Linkuri accesibilitate

De ce nu votează USR guvernul propus de PSD și PNL: „Coaliția dezastrelor a ratat tot ce se putea rata”


USR: „Coaliția dezastrelor a ratat tot ce se putea rata”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00

Uniunea Salvați România (USR) a anunțat înaintea ședinței de învestire a noului guvern că nu va vota noul cabinet deoarece acesta este susținut de o „coaliție a dezastrelor”.

Vicepreședintele USR Cristian Seidler, alături de alți colegi deputați și senatori, au mers joi în Parlament cu o roată pe care au denumit-o „a dezastrelor”, ironie la „rotația guvernamentală” dintre PSD și PNL.

Seidler e explicat că USR nu va vota guvernul propus de liderul PSD Marcel Ciolacu, din care fac parte doar PSD și PNL, deoarece cele două partide nu au livrat nicio reformă în ultimul an și jumătate de când s-au aliat.

„Coaliția dezastrelor s-a constituit pentru a face, spuneau ei, reforme consistente. Nu au făcut nicio reformă, au ratat tot ce se putea rata”, a spus Seidler.

Acesta a mai arătat că USR nu va vota un guvern „condus de un individ care a terminat facultatea un pic cam târziu, într-un mod dubios, iar zece ani după aceea nu și-a găsit un loc de muncă.”

Deputatul USR s-a referit la premierul desemnat Marcel Ciolacu, al cărui CV a fost criticat în ultimele zile din acest motiv.

„Pentru toate reformele de care societatea avea nevoie USR a depus proiecte de legi ce sunt ținute la sertar de actuala coaliție. Pe plan politic, nu putem să nu observăm faptul că PNL nu poate guverna de fapt decât alături de PSD, cu care împărtășește foamea eternă de bani și funcții.”

În ceea ce privește „dezastrele” care ar fi fost produse de coaliția PSD-PNL, Cristian Seidler a exemplificat : „contracte pe blat”, referindu-se la licitația prin care Poliția România a cumpărat 600 de mașini BMW de la un amic de-al președintelui Klaus Iohannis; „privilegii de partid”, amintind de membri ai PSD și PNL care au fost numiți în funcții publice bine plătite; „scumpiri”, invocând inflația și creșterea ratelor la credite.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc începând cu ora 12:00 pentru votul de învestitură, un vot pe care premierul desemnat se așteaptă să îl primească fără probleme.

Guvernul este susţinut de parlamentarii PSD şi PNL şi deputaţii minorităţilor naţionale, adică 291 de senatori și deputați. AUR şi USR au anunţat că vor vota împotrivă. Împotriva ar urma să voteze și UDMR, a declarat ieri liderul Uniunii, Kelemen Hunor.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG