Linkuri accesibilitate

5 lucruri despre coronavirusul din China
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:20 0:00

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Date și fapte verificate, din România și din lume

12 mai. Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în lume a depășit 4,25 milioane, iar cel al deceselor este de peste 287.000, în condițiile în care mai mult de 1,5 milioane de oameni s-au vindecat. În România sunt confirmate 15.588 de cazuri și 982 decese.

18:12 5.4.2020

Marea Britanie

Marea Britanie a raportat duminică un total de 47.806 cazuri de infectare cu Covid-19 şi 4.934 de decese provocate de Covid-19, cu 621 mai multe decât sâmbătă.

Numărul oamenilor testaţi zilnic în Marea Britanie pentru Covid-19 este din nou de peste 10.000. În ultimele 24 de ore, au fost testaţi 12.334.

În total, în Regat au fost testaţi 195.524 (0,3% din populaţie) de la izbucnirea epidemiei aici.

13:26 5.4.2020

Spania

Spania a raportat, duminică, 674 de decese survenite în ultimele 24 de ore, cel mai mic număr de victime din ultimele nouă zile și, de asemenea, prima dată în această perioadă când scade sub 800 de decese.

Astfel, totalul persoanelor decedate se ridică la 12.418, potrivit raportului prezentat duminică de Ministerul Sănătății.

Totodată, în ultimele 24 de ore, alte 6.023 de persoane au fost testate pozitiv, numărul total ajungând la 130.759 de oameni. 58.744 de persoane au avut nevoie de spitalizare, iar alte 38.080 au fost externate, scrie El Pais.

Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, a decis sâmbătă să extindă starea de urgență cu încă două săptămâni, până pe 26 aprilie.

13:17 5.4.2020

România

Autoritățile au confirmat, în bilanțul prezentat duminică, 251 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Astfel, numărul total de infectări confirmate în România a urcat la 3.864.

Cele mai multe cazuri sunt în județul Suceava (1.215), urmat de municipiul București (552).

148 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Ultimele două cazuri, confirmate duminică, sunt din Galați și Giurgiu.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 27 de cetățeni români aflați în străinătate,9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie,6 în Spania și unul în Germania, au decedat. În total, 401 români au fost infectați în afara țării.

12:21 5.4.2020

Japonia

Tokyo a raportat duminică peste 130 de noi cazuri de Covid-19, reprezentând cel mai mare număr înregistrat într-o zi de capitala japoneză.

În regiunea capitalei cu 13,5 milioane de locuitori, au fost depistate până acum mai mult de 1.000 de cazuri.

În Japonia au fost raportate în jur de 3.000 de cazuri de infectare şi 73 de decese provocate de Covid-19.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG