Predicatorul și educatorul islamic în vârstă de 83 de ani, care era bolnav de ani de zile, a murit într-un spital din Statele Unite pe 20 octombrie, potrivit site-ului său personal.
Gulen a condus Hizmet – Serviciul – o mișcare socială și religioasă opacă, dar puternică, care sponsorizează sau este afiliată la școli, centre culturale și universități din peste 100 de țări.
Cu milioane de adepți, Hizmet este considerat în general ca o mișcare care promovează o formă moderată de islamism. Dar este, de asemenea, considerat o amenințare de către unele țări, având în vedere influența sa în educație, afaceri și mass-media în Asia Centrală, Balcani, Africa și Occident.
Gulen, care era stabilit în statul american Pennsylvania, și-a petrecut ultimii ani sub acuzațiile de orchestrare a unei tentative de lovitură de stat în 2016 împotriva președintelui turc Tayyip Erdogan. A negat vehement acuzația.
Pieter Cleppe, expert în Orientul Mijlociu stabilit la Bruxelles, spune că Gulen lasă în urmă o moștenire amestecată.
„Faptul că a construit instituții de învățământ este o parte pozitivă a moștenirii sale”, afirmă Cleppe. Dar, dacă se dovedește că mișcarea Gulen se află în spatele loviturii de stat, „atunci este o cu totul altă chestiune”, spune el.
Fost aliat al lui Erdogan
Fiu al unui predicator islamic, Gulen a fost aliat al lui Erdogan și a ajutat Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al președintelui turc, conservator din punct de vedere religios, să ajungă la putere, în 2002. Însă cei doi aliați s-au despărțit.
În 2016, Turcia a desemnat mișcarea lui Gulen drept organizație teroristă, iar organizația a devenit ținta unei represiuni masive. Autoritățile turce au concediat și încarcerat zeci de mii de presupuși susținători ai lui Gulen din armată, sistemul judiciar și organismele de stat.
Din acel moment, influența mișcării lui Gulen la nivel global a început să scadă.
Ani de zile, mișcarea lui Gulen a făcut parte din soft power-ul Turciei și a avut ca scop extinderea influenței Ankarei în străinătate, declară Gumer Isaev, directorul Centrului de Studii Contemporane pentru Orientul Mijlociu din Sankt Petersburg. Dar „represiunea a distrus mișcarea Gulen în Turcia”, spune el.
Teolog care s-a făcut remarcat ca lider al rugăciunilor de vineri în orașul Izmir din vestul Turciei la sfârșitul anilor 1960, Gulen a plecat în exil autoimpus în 1999, când a fost acuzat că a încercat să submineze statul secular al țării.
Acuzațiile împotriva lui au fost ulterior retrase în contumacie, dar el a rămas în Statele Unite, unde a trăit ca lider retras al uneia dintre cele mai mari organizații civice religioase din lumea musulmană.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI