolului 200 din Codul Penal. Actele sexuale între persoane de același sex erau pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani.
- Mame
Mit: Maternitatea este singurul mod în care o femeie poate fi împlinită.
Fapt: Acest mit are la bază două prejudecăți: că menirea femeii este de a fi mamă (cu varianta toate femeile au instinct matern/ își doresc copii), dar, mai ales, că viața unei femei fără copii este o viață neîmplinită/ femeile fără copii nu sunt femei împlinite.
- Minoritatea maghiară
Mit: În România, minoritățile naționale (în special maghiarii) au prea multe drepturi, mai multe chiar decât majoritatea.
Fapt: Persoanele aparținând minorităților naționale nu au mai multe drepturi decât majoritatea, însă acestea se bucură de alte drepturi, care nu sunt relevante pentru majoritate (ex.: dreptul de a folosi limba maternă atât în spațiul public și în cel privat)
- Persoane fără adăpost
Mit: Există o mulțime de servicii de sprijin adecvate pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu lipsa adăpostului.
Fapt: Multe dintre soluțiile și sprijinul pentru persoanele fără adăpost s-au concentrat pe serviciile de urgență, cum ar fi adăposturile și băncile de alimente. Pentru persoanele care încearcă să scape de un ciclu de sărăcie și lipsă de adăpost, serviciile de urgență în sine nu sunt adecvate.
(*Exemple din Materiale informative pentru combaterea discursului urii realizate de CRJ)
6. Din perspectiva unui potențial martor sau dacă sunt eu ținta unui discurs de ură ce pot să fac în România?
Cezara David: Nu știu care ar fi cel mai bun lucru dacă nu aveți un avocat care să vă sfătuiască. Iar aici, oricum, ar fi destul de greu de identificat și un avocat care să aibă experiență în domeniul ăsta.
Dacă victima nu face parte într-un grup vulnerabil și, eventual, să aibă norocul unei organizații care să își permită să o susțină măcar cu diverse servicii de sprijin, se poate depune o petiție la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
7. Există soluții de consiliere pentru potențiale victime sau ținte ale discursului de ură? Cum sunt ajutate să facă față agresiunii pe care o reprezintă acesta?
Cezara David: La noi sunt foarte puține servicii disponibile pentru victime ale infracțiunilor. Avem și o lege care protejează victimele infracțiunilor și legea aceea prevede și nevoi speciale de protecție pentru victime care sunt mai vulnerabile, cum sunt, de exemplu, victime ale discriminării sau copii.
Dar, în România, din ultimul raport pe care l-am citit, știu că nu avem servicii generice de asistență a victimelor la nivel de stat.
Avem servicii specializate care, în general, sunt oferite de ONG-uri, dar nu este vorba de discurs de ură, ci de servicii de genul - cazare sau găzduire pentru victime ale violenței domestice sau persoane LGBT care au fost date afară din casă de părinți în momentul în care și au spus că sunt gay.
Mai există servicii psihologice, de consiliere psihologică pentru victimele diverselor infracțiuni și infracțiuni motivate de ură. Dar sunt foarte puține astfel de servicii. Și dacă ne gândim la ONG-uri, ONG-urile sunt din ce în ce mai puține și resursele nu sunt mari, pentru că depind de finanțări sporadice, de diverse proiecte. Este foarte greu să asigure continuitate.
8. Studiul lansat de CRJ vineri, 3 februarie, este în oglindă cu cel din perioada 2016-2020. Ce s-a schimbat de la unul la celălalt?
Cezara David: Principala diferență este că au apărut două modificări legislative, și că se încearcă la nivel de poliție, de IGPR, să se aplice o metodologie prin care să se colecteze și au început deja o colectare de date, de criterii.
Dacă eu am fost atacată, de exemplu, și consider că am fost atacată pentru că sunt femeie sau pentru că sunt în vârstă, și atunci e o infracțiune motivată de ură. De acum, Poliția ar trebui să poată să înregistreze acest lucru în urma declarației mele sau în urma anchetei pe care a realizat-o.
De asemenea, deși din 2016 la nivel de Ministerul Public ar fi trebuit să se facă acest lucru, încă nu s-a implementat pe deplin ceea ce și-au asumat. Altfel, diferențele nu sunt mari.
9. Există o recomandare punctuală pentru autorități în urma realizării studiului?
Cezara David: Da, există câteva recomandări pentru autorități: în continuare, să se organizeze mai multe cursuri de formare, dar care să vină din formarea inițială și continuă asigurată de autoritățile respective, în colaborare cu experți, cel puțin inițial, și cu organizații sau alte instituții care fac asta și știu despre ce este vorba.
Apoi, să se asigure un sistem care să permită colectarea acestor date - de exemplu din ce motiv a fost cineva atacat sau insultat - din momentul în care ajunge o plângere la poliție și merge mai departe la Parchet și apoi ajunge în instanță, astfel încât, la final de an, să putem ști care sunt, de fapt, cele mai vulnerabile categorii de persoane din România, unde-i problema și ce se poate face exact.
10. Dacă ar fi să faceți o recomandare pentru societate, ce ar trebui să facă oamenii pentru a combate propagarea și amplificarea discursului de ură?
Cezara David: Să fie mai atenți la orice formă de discurs care aparent nu-i vizează, dar, de fapt, se va dovedi în timp că se referă la noi toți. Niciunul dintre noi nu face parte dintr-o singură căsuță. Toți facem parte din mai multe minorități, într-o formă sau alta, dar unii dintre noi sunt mai expuși, trăiesc zi de zi nu numai cu discurs de ură împotriva lor, dar și fără acces minimal la diverse servicii.
Oamenii ar trebui să nu mai tacă.
Atunci când auzi, citești în presă, există și responsabilitate a mass-media care ar trebui scoasă în evidență aici, când auzi declarația unui primar care spune „Haideți să scăpăm de toți romii din satul ăsta”, sau când auzi un expert la televizor care spune că, într-un caz de viol, femeile ar trebui să fie atente cum se îmbracă, trebuie să reacționezi.
Oamenii ar trebui să nu mai tacă. Să scrie un mail, să scrie un mesaj către acea platformă unde a apărut informația, către acel primar, către acel politician și să spună „Nu este în regulă să afirmați așa ceva!”.
Pentru că un astfel de mesaj o să ducă la o propagare a urii nu doar față de o persoană, ci față de toate persoanele care fac parte din comunitatea respectivă. Și azi vorbim așa despre femei, despre romi, despre LGBT, despre persoane în vârstă, despre migranți, despre refugiați, despre copii cu dizabilități. În curând vom vorbi așa despre toată lumea, vom vorbi așa despre copilul meu, despre fratele meu, despre sora mea.
Să fim mai atenți la ce citim, la ce auzim, la ce ni se spune și să nu mai luăm lucrurile de bune, fără a ne chestiona inclusiv prejudecățile pe care le avem noi și care au fost învățate. Nu ne-am născut cu ele. Le învățăm din ce auzim în jur, le învățăm la școală, le învățăm de la părinți și le luăm ca atare, fără a le chestiona niciun pic.
