Era în vara lui 1956 când, la redacția postului de radio Vocea Americii din Washington , am citit în ziarele vremii că printre oamenii de știință de la Centrul Spațial American din Huntsville, statul Alabama, se află și Hermann Julius Oberth (iunie1894 - decembrie 1989), născut în România la Sibiu/Hermanstadt. Cine ar fi bănuit! Mi-am zis: încă un nume românesc de excelență peste hotare!

Am solicitat imediat aprobarea de la Ministerul Apărării/Pentagon pentru că atunci Centrul Spațial American de la Hundsville era sub autoritatea sa. Cererea a fost aprobată de Pentagon, așa că m-am pregătit imediat să plec la Hundsville, sediul cercetărilor spațiale.

Micul orășel este binecunoscut azi datorită centrului de cercetare aerospațială și cunoscut drept „orașul rachetelor”, găzduind U.S. Space and Rocket Center/Centrul spațial american, centrul de pregătire spațială și Muzeul aerului și al spațiului.

M-am cazat la hotel, apoi fiind ora prânzului m-am dus în căutarea unui restaurant. Mergând pe stradă principala din oraș am rămas surprins atunci de numărul mare de voci care vorbeau limba germană. Fiind într-o sâmbătă, am înțeles că foarte mulți dintre tinerii care vorbeau limba germană se duceau (bineînțeles) la un meci de football. M-am oprit și am vorbit cu câțiva dintre ei și am aflat că sunt tineri ai căror părinți făceau parte din grupul german condus de omul de știință Wernher von Braun, adus de americani după război și care lucrau la Centrului Spațial American.

Mulțumindu-le mi-am continuat drumul către restaurantul recomandat de unul din tineri. Așezat la masă chelnerul mi s-a adresat într-o limba germană destul de stângace și mi-a luat comandă, favoritul meu steak american. Când am adăugat că doresc și un pahar de bere, chelnerul mi-a răspuns că de sâmbătă la prânz, până duminică la miezul nopții, nu se servesc băuturi alcoolice. Surprins și dezamăgit am recurs la o CocaCola „de la ea de acasă”…

Apoi, așa cum era programat a venit mașină de la Centrul Spațial care m-a dus la sediu. M-a întâmpinat politicos Hermann Oberth, bătrânelul în vârstă de 62 de ani pe atunci, exprimându-și plăcerea de a stă de vorba cu un compatriot și de a-mi acordă un interviu pentru ascultătorii noștri, prin intermediul postului de radio Vocea Americii.

În timp ce Hermann Oberth rostea aceste cuvinte, pe mine mă muncea faptul că omul de știință, născut în România, vorbea românește perfect, ceea ce m-a făcut după ce i-am mulțumit pentru cuvintele frumoase de primire, să îmi exprim nedumerirea, pentru că spre deosebire de răspunsul sau la invitația mea, de scuze că limba română pe care o vorbea este una „ruginită”, Hermann Oberth vorbea o română excelență. Eu mă pregătisem să iau interviul în engleză sau germană, când de fapt puteam să i-l iau foarte bine în limba română. Ce mi-ați făcut domnule profesor, am zis eu, la care domnul profesor mi-a răspuns că un profesor ce era, simplu și precis: ,,vei lua un dicționar și te vei pune pe treaba´´.

Mi-am început interviul întrebând despre amintirile sale din copilărie urmare lecturilor fascinante din Jules Verne „De la Pământ la Lună” și „Călătorie în jurul Lunii” - pe care aproape le știa pe de rost la 11 ani și de faptul că la vârstă de 14 ani a construit primul model de rachetă.

„Când aveam 11 ani am citit cartea lui Jules Verne, Călătorie în jurul Lunii. Era fascinant, dar în curând mi-am dat seama că ar fi imposibil de realizat cu ajutorul unui proiectil așa cum o descria Jules Verne. Și astfel am început să speculez cum ar deveni posibil, și în curând am aflat că rachetele ar fi niște mijloace posibile pentru călătoria în spațiu, dacă ar fi îmbunătățite, pentru că la vremea aceea nu puteau ajunge mai departe de șapte kilometri”.

Despre pașii care ar trebui făcuți în scopul călătoriei pe Luna și construirii de rachete, Hermann Oberth mi-a declarat:

,,Mie mi se pare posibil, dar ar putea fi atins în doi sau trei pași. Mai întâi, ar trebui construită o stație spațială cu oameni la bord, iar de acolo ar trebui să continuăm călătoria cu o nava spațială electrică. Dacă vrem să aterizăm pe Luna și să ne întoarcem de acolo, am merge cu nava spațială electrică doar pe o orbită în jurul Lunii, iar pentru aterizarea și întoarcerea la nava spațială electrică am folosi din nou o rachetă cu combustibil lichid´´.

Una peste altă, din informațiile ulterioare, atât cât am aflat sau citit despre domeniul rachetelor, Herman Oberth a conceput 95 de soluţii, folosite în construcţia rachetelor mari, peste 300 de formule şi relaţii fizico-matematice, precum şi alte circa 100 de idei, concepte şi soluţii de utilizare, care au fost aplicate în domeniul astronauticii.

El mi-a dat în interviu și câteva detalii foarte interesante:

,,Condițiile în spațiu sunt foarte deosebite de cele de la suprafață Pământului. Ele pot fi stabilite de astrofizicieni și noi trebuie să îi protejăm pe piloții spațiali de ele. Pentru a studia modul în care putem face acest lucru, trebuie să le simulăm și să vedem dacă echipamentele noastre spațiale își ating scopul sau nu. Avantajul unor astfel de experiențe este acela că putem să le întrerupem imediat ce un element pare să funcționeze greșit, și mai mult decât atât, putem realiza aceste experimente cu cheltuieli mult mai mici decât în cazul unor rachete reale care să zboare. Ceea ce se verifică este rezistența corpului uman la accelerație, la razele cosmice și la cele mai bune materiale de protecție în acest scop, la protecția față de temperaturile extreme din spațiu, la purificarea aerului; de asemenea folosirea unui aer care să conțină heliu în loc de azot, în scopul diminuării apariției de bule gazoase în sîngele uman în cazul scăderii bruște a presiunii, de exemplu în cazul impactului cu un meteorit și multe alte lucruri, cu excepția unuia. Este vorba despre efectul unei lipse îndelungate a gravitației. Durata cea mai mare care a fost atinsă a fost de circa două minute. Această a fost atinsă de o rachetă care a ieșit din atmosfera și a căzut înapoi în ea. Dar, există indicii că oamenii vor putea supraviețui și unei lipse a gravitației mai îndelungate´´.

Cu umorul moștenit de la bunicii și părinții lui, atunci când l-am întrebat dacă tot ce îmi spune va fi posibil în viitor, el mi-a răspuns:

„Bunica mea spunea cândva că nimic nu este imposibil, cu excepția fapului că nu poți să-ți muști nasul cu propriii dinți. Nu am studiat acest lucru suficient de mult timp pentru a comenta în detaliu, dar cred că este o cale lungă până când acest lucru ar putea fi făcut”.

Așa cum bunicul său din parte mamei, se zice că mai în glumă, mai în serios, fără să știe atunci că nepotul sau va fi un ilustru savant al zborului în spațiu, ar fi spus, în anul 1869, la o masă în familie: ,,Puteţi crede ce vreţi, dar să ştiţi că, peste o sută de ani, oamenii vor ajunge pe Lună. Nepoţii noştri vor fi martorii acestui eveniment", profeție care s-a împlinit în 1969, prin misiunea rachetei americane Apollo 11 pe Luna, având la bord trei cosmonauți: Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins.

Hermann Oberth era un optimist și un vizionar în ceea ce privește viitorul științei nucleare la momentul de atunci …

Astfel, în continuarea interviului pe care i l-am luat, el spunea următoarele: „Eu însumi am propus acum 30 de ani folosirea electricității pentru accelerarea unui vehicol spațial. Problema energiei nucleare este următoarea: în zilele noastre, combustibilii chimici sunt mai dezvoltați decât alte sisteme. Dar știință nucleară este una recentă, cu un mare viitor, de aceea nu ar fi imposibil ca navele spațiale să fie, la un moment dat, cele mai eficiente”.

„Ca și la submarine, a răspuns el la o altă întrebare de a mea, aerul trebuie îmbuteliat, cel mai bine în formă lichidă, atmosfera trebuie purificată și regenerată. Hrana trebuie preparată în conserve de sticlă și așa mai departe”.

Citisem că Herman Oberth a fost mentorul multor cercetători și a creat o pepinieră de savanți în domeniu. Însă dintre aceștia, unul a fost extrem de interesat de studiile sale: este vorba de Wernher von Braun, care la vârstă de 13 ani și-a cumpărat cu ultimii bani de buzunar cartea lui Oberth „Racheta înspre spații interplanetare” apărută în a două ediție în 1925.

L-am întrebat și despre Wernher von Braun, despre influență pe care a avut-o asupra lui această carte și dacă această l-a inspirat în mod special.

„Cartea care l-a inspirat de von Braun a fost cu totul altă, dar și eu l-am inspirat”, a spus el.

Acea carte care de fapt la inspirat pe von Braun , a apărut în 1929 și era opera principală a lui Hermann Oberth, intitulată ,,Moduri de a călători în spațiu”, numită şi ,,Biblia astronauticii ştiinţifice”, lucrare distinsă cu premiul internaţional pentru ştiinţa zborurilor interplanetare.

Cărți importante ale lui Hermann Oberth

,,Moduri de a călători în spațiu´´ -1923

și ,,Rachetă în spațiul interplanetar´´-1929

Wernher von Braun, care avea doar cuvinte de apreciere la adresa profesorului său, prevestea marea realizare din iulie 1969: „Momentul dramatic în care omul va pune pentru prima dată piciorul pe un alt corp ceresc, va reprezenta un nou punct culminant în istoria omenirii, un punct culminant ale cărui fundamente şi premize le-a creat Hermann Oberth.”

Când l-am întrebat în interviu despre partea nevăzută a Lunii și dacă oamenii vor ajunge pe Luna, savantul a răspuns „Nu cred că cealaltă parte a Lunii va fi foarte diferită de cea care este cu față la noi”¸ și „nu cred că oamenii vor putea ajunge pe Lună într-o singură etapă”.

Iată că anul acesta s-au împlinit 155 de ani de la publicarea romanului științifico-fantastic „De la Pământ la Lună” și la 51 de ani de la momentul în care primii oameni au pășit pe luna prin misiunea americană Apollo 11. Primul care a pășit pe Luna, Neil Amstrong spunea atunci în direct de pe Lună: „e un pas mic pentru om, dar un salt uriaș pentru omenire”. La ceremonia de lansare a lui Apollo 11, din iulie 1969, omul de știință Hermann Oberth a fost prezent în tribună personalităților și cu această ocazie a spus jurnaliștilor: „Sunt foarte bucuros că tot ce am prevăzut în prima mea carte, Racheta spre spaţiile planetare, s-a adeverit pas cu pas”

In ultima parte a interviului ,,the father of rocketry´´ cum este numit la NASA, Hermann Oberth mi-a spus că: „Importanța acestei rachete va fi aceea că trimite semnale dintr-un plan mai îndepărtat al spațiului, asfel că vom afla dacă radiația cosmică se va diminua dacă nu ne ducem mai sus de 1000 sau 2000 km. Astronomii presupun acest lucru, dar nu a fost dovedit. De asemenea, în alte privințe va fi interesant de aflat dacă ipotezele noastre se dovedesc corecte. Într-un viitor mai îndepărtat va fi rezonabil, pe stații spațiale mari, să se cultive plante verzi care purifică aerul și sunt folosite drept hrană, astfel încât noi să nu avem nevoie să aducem…”.

La sfârșitul interviului l-am întrebat dacă dorește să transmită câteva cuvinte ascultătorilor din țară, iar el a spus cu mare emoție „cu plăcere”. Mesajul a fost următorul:

,,Dragi români,

Sunt onorat și încântat că am putut să spun câteva cuvinte care vor fi auzite și în fosta mea patrie. Eu nu v-am uitat, chiar dacă nu am fost acolo de douăzeci de ani. Vreau să sper că Cortina de fier va dispărea într-o bună zi, în așa fel că oamenii să poată călători în lume, să locuiască fiecare unde vrea și să poată fi cât mai folositor pentru toată omenirea”, a spus el în încheiere în mesajul tranamis prin ,,Vocea Americii, ascultătorilor români.

I-am mulțumit și m-a întrebat dacă poate transmite și câteva cuvinte sașilor și printre acestea au fost atacuri critice asupra deportărilor de sași, atacuri indirecte asupra guvernului român condus de P. Groza cât și a sovieticilor.

Despărțindu-mă de savantul Hermann Oberth și mulțumindu-i compatriotului și marelui om de știință, mi-am luat rămas bun și mi-am exprimat speranța într-o viitoare întâlnire, ceea ce s-a și întâmplat la un mare congres al oamenilor de știință de la Washington.

Astăzi, după atâția ani sunt bucuros că am avut onoarea să-l cunosc, să pot să-i fi luat un interviu și să știu că toate răspunsurile lui Oberth s-au adeverit. Cel care este numit și „părintele navigației spațiale”, Hermann Julius Oberth se numără printre cele patru genii mondiale recunoscute în domeniu: americanul Robert H. Goddard, rusul Konstantin E. Ţiolkovski şi inginerul austriac Eugen Stanger. Sunt foarte, foarte multe distincții, medalii și onoruri pe care le-a primit Oberth, muzee dedicate lui în România, Germania, America; este deținător de mai multe ori al titlului de „Doctor honoris causa” având un loc de cinste la Muzeul Tehnicii din de la NASA, cel de la Viena și din în alte muzee tehnice din lume, membru post mortem al Academiei Române; există premii și medalii care se acordă cu numele lui.

Timbre poștale care marchează realizările savantului Hermann Oberth

Am plecat la hotel, mi-am luat bagajul pentru a lua avionul să ajung acasă, nu însă fără a schimbă câteva cuvinte cu directoarea hotelului care m-a întrebat dacă am fost mulțumit de serviciile hoteliere și căreia i-am răspuns afirmativ, spunându-i că doresc să ajung cât mai repede acasă, „Desigur a spus ea, pentru a fi alături de familia dvs.”. Eu glumeț, am răspuns „de bună seamă, dar și pentru a bea din nou un pahar de bere fără restricții”.

Ajuns la aeroport, m-am urcat în avion și mi-am ocupat locul. După decolare, a venit o stewardesa drăguță și binevoitoare, care m-a întrebat cu ce doresc să fiu servit. A glass of whisky, am spus eu. Sorry, a spus ea, adăugând, în acest moment este duminică și în Alabama nu se servesc băuturi alcoolice până la miezul nopții. Constrâns de situație am băut un suc. Avionul a decolat, și după o bună bucată de vreme a apărut stewardesa cu un pahar de whisky anunțându-mă zâmbitoare că am depășit spațiul aerian al statului Alabama!

Am mulțumit și mi-am zis: un alt exemplu că America este țara tuturor posibilităților!

Mircea Carp

Să auzim numai de bine!