Linkuri accesibilitate

Imagine de la centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub control rusesc
Imagine de la centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub control rusesc

Războiul din Ucraina | Întâlnire Zelenski cu șeful AIEA înainte de inspecția de la Zaporojie. Liderul prorus al Hersonului a fugit în Rusia

Ziua 188 a invaziei rusești: Trupele ucrainene organizează o contraofensivă mult așteptată în Herson, în timp ce o echipă ONU este în drum spre inspectarea centralei nucleare din Zaporojie.

Principalele informații ale zilei

10:58 30.8.2022

Politico: Germania şi Franţa nu sunt de acord cu interzicerea totală a vizelor pentru cetățenii ruși

Miniștrii externelor și apărării din statele UE discută zilele acestea suspendarea vizelor de călătorie pentru turiștii ruși. În favoarea acestei măsuri se numără în principal statele estice, printre care și România, însă Franța și Germania se opun, potrivit Politico.

Publicația menționează că, înaintea reuniunii informale de la Praga, Germania și Franța au distribuit un memoriu în capitalele UE în care susțineau că, pe de o parte, o interdicție de acordare a vizelor nu ar face decât să înstrăineze poporul rus, iar pe de altă parte ar expune fisurile dintre unii lideri occidentali și un grup de guverne, în special din est.

„În timp ce limităm contactele cu reprezentanții regimului și autoritățile în domenii de interes vital pentru UE, trebuie să luptăm strategic pentru ‘inimile și mințile’ populației ruse – cel puțin segmentele care nu sunt încă complet înstrăinate de ‘Occident’”, se arată în acea notă.

De asemenea, șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, spune că țările membre ar trebui să evite interzicerea totală a vizelor pentru cetățenii ruși. Acesta mai spune însă că se așteaptă la o înăsprire suplimentară a măsurilor împotriva Moscovei, ca pedeapsă pentru invadarea Ucrainei.

11:26 30.8.2022

Ucraina păcălește Rusia să irosească rachete scumpe pe machete HIMARS din lemn

Sisteme de rachete cu lansare multiplă HIMARS. Fotografie a Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, publicată pe 4 iulie 2022.
Sisteme de rachete cu lansare multiplă HIMARS. Fotografie a Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, publicată pe 4 iulie 2022.

Ucraina păcălește Rusia cu o flotă de ținte fictive din lemn, care seamănă cu sistemele avansate de rachete americane, pentru a irosi rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, care sunt și costisitoare, potrivit interviurilor cu oficiali americani și ucraineni de rang înalt și fotografiilor replicilor analizate de The Washington Post.

După câteva săptămâni pe teren, momelile au atras cel puțin 10 rachete de croazieră Kalibr, fapt care a determinat Ucraina să extindă producția de replici pentru o utilizare mai largă, a declarat un oficial ucrainean de rang înalt sub protecția anonimatului.

Nedezvăluită până acum, utilizarea de ținte fictive este una dintre numeroasele tactici asimetrice pe care forțele armate ucrainene le-au adoptat pentru a riposta împotriva unui inamic invadator mai mare și mai bine echipat.

Distrugerea replicilor ucrainene poate explica parțial evaluările neobișnuit de lăudabile ale Rusiei privind daunele de luptă asupra artileriei occidentale, în special asupra HIMARS, sistemul de rachete de artilerie de mare mobilitate fabricat de SUA.

Rușii „au pretins că au lovit mai multe HIMARS decât am trimis noi”, a observat un diplomat american, sub protecția anonimatului.

Luna trecută, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a ordonat generalilor săi să acorde prioritate distrugerii sistemelor de artilerie cu rază lungă de acțiune, după ce acestea au lovit linii cheie de aprovizionare rusești.

„A fost un iad aici.” Militarii ucraineni despre efectul rachetele HIMARS furnizate de SUA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:23 0:00

12:31 30.8.2022

Gazprom reduce livrările de gaze în Franța

Compania rusă Gazprom a informat Engie că reduce livrările de gaze, începând de marți, din cauza unui dezacord între părți cu privire la contracte, ceea ce sporește îngrijorările legate de aprovizionarea cu energie, a anunțat compania franceză de utilități într-un comunicat citat de Reuterss.

„După cum s-a anunțat anterior, Engie și-a asigurat deja volumele necesare pentru a-și respecta angajamentele față de clienții săi și propriile cerințe și a pus în aplicare mai multe măsuri pentru a reduce semnificativ orice impact financiar și fizic direct care ar putea rezulta dintr-o întrerupere a livrărilor de gaze de către Gazprom”, se arată în comunicat.

Cu toate acestea, un oficial al Ministerului francez al Energiei a declarat că măsura luată de firma de stat a Rusiei de a reduce și mai mult livrările de gaze către Engie nu pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie a Franței.

„Ne-am pregătit pentru aceasta prin diversificarea surselor noastre de aprovizionare și prin refacerea maximă a stocurilor noastre”, a spus acesta.

13:27 30.8.2022

Cel puțin cinci morți după un bombardament rusesc în Harkov

Forțele rusești au bombardat marți centrul orașului Harkov, ucigând cel puțin cinci persoane și rănind alte șapte, potrivit lui Oleh Siniehubov, șeful Administrației militare regionale, relatează Ukrinform.

Primarul Ihor Terekhov spune că cel puțin opt lovituri au fost raportate în fața unor clădiri rezidențiale și zone de recreere din oraș.

„Până acum suntem la curent cu incendiul care s-a declanșat într-unul dintre locurile de recreere preferate de locuitorii din Harkov”, a declarat primarul orașului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG