Linkuri accesibilitate

Cum a pierdut statul 16 oameni din „azilele groazei” din Voluntari. După ce i-a găsit, nu știe unde să-i ducă


Curtea interioară a Centrului Armonia, administrat de Ștefan Godei, era singurul univers accesibil rezidenților. Acolo își petreceau toate ziua, când vremea o permitea.
Curtea interioară a Centrului Armonia, administrat de Ștefan Godei, era singurul univers accesibil rezidenților. Acolo își petreceau toate ziua, când vremea o permitea.

16 oameni aflați în grija statului au fost luați din căminul din Afumați al grupării conduse de Ștefan Godei și duși la spitale și cămine din București. DGASPC Ilfov, în grija cărora se aflau, i-a căutat câteva zile din spital în spital. După ce i-a găsit, are altă problemă: unde să-i ducă?

Pe 4 iulie, o armată de autorități a descins în trei cămine din Voluntari și Afumați. Oamenii ținuți acolo în condiții mizere, nemâncați, murdari și izolați de lume au fost luați cu ambulanțele și duși la spitale pentru evaluare.

La căminul numit Armonia, al fraților Ștefan și Daniel Godei, din Afumați, 16 dintre rezidenți erau în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov. Direcția le-a pierdut urma și nu a mai știut nimic de soarta lor după descinderi.

Cum nu comunică între ele autoritățile statului

Nici pentru jurnaliștii de la Europa Liberă nu a fost simplu să afle cine a fost responsabil de întreaga acțiune. După un lung șir de telefoane și adrese, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București, participant direct, ne-a lămurit: DIICOT s-a ocupat.

„ISU a executat misiunea de preluare, acordare a asistenței medicale de urgență și transportul la spitalele stabilite a persoanelor din locația menționată, conform dispozițiilor primite de la coordonatorul acțiunii”, a transmit ISU București Ilfov, la solicitarea Europa Liberă.

Câteva zeci de ambulanțe SMURD au preluat rezidenții din căminele groazei din Voluntari și Afumați.
Câteva zeci de ambulanțe SMURD au preluat rezidenții din căminele groazei din Voluntari și Afumați.

DGASPC Ilfov a așteptat două zile să primească informații despre ce s-a întâmplat cu oamenii aflați în subordinea lor.

„Noi nu avem o informare oficială în care să ni se spună, sub formă de tabel. X e acolo, Y e acolo. Nu. Demersurile acestea le-am făcut noi și noi avem această imagine asupra locurilor unde se află”, declară purtătorul de cuvânt al DGASPC Ilfov.

Până să aibă această „imagine” despre locurile unde au ajuns oamenii, reprezentanții DGASPC Ilfov au apelat singurul număr de contact pus la dispoziție de autorități, gestionat de Ministerul Afacerilor Interne.

Dar nu au obținut nimic. Numărul cu pricina era doar pentru rude, nu și pentru instituțiile statului care îi aveau în grijă pe acești oameni.

„Ni s-a comunicat că informatiile cu privire la starea de sănătate a beneficiarilor si locul în care se aflã nu pot fi acordate decât apartinătorilor”, explică DGSAPC Ilfov, într-un răspuns pentru Europa Liberă.

Inspectorii au făcut adrese la toate spitalele din Capitală, la direcțiile de sector și la Direcția de Sănătate Publică. Cu chiu, cu vai, au reușit să afle unde au ajuns oamenii.

O singură persoană din cele 16 a ajuns în familie. Restul sunt cazate temporar în structurile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, spitalul Diamandescu, și în centre din sectoarele 4 și 5, spune purtătorul de cuvânt Elena Ioniță.

Europa Liberă a întrebat DIICOT și Ministerul Afacerilor Interne, instituții implicate direct în evacuarea oamenilor din căminele groazei, de ce nu au comunicat DGASPC Ilfov unde au fost duși. Până în acest moment nu am primit un răspuns.

Nu sunt locuri în cămine pentru oamenii de la Armonia

Localizarea oamenilor aflați în responsabilitatea DGASPC Ilfov nu a fost singura problemă a direcției. Acum are altă misiune. Să găsească locuri unde să fie relocați până când insituția va încheia alte contracte de servicii cu terți.

Toate cele patru centre de stat ale acestei instituții sunt pline.

„S-au făcut adrese pentru DGASPC-urile de la nivelul întregii țări, cu rugămintea de a ne menționa locurile disponibile atât din sistemul public, cât și cel privat”, a lămurit situația complicată DGASPC Ilfov.

Problema e că la nivel național nu există o imagine a locurilor disponibile. Direcțiile locale gestionează centrele proprii și au contracte cu terți, care oferă servicii. Nu există o bază de date comună cu informații despre cine, unde, cum și în baza căror contracte este trimis și în grija cui este dat.

La întâlnirea pe care mai multe ONG-uri cu activitate în domeniul asistenței sociale au avut-o cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii, Simona Bucura, Georgiana Pascu de la Centrul de Resurse Juridice a cerut tocmai acest lucru.

„Să existe o bază națională cu toate aceste cămine, cu ce contracte s-au încheiat și pentru câți oameni, pe ce sume. Ce transferuri s-au făcut și să cuprindă și informații despre decesele din aceste cămine”, a declarat Georgiana Pascu pentru Europa Liberă.

Curiosul caz al azilului din Afumați

Până una alta, întrebările legate de „azilele groazei” din Voluntari continuă.

De exemplu, clădirea în care funcționa Centrul Armonia, de unde au fost luați și rătăciți prin sistem cei 16 oameni, nu este într-un cartier de case. Este amplasată între depozite și clădiri industriale, la marginea comunei Afumați.

Pare mai mult o construcție improvizată, cu o scară de acces exterioară la etajele superioare și mai multe corpuri de clădire. Curtea e aproape complet betonată, fără spații verzi.

„Aparent, clădirea «ascunsă» în spatele unor garduri înalte de 2,5 metri şi a unor depozite de marfă, este o construcţie neterminată, amplasată undeva la marginea unui drum de pământ la ieşirea din Afumaţi, Ilfov.

O zonă intens circulată de maşini şi poluată. Nimic nu indică faptul că în curtea de lângă benzinărie, la ieşirea din comuna Afumaţi, peste de 30 de persoane stau închise sub cheie.” - raportul Centrului pentru Resurse Juridice.

Niciuna dintre aceste probleme n-a fost însă impediment pentru licențierea spațiului pentru servicii de asistență socială a persoanelor cu dizabilități.

Curtea Centrului Armonia din Afrumați, betonată și fără verdeață.
Curtea Centrului Armonia din Afrumați, betonată și fără verdeață.

Și nu o dată, ci de două ori. Înainte de Centrul Armonia, în aceeași clădire a mai funcționat și Căminul de Bătrâni Casa Bunicilor, cu licență luată în 2021.

Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, condusă de Ștefan Godei, a reacreditat spațiul în 2022 și a primit 16 oameni, după ce a semnat un contract cu DGASPC Ilfov.

Imobilul nu are cadastru și deci nici carte funciară. Asociația lui Ștefan Godei, care în prezent e arestat, avea un contract de închiriere pentru acest spațiu cu proprietarul.

Ce vedeau de la fereastră rezidenții din Centrul Armonia din Afumați, administrat de Ștefan Godei.
Ce vedeau de la fereastră rezidenții din Centrul Armonia din Afumați, administrat de Ștefan Godei.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, primarul comunei Afumați, Gabriel Dumănică a declarat că imobilul nu are niciun fel de autorizație și nici primăria nu a eliberat un aviz de funcționare pentru el, așa cum cere legea. Dar nici amenzi nu a dat.

„Primăria nu a emis autorizație de funcționare pentru această funcțiune, în acest spațiu. Pentru că necesită alte avize, mai multe avize. De la DSP, de la ISU, DSV, Enel. Și nu au luat aceste avize, deci nu au primit autorizație de funcționare”, a explicat Gabriel Dumănică pentru Europa Liberă.

În lista de acte necesare pentru acreditare, Ministerul Muncii nu prevede și dovezi privind calitatea spațiul locativ sau avizarea acestuia de autorități, pentru funcțiunea specifică.

Ce conține dosarul de licențiere pentru servicii sociale.

  • cererea de licenţiere a serviciului
  • fişa de autoevaluare;
  • documentele justificative prevăzute la art. 18 alin. (1), respectiv :
    • documentul care atestă dreptul de administrare, de concesiune sau de folosinţă asupra spaţiului în care funcţionează serviciul social, cum ar fi: extras de carte funciară pentru informare, contract de comodat, de închiriere, de concesiune, de administrare, de schimb etc.;
    • actul/documentul legal privind decizia de înfiinţare a serviciului, după caz;
    • regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului social, elaborat cu respectarea modelului-cadru aprobat prin HG nr. 867/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

fotografii ale spaţiilor aferente desfăşurării serviciilor sociale, la data solicitării acreditării;

  • CV-ul unei persoane cu calificare în domeniul asistenţei sociale sau în managementul serviciilor sociale;
  • o copie de pe contractul de muncă sau contractul de prestări servicii încheiat cu persoana menționată mai sus;
  • angajamentul furnizorului de a notifica Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, asupra oricăror modificări referitoare la serviciul social pentru care a obţinut licenţa de funcţionare intervenite după acordarea acesteia, completat după modelul prevăzut în anexa nr. 8, în funcţie de beneficiarii serviciului social

Sursa Ministerul Muncii, comunicat pentru Europa Liberă.

Pentru acreditare, însă, o comisie de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a fost la fața locului. Cel puțin așa apare în actele solicitate la minister de Europa Liberă. Iar concluzia a fost că imobilul este propriu desfășurării serviciilor de asistență socială pentru persoane cu dizabilități.

„Evaluarea în teren în vederea acordării licențelor de funcționare la cele două servicii sociale s-a făcut astfel:

- pentru Căminul de bătrâni ”Casa Bunicilor”, în 17.11.2020, cu propunere din partea AJPIS Ilfov de acordare a licenței de funcționare;

- pentru Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte Cu Dizabilități «Armonia», în 28.04.2023, cu propunere din partea AJPIS Ilfov de acordare a licenței de funcționare”, a comunicat Ministerul Muncii.

Curtea interioară a Căminului Armonia, unde rezidenții se plimbau.
Curtea interioară a Căminului Armonia, unde rezidenții se plimbau.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG