Linkuri accesibilitate

„Colectiv”, regia Alexander Nanau, desemnat cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film


Premiul Academiei Europene de Film a fost obținut de documentarul„Colectiv” regizat de Alexander Nanau, iar premiul pentru cel mai bun film a revenit filmului danez „Another Round”, de Thomas Vinterberg.

Documentarul „Colectiv" spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.

„Este o mare onoare. Aş vrea să le mulţumesc membrilor Academiei. Protagonistul nostru este un jurnalist independent care are curajul să dezvăluie corupţia. Este important că cinematografia europeană îşi îndreaptă privirea spre jurnalismul de investigaţie. Vă mulțumesc”, a declarat regizorul Alexander Nanau, într-o intervenţie virtuală în cadrul galei, după anunţarea premiului.

Printre celelalte cinci documentare nominalizate s-a mai numărat un alt film românesc, „Acasă”, de Radu Ciorniciuc.

Cea de-a 33-a ediţie a Galei Premiilor EFA a fost organizată la Berlin, fără public, şi a fost transmisă pe pagina de internet a Academiei Europene de Film (EFA). Nominalizaţii au fost prezenţi virtual la ceremonie.

„Colectiv” este şi propunerea României la Premiile Oscar 2021, în secţiunea "Cel mai bun lungmetraj internaţional".

Cel mai bun film european din 2020 a fost aleasă producţia daneză „Another Round”, în regia lui Thomas Vinterberg.

”Another Round” a mai fost premiat şi pentru cea mai bună regie, cel mai bun actor (Mads Mikkelsen) şi cel mai bun scenariu (Thomas Vinterberg şi Tobias Lindholm).

Filmul este povestea a patru prieteni, toţi profesori de liceu, care testează o teorie conform căreia vieţile lor pot fi îmbunătăţite prin menţinerea unui nivel constant de alcool în sânge.

XS
SM
MD
LG