Actualizare ora 20:00
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) „se alătură noului Guvern, asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie.
Tánczos Barna va ocupa funcția de ministru al Finanțelor și viceprim-ministru, iar Cseke Attila va coordona Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, transmite Uniunea într-un comunicat, duminică seară.
„Am ajuns la o înțegere pentru a forma o coaliție majoritară în Parlamentul României și pentru a da un guvern stabil, cu o susținere majoritară. Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ne-am asumat responsabilitatea de a intra în Guvern și de a contribui la rezolvarea acestor probleme, pe termen scurt, mediu și lung. Noi am spus că vrem să fim prezenți în acest guvern cu oameni foarte bine pregătiți, ne-am asumat Ministerul de Finanțe, un minister foarte greu, și Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice”, a transmis Kelemen Hunor, președintele UDMR, într-un mesaj video.
Actualizare ora 20:10
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a confirmat, duminică seara că partidul său va nominaliza șase dintre noii miniștri. Doi dintre aceștia sunt independenți susținuți de liberali.
Miniștrii susținuți de PNL sunt: Emil Hurezeanu (independent) - Externe, Cătălin Predoiu - Interne, Mircea Fechet - Mediu, Sebastian Burduja - Energie, Daniel David (independent) - Educație și Mircea Boloș - Fonduri Europene.
Actualul ministru de Interne, Cătălin Predoiu, va continua pe aceeaşi funcţie în viitorul Guvern. De asemenea, el a fost votat şi prim-vicepreşedinte al PNL şi va avea funcţia de vicepremier.
Actualizare ora 20:00
Daniel David (52 de ani), rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a confirmat pentru Europa Liberă că i-a fost propusă, din partea Partidului Național Liberal, funcția de ministru al Educației și că și-a dat acordul de principiu.
„Vă pot confirma”, a spus Daniel David, care a adăugat că va face declarații suplimentare în momentul în care se va oficializa structura noului cabinet. El a declarat pentru Europa Liberă că au existat în ultimele zile tatonări pe tema preluării portofoliului Educației, însă propunerea mai fermă a venit în cursul zilei de astăzi.
Daniel David (52 de ani) este profesor universitar, specializat în științe clinice cognitive, la UBB, unde și-a obținut doctoratul în Psihologie în 1999. Ulterior a făcut studii post-doctorale la Icahn Mount Sinai School of Medicine, din New York, unde este în prezent profesor asociat. Este președinte al Colegiului Psihologilor din România și a obținut în acest an al doilea mandat de rector al UBB din Cluj.
A fost consilier personal pentru cercetare/ştiinţă al ministrului Educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (2005 şi 2016), iar în anul 2008, la propunerea autorităţii naţionale pentru cercetare ştiinţifică, a fost decorat pentru ştiinţă cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.
Actualizare ora 19:15
Ședința de nominalizare a miniștrilor Partidului Social Democrat (PSD) s-a terminat. La ieșirea din sediul PSD, au făcut declarații președintele Marcel Ciolacu și vicepreședintele Sorin Grindeanu.
Actual ministru, Sorin Grindeanu a confirmat că rămâne propunerea social democraților pentru portofoliul de la Transporturi.
„Guvernul îl faci ca să stai patru ani. Chiar cred acest lucru. (...) Cel puțin în ceea ce înseamnă responsabilitatea pe care au înțeles colegii mei să mi-o dea să continui”, a spus el.
Jurnaliștii au vrut să afle cum a ajuns PSD la propunerea pentru Justiție - Radu Marinescu, deputat PSD, avocat din Craiova.
„Este un avocat, avocat de Înaltă Curte, cu foarte multă experiență în domeniu. În acest moment era ales președinte al comisiei juridice”, a explicat Marcel Ciolacu. „Eu cred că trebuie să dăm șanse și altor oameni decât celor care au fost până acum. Ați văzut cu toții că societatea românească se schimbă.”
Marcel Ciolacu a confirmat că la ministerul de Finanțe va veni o propunere a UDMR.
Crin Antonescu este una dintre variantele de prezidențiabil din partea noii coaliții de guvernare, a mai spus Marcel Ciolacu.
Potrivit news.ro, 11 dintre miniștri actualului Guvern îți păstrează locul în Executiv chiar dacă schimbă mandatul. Aceeiași sursă a prezentat și o posibilă variantă de cabinet.
Premierul va fi asigurat de către PSD.
Vicepremier va fi Marian Neacşu de la PSD.
În viitorul guvern, conform surselor politice citate de presă, ar apărea numai șase nume noi, restul portofoliilor fiind păstrate de deținătorii lor din cabinetul Ciolacu.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că va anunța numele premierului propus după alegerea conducerii celor două camere ale Parlamentului. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, mâine.
Actualizare ora 18:10
Surse politice citate de agenția de presă News.ro afirmă că, după cum arată cea mai recentă variantă de lucru de pe masa negocierilor pentru formarea viitorului guvern, Partidul Social Democrat (PSD) ar avea opt ministere, printre care Apărarea, Transporturile, Justiția, iar Partidul Național Liberal ar urma să conducă șase ministere – printre ele, cel de Interne, cel de Externe, cel al Energiei. Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) i-ar reveni două portofolii, Dezvoltarea și Finanțele.
Actualizare ora 17:45
Crin Antonescu a confirmat, pentru Europa Liberă, că „există e o discuție” legată de candidatura sa, din partea coaliției pro-europene, la viitoarele alegeri prezidențiale.
„Dar e o discuție complexă, presupunând și formarea Guvernului, cu prioritate. Am convenit să comunicăm fiecare ce are de comunicat la sfârșitul acestor discuții”, a spus pentru Europa Liberă, Crin Antonescu.
Europarlamentarul social democrat Gabriela Firea – citată de news.ro – a declarat că fostul lider al liberalilor, Crin Antonescu, este o variantă bună pentru a candida la alegerile prezidenţiale din partea PSD-PNL. Ea a ținut să precizeze că acesta are multă experienţă şi este unul dintre cei mai performanţi oameni politici din România.
„Din punctul meu de vedere, pentru că va urma un vot, cred că este o variantă bună. Are multă experienţă politică, este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai performanţi oameni politici”, a declarat Gabriela Firea.
Actualizare ora 16:45
PSD, PNL și UDMR au ședințe, duminică seară, la sediile de partid pentru nominalizarea membrilor viitorului executiv.
La intrarea în sediul PSD, Marcel Ciolacu a promis că va face declarații la ora 18:00.
Actualizare ora 14:40
Și Uniunea Salvați România (USR) cere demisia președintelui Klaus Iohannis, prin vocea președintei partidului, Elena Lasconi.
„Nu cred că putem să mai vorbim despre democrație de pe data de 6 decembrie. Am fost astăzi la consultări și, pun ghilimele, am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri și că trebuie să-și dea demisia. A fost o întâlnire scurtă, de până în trei minute, în care am comunicat acest lucru”, a declarat Elena Lasconi.
„Nu vi se pare ciudat, nu vi se pare că e un blestem? Am avut niște alegeri prezidențiale și nu s-a schimbat nimic. Tot Klaus Iohannis la Cotroceni și tot Ciolacu premier, la Guvern”, a mai adăugat Elena Lasconi.
Actualizare 14:00
Președintele Klaus Iohannis a anunțat finalul consultărilor cu partidele pentru desemnarea viitorului premier fără a anunța, însă, și cine a fost desemnat pentru formarea viitorului executiv. Trei dintre partidele parlamentare nu au participat la discuții.
„Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formațiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele susține că așteaptă finalizarea negocierilor și numirea șefilor de la cele două camere ale Parlamentului după care va veni cu nominalizarea.
„Am invitat partidele parlamentare la consultări în vederea formării Guvernului. Coaliţia pro-europeană formată din PSD-PNL-UDMR şi minorităţi a venit cu toţi liderii împreună. Au solicitat să vină cei patru lideri împreună. M-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă şi astăzi şi sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două Camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, este declarația președintelui.
Actualizare 13:45
Partidul SOS nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni. Anunțul a fost făcut de Diana Șoșoacă, președintele partidului, într-o transmisie live pe Facebook.
Înainte de a vorbi, Diana Șoșoacă a verificat dacă între echipele de la presă prezente este și una de la Antena 3. Jurnaliștii prezenți au asigurat-o că nu.
„Propunerea partidului SOS România este pentru prim-ministru este Diana Iovanovici Șoșoacă”.
Nici Partidul Oamenilor Tineri nu va onora invitația președintelui Klaus Iohannis.
„POT nu va participa la aceste consultări și este și normal, pentru că este o acțiune total neconstituțională. Orice decizie care va fi luată astăzi la Cotroceni este una care nu are legitimitate și este invalidă”, a transmis președinta partidului, Anamaria Gavrilă, pe pagina sa de Facebook.
După plecarea delegației USR, consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat. Președintele Klaus Iohannis va face declarații la ora 14:00.
Actualizare ora 12:55
La Palatul Cotroceni a ajuns delegația Uniunii Salvați România (USR), din care fac parte Elena Lasconi, Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu.
La intrarea în sala de consultări, președintele Klaus Iohannis nu a dat mâna cu delegații USR, așa cum făcuse la întâlnirea cu PSD, PNL, UDMR și minorități.
Actualizare ora 12:25
Delegația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a ajuns la Cotroceni, însă refuză să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis.
„Nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Iohannis! Nu-l vom legitima!”, a declarat președintele AUR, George Simion. „Nu vom legitima prin prezența noastră un președinte ilegitim”.
„Iohannis, pleacă! Nu adânci această criză constituțională! Nu-ți bate joc de poporul român!”, i-a transmis George Simion lui Klaus Iohannis.
Liderul AUR a anunțat că partidul pe care îl conduce are și o propunere de premier, dar că nu o are cui prezenta.
„Petrișor Peiu este propunerea noastră de premier, Mai bun ca răzgândacul Marcel Ciolacu”, a spus George Simion.
Delegația AUR a mers la Palatul Cotroceni cu o dubă pe care scrie „relocări - debarasări - mutări”.
Delagațiile PSD-PNL-UDMR și minorități au părăsit palatul Cotroceni în jurul orei 12:20.
Actualizare ora 12:00
Primele partide au ajuns la Palatul Cotroceni pentru consultări cu președintele Klaus Iohannis, în vederea desemnării viitorului premier.
La consultări au ajuns liderii Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL), Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale.
Actualizare ora 11:45
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o delegaţie condusă de liderul partidului, George Simion, dar precizează că nu îl recunoaşte pe Klaus Iohannis ca preşedinte legitim, "aşadar va acţiona în consecinţă".
Din delegaţie vor face parte preşedintele AUR, George Simion, avocata Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, şi senatorul Mircia Chelaru.
„Precizăm că AUR nu îl recunoaşte pe Klaus Iohannis ca fiind un preşedinte legitim, aşadar va acţiona în consecinţă", a transmis AUR.
Actualizare 11:35
PSD are două scenarii de lucru, a declarat liderul PSD Marcel Ciolacu. Prima este formarea unui guvern majoritar cu premier PSD.
„Am luat mandatul de la Consiliul Politic Național, de la colegii mei să continuăm demersurile de a avea o coaliție majoritară în Parlamentul României în această structură și mandatul de prim-ministru să fie atribuit Partidului Social”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Cel de-al doilea scenariu prevede ieșirea PSD din viitorul guvern și susținerea unui guvern pro-european minoritar.
„Am vorbit și posibilitatea ca Partidul Social Democrat să susțină un guvern minoritar, dar aș dori să specific foarte clar că vorbim de un guvern minoritar format de forțele pro-europene, respectiv Partidul Național Liberal, UDMR, fiind foarte clar că majoritatea în Parlamentul României va fi asigurată de întreaga coaliție, în formatul în care Partidul Social Democrat va avea șefia Camerei Deputaților și Partidul Național Liberat Liberal șefia Senatului”, a explicat Marcel Ciolacu.
„PSD arată că nu pune condiții. Nu condiționeaza nici să aibă premier. nici vreun minister si e dispus să susțină un guvern minoritar. E prima oara când suntem atat de deschisiș Prioritatea e ca România să aibă un Guvern”, a spus Marcel Ciolacu.
Ce va decide PSD se va afla abia după consultările de la Cotroceni, a adăugat liderul PSD:
„Eu mi-aș dori ca ăn cursul zilei de astîzi să lămurim lucrurile și cine va fi candidatul comum. Să venim în fața romanilor și să propunem un guvern majoritar si un candidat comun ca sa ne apucăm de lucru”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Actualizare ora 11:15
„Premierul urmează să fie propus de Partidul Social Democrat iar ministerele urmează să revină sigur conform discuțiilor și ponderii fiecărui partid”, a anunțat președintele PNL, Ilie Bolojan, la finalul negocierilor.
Liderul PNL spune că s-a stabilit formarea unei coaliții în parlament care să susțină guvernul propus și exectivul să poată funcționa în cel mai scurt timp. „ Să avem un semnal de stabilitate și măsurile care sunt necesare a fi luate pentru echilibrele bugetare să fie adoptate la timp”, a spus Ilie Bolojan.
Cine și ce ministere va ocupa se va stabili în această după amiază, a mai adăugat Ilie Bolojan.
„Programul de guvernare a fost practic finalizat și în această după-amiază se va închide în totalitate, iar în urma discuțiilor pe care le vom avea după-amiază, se vor închide și detaliile legate de ministere și de propunerile pe care le vom face.
Urmează ca spre seară să avem un Birou Politic national care, dacă totul va fi în regulă, să valideze propunerile de miniștri”, spune liderul PNL.
O altă decizie a coaliției este că va susține un singur candidat la președinție, stabilit prin consens.
Articol inițial
Președintele Klaus Iohannis a chemat partidele pentru consultări duminică, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru.
Consultările vor avea loc duminică, 22 decembrie 2024, după următorul program:
Ora 12:00:
- Partidul Social Democrat (PSD);
- Partidul Național Liberal (PNL);
- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
Ora 12:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 13:30 – Partidul S.O.S. România;
Ora 14:00 - Partidul Oamenilor Tineri (POT).
PSD vrea Marcel Ciolacu premier. Ciolacu nu prea
Reprezentanții coaliției PSD - PNL - UDMR și minorități au negociat, sâmbătă 21 decembrie, aproape toată ziua. Și au încheiat dezbaterile fără nicio concluzie.
„Nu s-au terminat negocierile”, le-a spus liderul PSD Paul Stănescu jurnaliștilor care așteptau „fumul alb”. Marcel Ciolacu trebuie să rămână premier, a spus el, dar a lăsat să se înțeleagă că actualul șef interimar al executivului nu ar mai vrea această poziție. „Da, eu încerc să-l conving”.
Și Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a făcut declarații presei.
„Este prematur să vorbim despre o nominalizare formală, pentru că există consultările de mâine de la președinte și după consultări se va face o nominalizare”, a spus Lucian Romașcanu.
Liderul PSD a confirmat că social democrații merg în continuare pe varianta Marcel Ciolacu-premier.
„Cu toate realizările și toate cifrele înainte de preluare și după predarea mandatului, domnul Ciolacu merită cred să fie prim-ministru”, a declarat el. Și a reiterat cutuma din PSD, că președintele partidului devine premier, dacă partidul intră la guvernare
Lucian Romașcanu a confirmat și că au existat discuții privind o posibilă nominalizare a lui Crin Antonescu candidat comun la alegerile prezidențiale, și că există lideri PSD care o consideră o opțiune viabilă. „Există din partea conducerii Partidului Social Democrat declarații cum că poate fi o opțiune domnul Crin Antonescu”.
Lucian Romașcanu nu a vrut să comenteze pe marginea modului în care cele trei partide își vor împărți portofoliile. A confirmat doar că va fi un guvern fără vicepremier de la cele două mari partide, și că PSD și PNL își vor împărți ministerele avizatoare (Finanțe și Justiție).
„Este foarte important să existe un echilibru. Orice este posibil, dar pentru echilibrarea deciziei e firesc ca fiecare minister avizator să aparțină de către un partid”, a spus Lucian Romașcanu.
Liderul PSD a confirmat și parte din informațiile despre o posibilă înghețare a pensiilor și salariilor bugetarilor, în 2025, parte a prevederilor unei viitoare ordonanțe de urgență menită să reducă cheltuielile statului. Dar susține că actul normativ nu e în forma sa finală.
„Este o măsură (înghețarea pensiilor și a salariilor din aparatul bugetar, n.red.) pe care va trebui să ia noul Guvern în funcție de cifrele care vor rezulta în construcția bugetară. Eu sper să nu ajungem în această situație. Este un draft de ordonanță trenuleț care merge, ca întotdeauna, la maxim. De acolo încolo se negociază în funcție de cifrele pe care le vom avea pentru bugetul de la anul”, a explicat Lucian Romașcanu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI