Linkuri accesibilitate

Stenograme DIICOT | Cum erau furate pensiile și „măritate” apartamentele bătrânilor din azilele groazei


Descinderi ale anchetatorilor și ale lucrătorilor de la serviciul pentru situații de urgență SMURD la unul dintre „căminele groazei”, 3 iulie 2023.
Descinderi ale anchetatorilor și ale lucrătorilor de la serviciul pentru situații de urgență SMURD la unul dintre „căminele groazei”, 3 iulie 2023.

Noi stenograme din dosarul anchetat de DIICOT arată că persoanele cu handicap și bătrânii ținuți în „centrele groazei” ar fi fost lăsați fără bani și chiar fără apartamente, pe lângă faptul că erau înfometați, bătuți și umiliți.

Interceptările procurorilor DIICOT în dosarul „Azilele groazei” arată că victimele din azilele de bătrâni și cele pentru persoane cu dizabilități rămâneau și fără pensii sau apartamente, conform Buletin de București.

Într-unul dintre cazuri, managerul unui astfel de centru vorbea despre intenția de a „mărita” un apartament pe care îl estima la o valoare între 70-80.000 de euro.

„Am fost de i-am făcut lu' ăla buletinul, că nu avea buletin, ca să dau la Autoritatea Tutelară. Trebuie să vină de la Autoritatea Tutelară să-i facă ăăăă…, apartamentul și să ne dea acceptul, ca să poată să vină Nae, să facă poze, să-l mărităm”, spune managerul respectiv, conform interceptărilor publicate de Buletin de București.

Mai mult, suspectul vorbea despre cât de „dificilă” e alegerea, dacă să vândă apartamentul victimei sau să-l păstreze pentru unul dintre cei doi copii: „Na, e cu trei camere, două băi, îți dai seama, că nu l-aș da pentru nimic în lume, că am doi copii.”

Acesta se plângea inclusiv de eventualele probleme, dacă ar fi ales să închirieze apartamentul: ​„Și să-l închiriez, să mă doară capul… «Vino că s-a stricat nu știu ce, vino că m-a inundat vecinul…».”

Persoana cu care vorbea managerul, identificată ca fiind o femeie, îi împărtășește așa-zisele greutăți: „Da, păi eu nu l-am vândut pe ăla cu patru camere, tot de-aia!? Zic: «Ia, că-l vindem, și scăpăm!» Bine, e luat în rate, nici nu merită să mai stai să plătești ratele.”

Pensii scoase de pe cardurile victimelor

Referatul de arestare al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) mai arată că, pe lângă retrageri de la bancomate de pe cardurile victimelor, o parte dintre aceste persoane nici nu știau sub tutela cui se află.

„Uite am venit iar să încerc cardul lu'​ ăsta, deci nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Ia stai acolo să vedem [...] Deci vreau să zic că nu-mi mai arată nici, deci nu mai mi-arată nici soldul. Am scos, dar trebuia să mai aibe niște bani. Uite îi dau interogare sold… nu… Mi-l scoate afară”, spune în interceptări persoana identificată ca „manager”, conform Buletin de București.

„Să ai precizie când dai! Omoară oamenii, știi?”

Aceeași publicație mai scrie, în baza referatului DIICOT, că victimele ar fi fost sedate „ca să doarmă 15 ore”, deși acuzau dureri abdominale.

Un martor povestește că pacienta „s-a dus la XXX că o doare burta, iar asistenta i-a zis că îi va da un Metroclopramid. I-a dat o pastilă, după care, beneficiara a avut o discuție cu asistentul social Dana care i-a dat un sandviș [...] Am asistat la un episod în care Roxana a spus că îi era rău și am solicitat asistentei să vină să o consulte. Asistenta a văzut că are parametrii buni și a acuzat-o că se preface și i-a spus că îi aduce o pastilă de Metroclopramid. Roxana Maria a luat pastila și la câteva minute i-am oferit o plăcintă și, până să apuce să termine de mâncat, Roxana Maria a devenit somnolentă și a adormit cu mâncarea în gură. Mi-a spus până să adoarmă că a primit Diazepam și o să doarmă 15 ore”.

De asemenea, hainele victimelor ar fi fost stropite cu insecticide „care nu miros” și care nu se găsesc în comerț împotriva ploșnițelor și păduchilor, deși aceste substanțe trebuiau să fie manevrate doar de personal specializat.

„Neața, iartă-mă! Auzi? Ia fii atent, ai zis că-mi aduci și mie niște soluții d-alea… bine, ți le plătim! Care nu miros”, spune suspectul identificat drept „manager” despre operațiunea de dezinsecție pe care urma să o facă.

„Da, dar vezi, să ai precizie când dai! Adică na! Omoară oamenii, știi? Trebuie să… na!”, îi răspunde bărbatul care se presupune că i-a livrat insecticidul.

Demiterea unor „ticăloși”. Niciun ministru nu e tras la răspundere

Șase șefi de instituții cu atribuții de control în cazul azilelor groazei au fost demiși:

De asemenea, premierul ar fi cerut și demisiile a trei șefi din poliție de pe raza localităților unde se aflau căminele.

Luni, Cristina Elena Anton de la ANPIS, Mihai Tomescu și Adela Crăciun de la ANPDPD au fost demiși din funcție.

Directorul DSP Ilfov, Teodor Negulescu, a demisionat și el, anunțul fiind făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă de luni.

Rafila a declarat duminică seară că DSP a verificat centrele din Ilfov în acest an și că nu ar fi găsit nereguli, fiind emis doar un avertisment în cazul unuia dintre centre. Este vorba despre Centrul de Îngrijire si Asistență „Sf. Gabriel cel Viteaz”.

Responsabilitatea morală

Premierul Marcel Ciolacu a organizat duminică o întâlnire de lucru în care a vorbit despre situația din cele trei centre de îngrijire private pentru vârstnici și persoane cu dizabilități.

„Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei, iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru: avem de-a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem, un sistem corupt și inert. Acesta este adevărul”, a spus premierul.

„Prioritățile” anunțate de prim-ministru sunt:

  • toate centrele pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități - de stat sau private - vor fi „verificate și reanalizate toate autorizațiile” în decurs de o săptămână;
  • soluționarea „cu prioritate” a cauzelor în care victimele din aceste centre au fost „jefuite” de „bunuri, case și pensii”;
  • implicarea Bisericii Ortodoxe și a ONG-urilor din domeniul social pentru acordarea de asistență persoanelor vulnerabile.

A treia prioritate a premierului Ciolacu este importantă de evidențiat, deoarece ministrul Marius Budăi a fost acuzat de Centrul de Resurse Juridice că „s-a ocupat de îngrădirea activității CRJ pentru a ascunde aceste încălcări”.

Europa Liberă a scris atunci că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a renunțat la singurii observatori independenți care monitorizează cum sunt respectate, între zidurile instituțiilor, drepturile persoanelor cu dizabilități din România.

CRJ a scos la iveală, împreună cu anchetele jurnalistice din Buletin de București și Centrul de Investigații Media, abuzurile din cele trei centre private din județul Ilfov.

De asemenea, CRJ solicită demiterea ministrului Marius Budăi, de la PSD, pe care îl numește „responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”.

Un alt ministru al cărui nume apare extrem de des în jurul acestui scandal este cel al Gabrielei Firea, tot de la PSD, care se ocupă de portofoliul familiei, tineretului și egalității de șanse.

Potrivit celor două redacții, persoane apropiate de Gabriela Firea au fost implicate în înființarea și în activitatea acestor centre, dar și în instituții de verificare și control a acestor centre.

Ministrul a negat însă orice implicare și susține că este victima unei campanii de denigrare, menită să o împedică să fie realeasă primar general al Bucureștiului.

În plus, duminică a anunțat că va da în judecată „toate acele televiziuni și publicații care au diseminat fake news” despre presupusele legături ale surorii sale și ale prietenei sale, Ligia Gheorghe, cu centrele în care aveau loc abuzurile inimaginabile.

În declarațiile făcute duminică, premierul Marcel Ciolacu a spus că nu va cere demisia niciunuia dintre cei doi, pentru că nu există dovezi ale implicării lor directe.

Patru suspecți au fost arestați preventiv, 11 au fost arestați la domiciliu și alți șase au fost puși sub control judiciar, săptămâna trecută, în cazul „azilelor groazei” anchetat de DIICOT.

Ştefan Godei, unul dintre cei arestați preventiv, este liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, potrivit procurorilor.

În cazul altor trei inculpați, procurorii continuă cercetările în stare de libertate.

98 de persoane au fost preluate de la cele trei centre în care au avut loc percheziţii.

Potrivit premierului, aceste persoane vor fi transferate săptămâna aceasta în centre de specialitate „pentru a primi toate îngrijirile de care au nevoie”.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG